Inginerie electrică și informatică aplicată

Despre program

Istoria Facultăţii de Inginerie Electrică începe odată cu infiinţarea, în 1913, a unei şcoli de electricieni, transformată apoi in Institutul Electrotehnic, pe lângă Universitatea din Bucureşti. In 1921 este promulgat, de către Regele Ferdinand, decretul lege de infiinţare a Şcolii Politehnice din Bucureşti, cu 4 secţii, între care şi cea de Electromecanică. Prin aplicarea reformei invăţământului din 1948, Şcola Politehnica ia numele de Institutul Politehnic Bucureşti, în cadrul căruia este individualizată Facultatea de Electrotehnică, din care se desprind ulterior facultăţile de Electronică, Automatică şi Energetică.

Misiunea facultăţii este formarea de specialişti cu competenţe şi abilităţi superioare in domeniul ingineriei electrice şi domenii conexe la cele trei niveluri: licenţă, masterat şi doctorat, precum şi dezvoltarea de cercetări teoretice şi aplicative de cel mai înalt nivel.

Facultatea de Inginerie Electrică, prin programele sale de studiu, răspunde necesităţilor pieţei muncii de la noi din ţară şi evoluţiei generale a acestei pieţe, punctele forte ale facultăţii fiind: concepţia diversificată a ofertei curriculare la nivelul studiilor de licenţă, programe de master cu caracter de aprofundare, corp profesoral caracterizat prin competenţă ridicată, cercetare ştiinţifică fundamentală şi aplicativă de nivel înalt, baza materială in continuă modernizare, integrarea în aria europeană a educaţiei şi cercetării.

Domeniu de licenta/master
Inginerie electrică
Tip program
Master
Limba de predare
Romana
Statut acreditare
Acreditat
Perioada de studii
2 ani
Forma de invatamant
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
  • Tehnici de modelare matematică
  • Electromagnetism tehnic
  • Algoritmi numerici
  • Tehnici de dezvoltare software
  • Analiza software a fenomenelor de comutaţie
  • Cercetare/practică 1
  • Modelarea problemelor cuplate
  • Sisteme informatice în acţionări electrice
  • Sisteme informatice de gestiune a instalaţiilor electrice
  • Software pentru analiza circuitelor electrice
  • Software profesional pentru aplicaţii cu baze de date
  • Cercetare/practică 2
  • Software pentru analiza câmpului electromagnetic
  • Tehnici de inteligenţă artificială
  • Administrarea reţelelor de calculatoare
  • Interferenţe şi protecţie electromagnetic
  • Cercetare/practică 3
  • Cercetare/practică pentru elaborarea lucrării de disertaţie

Intra in familia Educativa

În România, un absolvent are de ales între peste 5.000 de programe de licență și de master de la 520 de facultăți din 100 de universități.
Taxă studii/an
--- lei
Taxă de înscriere
--- lei
Număr total de locuri
---
Candidați per loc
---
Locuri buget
---
Locuri taxă
---
Ultima medie (buget)
---
Ultima medie (taxă)
---
Alte programe din domeniul
Științe Inginerești, în Bucuresti

Facultatea de Inginerie Electrică

Facultatea de Inginerie Electrică este una dintre cele mai vechi facultăți din acest profil din țara noastră, având peste 90 de ani de existență. Secția de Electromecanică, predecesoarea secției de Electrotehnică a fost menționată în legea de înființare a Școlii Politehnice din București din 10 iunie 1920. 

La 3 august 1948, Politehnica s-a transformat în Institutul Politehnic din Bucureşti în componenţa căruia existau iniţial patru facultăţi, iar din 2006 Facultatea de Electrotehnică și-a schimbat numele în Facultatea de Inginerie Electrică.

Pregătirea are loc în trei etape succesive: licență, masterat și doctorat. Orele dedicate activității de pregătire practică și de cercetare, le oferă mai târziu absolvenților noștri oportunități de angajare fie în societăți cu activitate preponderent în sfera producției, a serviciilor, fie în societăți/institute cu activitate preponderent de cercetare/proiectare.

Facultatea de Inginerie Electrică are mereu porțile larg deschise și îi așteaptă pe toți aceia care doresc să pătrundă în domeniul de vis al electricităţii, care doresc să înveţe să conceapă, să proiecteze, să realizeze şi să exploateze echipamentele, instalațiile, sistemele de acționări electrice.

Splaiul Independenței nr. 313 corp EA

Informatii despre Universitatea Politehnica din Bucureşti (UPB)

Universitatea POLITEHNICA din București este cea mai veche și prestigioasă școală de ingineri din România. Tradițiile ei sunt legate de înființarea, în anul 1818, de către Gheorghe Lazar, a primei Școli tehnice superioare cu predare în limba română la Mănăstirea Sfantul Sava din București, care in anul 1832 este reorganizata in Colegiul de la Sfantul Sava. La 1 octombrie 1864, a fost înființată „Școala de Poduri și Șosele, Mine și Arhitectură”, care la 30 octombrie 1867 devine „Școala de Poduri, Șosele și Mine” cu durata studiilor de 5 ani. Sub conducerea lui Gheorghe Duca, la 1 aprilie 1881, instituția capată o nouă structură sub denumirea de „Școală Națională de Poduri și Șosele", iar la 10 iunie 1920 a fost înființată Școala Politehnică din București, având patru secții: Electromecanică, Construcții, Mine și Metalurgie, Secția Industrială.

Din noiembrie 1920 denumirea se schimbă în POLITEHNICA din București. La data de 3 august 1948 a fost înființat Institutul Politehnic din București, care cuprindea inițial 4 facultăți și în care, din 1950, au apărut majoritatea facultăților actuale. În baza rezoluției Senatului din noiembrie 1992, Institutul Politehnic din București a devenit Universitatea POLITEHNICA din București.

Statut Universitate
public
Acreditare Universitate
acreditat
Grad de încredere
ridicat
Informații de acreditare și contact pentru Universitatea Politehnica din Bucureşti (UPB)
FII LA CURENT
Introdu adresa ta de mail ca să primești cele mai noi știri despre facultăți și universități. Nu trimitem spam.
Abonare email footer