Managementul şi finanţarea proiectelor publice şi private

Despre program

Programul de studii universitare de masterat Managementul și Finanțarea Proiectelor Publice și Private este unul de tip profesional, orientat în principal către formarea competențelor profesionale în domeniul elaborării, implementării, derulării și finanțării proiectelor publice și private.

Într-un asemenea context, misiunea masteratului este una complexă, aceasta constând în specializarea absolvenților învățământului de licență care doresc să-și cultive abilitățile privind elaborarea, implementarea, derularea și finanțarea proiectelor publice și private, urmărindu-se cu precădere obținerea de competențe complementare în domenii de mare actualitate pentru economie, precum și dezvoltarea activității de cercetare științifică, stimularea gândirii și a forțelor creatoare, valorificarea multilaterala a procesului de creație științifică în domeniul economic, în general, și în elaborarea, implementarea,
derularea și finanțarea proiectelor publice și private, în particular.

Absolvenții programului se vor pregăti, de asemenea, în domeniul inițierii proiectelor, al verificării fezabilității proiectelor, al elaborării unui dosar de cerere de finanțare, al întocmirii și monitorizării proiectelor, alocarea eficientă a resurselor, auditul proiectelor achizițiilor publice, elaborarea unui caiet de sarcini etc.

Printre competențele dobândite de către studenți la finalul masteratului se numără utilizarea adecvată a conceptelor, teoriilor, metodelor și instrumentelor avansate de lucru și de cercetare specifice finanțării și managementului proiectelor publice și private; realizarea de studii și lucrări complexe utilizând instrumente avansate de lucru și de cercetare specifice domeniului; executarea de operațiuni complexe, desfășurarea de activități de analiză, cercetare, sinteză și proiectare în domeniu; elaborarea de strategii în domeniu și utilizarea
de metode și tehnici de implementare a acestora; aplicarea principiilor, normelor și valorilor eticii profesionale în cadrul propriei strategii de muncă riguroasă, eficientă și responsabilă etc.

Oportunități de carieră
Conducători în cercetare-dezvoltare, proiectare; conducători de unități economico-sociale mici, conducători de întreprinderi mici din agricultură,
silvicultură, vânătoare, piscicultură și pescuit; conducători de întreprinderi mici din industria extractivă și prelucrătoare; conducători de întreprinderi mici din construcții; conducători de întreprinderi mici din comerțul cu ridicata și amănuntul; conducători de întreprinderi mici din activitatea hotelieră și restaurante; conducători de întreprinderi mici din transporturi, poștă și telecomunicații; specialiști în sistemul financiar-bancar; cercetători și asistenți de cercetare în domeniul financiar-bancar; cercetător economist în economia mediului; expert economist în economie generală.

Domeniu de licenta/master
Management
Specializare
Management
Tip program
Master
Limba de predare
Romana
Statut acreditare
Acreditat
Perioada de studii
2 ani
Forma de invatamant
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
  • Marketingul serviciilor financiar - bancare
  • Managementul investiţionalManagementul instituţiilor publice
  • Economie şi integrare europeană
  • Etică şi integritate academică
  • Metodologia cercetarii în domeniul ştiinţelor economice
  • Finanțarea și creditarea proiectelor de dezvoltare
  • Analiza cost - beneficiu a proiectelor publice și private
  • Managementul informatizat al proiectelor
  • Contabilitate managerială și gestiune fiscală
  • Managementul dezvoltării durabile

Intra in familia Educativa

În România, un absolvent are de ales între peste 5.000 de programe de licență și de master de la 520 de facultăți din 100 de universități.
Taxă studii/an
--- lei
Taxă de înscriere
--- lei
Număr total de locuri
---
Candidați per loc
---
Locuri buget
---
Locuri taxă
---
Ultima medie (buget)
---
Ultima medie (taxă)
---
Alte programe din domeniul
Științe Economice, în Bucuresti

Facultatea de Ştiinţe Economice

Facultatea de Ştiințe Economice reprezintă o structură didactico-științifică și administrativă a Universității „1 Decembrie 1918” Albă Iulia, având rolul de a coordona procesul de învățământ și cercetare la specializări din cadrul aceluiași profil sau profile conexe. În cadrul facultății își desfășoară activitatea, ca unitate de bază a facultății, cu caracter eminamente didactico-științific, Departamentul de științe Economice și Gestiunea Afacerilor. Facultatea de științe Economice este una dintre cele mai tinere facultăți din cadrul Universității “1 Decembrie 1918” Albă Iulia, funcționând sub această titulatură începând cu anul 2014.

Informatii despre Universitatea "Spiru Haret" din Bucureşti

Inspirat de modelul iconicei Universităţi Harvard din Statele Unite, Prof.univ.dr. Aurelian Gh. Bondrea a proiectat, iniţiat, organizat şi condus Universitatea Spiru Haret, începând cu19 ianuarie 1991. Acestuia i s-au alăturat 32 de oameni de o deosebită valoare intelectuală şi morală, ca membri fondatori. 

Universitatea Spiru Haret a aderat la idealurile și principiile înscrise în Magna Charta Universitatum, adoptată la Bologna în anul 1988, acționând pentru transpunerea, în spațiul învățământului superior și al cercetării științifice, a reglementărilor, normelor și valorilor promovate în cadrul Procesului Bologna.

Instituția de învățământ are 14 facultăţi cu 60 programe de licență, 40 programe de masterat; centre universitare în Bucureşti, Constanţa, Craiova, Braşov, Câmpulung Muscel; cadre didactice de excepţie; condiţii moderne de studiu.

Strategia de dezvoltare a universității s-a axat pe investiţii în resurse moderne de predare-învăţare, pe dezvoltarea unei baze materiale complexe, pe facilitarea accesului la educaţie, pe orientarea către o cultură organizaţională pro-calitate, pe cooperare academică şi pe centrarea educaţiei pe student, în scopul de a oferi societăţii româneşti o alternativă viabilă pentru învăţământul de stat.

De-a lungul timpului, universitatea a cunoscut o evoluţie remarcabilă nu doar pe plan naţional, ci şi ca parte a reţelei academice globale. Implicarea în proiecte, manifestări culturale şi ştiinţifice internaţionale dedicate progresului învăţământului universitar la nivel mondial, cooperarea cu organizaţii din toată lumea, construirea de rapoarte pozitive cu numeroase entităţi de elită din domeniul educaţional au fost doar câteva dintre obiectivele strategice stabilite şi îndeplinite cu succes de Universitatea Spiru Haret în spiritul internaţionalizării.

Statut Universitate
privat
Acreditare Universitate
acreditat
Grad de încredere
mediu
Str. Ion Ghica, nr. 13, cod 030045
Informații de acreditare și contact pentru Universitatea "Spiru Haret" din Bucureşti
FII LA CURENT
Introdu adresa ta de mail ca să primești cele mai noi știri despre facultăți și universități. Nu trimitem spam.
Abonare email footer