Despre program

Marketingul, ca ramură a ştiinţelor economice, include un set de metode, tehnici şi instrumente prin intermediul cărora organizaţia, indiferent de profil, cercetează mediul în care acţionează (Cercetări de marketing), stabileşte obiective şi strategii pentru atingerea acestora (planificare strategică de marketing) proiectează şi execută activităţiile operative (programe de marketing) în scopul maximizării profitului şi satisfacerii nevoilor societăţii la nivelul solicitat. Acest set de metode, tehnici şi instrumente face obiectul unor discipline universitare, incluse în planul de învăţământ, prin a căror însuşire studentul dobândeşte competenţe şi abilităţi care-i conferă la finalizarea studiilor statutul de specialist în marketing, denumit în literatura de specialitate marketer. Studiile universitare de licenţă asigură pregătirea de bază, cu pronunţat caracter practic, absolventul dobândind competenţe şi abilităţi prin care execută activităţi de marketing de mare diversitate, dintre care amintim: operator interviu, marchandiser, vânzări, relaţii cu clienţii, publicitate, relaţii publice etc.

Domeniu de licenta/master
Marketing
Specializare
Marketing
Tip program
Licență
Limba de predare
Romana
Statut acreditare
Autorizat
Perioada de studii
3 ani
Forma de invatamant
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
  • Marketing
  • Psihosociologie
  • Matematică
  • Informatică economică
  • Microeconomie
  • Introducere în metodologia cercetării științifice
  • Limba engleză
  • Educație fizică
  • Cercetări de marketing
  • Macroeconomie
  • Management
  • Statistică
  • Integrare economică europeană
  • Design și estetică
  • Comportamentul consumatorului
  • Sisteme informatice de marketing
  • Comunicarea de marketing
  • Contabilitate
  • Econometrie
  • Mărfuri alimentare și securitatea consumatorului
  • Fundamentele științei mărfurilor
  • Tehnologie hotelieră și de restaurant
  • Geografia economiei mondiale
  • Fundamentele științei mărfurilor
  • Tehnologie hotelieră și de restaurant
  • Geografia economiei mondiale
  • Comerț internațional
  • Economie mondială
  • Negocierea și tehnica operațiunilor de comerț exterior
  • Educație fizică și sport
  • Logistică
  • Marketing direct
  • Dreptul afacerilor
  • Finanțe
  • Analiza informațiilor cu SPSS
  • Grafică
  • design și creație publicitară
  • Economie europeană
  • Doctrine economice contemporane
  • Tehnologii office în marketing
  • Matematici aplicate în marketing
  • Maultimedia
  • Dezvoltare durabilă regională
  • Managementul resurselor umane
  • Marketingul serviciilor
  • Marketing internațional
  • Tehnici de vânzare
  • Relații publice
  • Instrumente software pentru proiecte de marketing
  • Marketing în asigurări
  • Antreprenoriat în marketing
  • Marketingul evenimentelor
  • Marketing ecologic
  • Proiecte de marketing
  • Marketingsocial-politic
  • Business-to-Business Marketing
  • Tehnici avansate pentru cercetările demarketing
  • Marketing în turism
  • Cybermarketing
  • Marketing agroalimentar
  • Marketing sportiv
  • Marketing financiar
  • Marketing cultural
  • Pregătire lucrare de licență

Intra in familia Educativa

În România, un absolvent are de ales între peste 5.000 de programe de licență și de master de la 520 de facultăți din 100 de universități.
Taxă studii/an
--- lei
Taxă de înscriere
--- lei
Număr total de locuri
---
Candidați per loc
---
Locuri buget
---
Locuri taxă
---
Ultima medie (buget)
---
Ultima medie (taxă)
---
Alte programe din domeniul
Științe Economice, în Bucuresti

Facultatea de Marketing

Facultatea de Marketing îşi propune:

  • să îşi păstreze poziţia de lider în domeniul învăţământului universitar de marketing din România, pe baza experienţei de peste patru decenii a şcolii româneşti de marketing;
  • să asigure educarea şi formarea în domeniul marketingului prin programe centrate pe student, orientate spre formarea competenţelor şi calificărilor solicitate pe piaţa muncii;
  • să devină un pol de referinţă pentru cercetarea avansată în domeniul marketingului din România şi o prezenţă ştiinţifică semnificativă pe plan internaţional;
  • să promoveze marketingul, alături de universităţi şi reprezentanţi ai mediului economic, social şi de afaceri, pentru dezvoltarea sustenabilă a economiei şi societăţii româneşti.
Str. Mihai Eminescu nr. 13-15, sector 1, Bucureşti, Clădirea Mihai Eminescu, Bulevardul Dacia, nr. 41, București, cod poştal 010404

Informatii despre Academia de Studii Economice din Bucureşti (ASE)

Înfiinţată prin Decret Regal, la 6 aprilie 1913, din iniţiativa lui Nicolae D. Xenopol, Ministrul Industriei şi Comerţului, sprijinit de un grup de tineri economişti formaţi la universităţi prestigioase din Germania, Franţa şi Anglia, Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale a fost prima instituţie de învăţământ economic superior din România.

Încă de la început s-a confruntat cu mari probleme materiale, lipsa unui local propriu şi recunoaştere din partea instituţiilor universitare. În primele două decenii, A.I.S.C.I. s-a subordonat Ministerului Industriei şi Comerţului, perioada în care a depăşit toate obstacolele materiale, precum şi pe cele privind recunoaşterea sa ca instituţie de învăţământ superior: construcţia Palatului Academiei din Piaţa Lascăr Catargiu, astăzi Piaţa Romana (1924-1926); organizarea doctoratului (1921); un corp profesoral format din personalităţi de prestigiu: Anton Davidoglu, Stanislas Cihoski, I. N. Angelescu, Ion Răducanu, Virgil Madgearu, Victor Slăvescu, Constantin Bungetianu, Andrei Rădulescu, Gheorghe Taşcă, Nicolae Iorga (din 1931), Gromoslav Mladenatz s.a.

Modificările aduse în aprilie 1935 la legea privind funcţionarea A.I.S.C.I. au consfinţit trecerea Academiei în subordinea Ministerului Instrucţiunii Publice. Ministerul Educaţiei Naţionale, prin Legea nr. 299 din 18 august 1947 privind reorganizarea şi transformarea Academiei de Înalte Studii Comerciale şi Industriale şi a Academiei de Studii Cooperatiste din Bucureşti în Academia de Ştiinţe Comerciale şi Cooperatiste, face primul pas în vederea schimbărilor pe care le-a cunoscut fosta Academie Comercială. În perioada comunistă, prin Decretul nr. 175 din 3 august 1948, se realizează reforma învăţământului, Academia de Ştiinţe Comerciale şi Cooperatiste fiind transformată in Institutul de Ştiinţe Economice şi Planificare după modelul instituţiilor de învăţământ superior sovietic. Începand cu anul universitar 1967-1968, învăţământul economic din România îşi redescoperă vocaţia europeană, I.S.E.P. este reorganizat şi transformat în Academia de Studii Economice din Bucureşti, denumire care s-a păstrat până astăzi.

Statut Universitate
public
Acreditare Universitate
acreditat
Grad de încredere
ridicat
Cladirea Ion N. Angelescu, Piata Romana nr. 6, sector 1, Bucuresti - cod 010374
Informații de acreditare și contact pentru Academia de Studii Economice din Bucureşti (ASE)
FII LA CURENT
Introdu adresa ta de mail ca să primești cele mai noi știri despre facultăți și universități. Nu trimitem spam.
Abonare email footer