Electronică aplicată în robotică pentru securitate şi apărare
in cadrul Academia Tehnică Militară din Bucureşti, din Bucuresti, Muntenia
Despre program
Academia Tehnică Militară “FERDINAND I” prin Facultatea E, cu o tradiție de peste 50 de ani în formarea inginerilor militari, reprezintă centrul de formare al specialiștilor în dominiile comunicații și sisteme electronice militare pentru întregul sistem național de apărare.
Misiunea facultăţii este aceea de a contribui prin cercetare stiinţifică avansată la dezvoltarea cunoaşterii în domeniile electronicii, telecomunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei şi totodată de a pregăti specialişti în proiectarea, dezvoltarea, implementarea şi exploatarea sistemelor electronice şi de comunicaţii, cu aplicaţii în cele mai diverse domenii ale sistemului național de apărare.
Premisele necesare îndeplinirii misiunii facultății sunt asigurate prin: ierarhizarea programelor de studii la cel mai înalt nivel; activitățile didactice desfășurate în amfiteatre, săli de curs și laboratoare dotate cu aparatura modernă; educaţie centrată pe student; mobilităţi ale studenţilor, cadrelor didactice şi cercetătorilor la universităţi de prestigiu; stagii de practică, activităţi de cercetare, resurse umane şi materiale performante.
Facultatea este implicată în proiecte de cercetare și are relații de colaborare cu universități de prestigiu sau firme de specialitate din țară și străinătate prin intermediul programului Erasmus + si a unor acorduri bilaterale. Facultatea de Comunicaţii şi Sisteme Electronice pentru Apărare şi Securitate organizează din doi în doi ani Conferința internațională în domeniul comunicațiilor – „Communications” www.comms.ro , sub egida Institute of Electrical and Electronic Engineering (IEEE) și Academia de Științe Tehnice din România. Conferința este organizată în colaborare cu Facultatea de Electronică, Telecomunicații si Tehnologia Informației din cadrul Universității Politehnica din București. Din anul 2010, conferința este indexată în două baze de date internaționale: IEEEXplore și ISI Conference Proceedings Citation Index, ceea ce oferă lucrărilor o vizibilitate internațională deosebită.
Științe Inginerești
telecomunicații și tehnologii informaționale
Electronică aplicată
Master
Romana
Acreditat
2 ani
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
- Surse de alimentare în comutație
- Surse regenerabile de energie. Sisteme de conversie a energiei
- Sisteme EMBEDDED inteligente
- Programare orientată pe obiecte
- Convertoare moderne cu randament ridicat
- Tehnici avansate de sinteză a sistemelor digitale complexe
- Sisteme cu conectare multiplexată și control distribuit
- Fundamentele inteligenței artificiale
- Structuri logice programabile
- Advanced semiconductors and analog circuits for automotive power applications
- Sisteme evoluate de control și diagnoză pentru automobile
- Proiectarea circuitelor și echipamentelor electronice de putere
- Aplicații wirless industriale
- Cercetare științifică
- Elaborarea lucrării de disertație
- Analiza și modelarea asistată de calculator a circuitelor electronice de putere
- Modelarea și simularea convertoarelor de putere
Intra in familia Educativa
--- lei
--- lei
---
---
---
---
---
---
Alte programe din domeniul
Științe Inginerești, în Bucuresti
- Inginerie și Proiectare Asistată de Calculator prin Mașini și Structuri MecaniceFacultatea de Ingineria Sistemelor Biotehnice
- Produse Farmaceutice și CosmeticeFacultatea de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor
- Inginerie economică în domeniul electric, electronic şi energetic (în limba germană)Facultatea de Inginerie în Limbi Străine
- Sisteme inteligente de instrumentație și măsurareFacultatea de Inginerie Electrică
- Infrastructuri durabile de transport
- Măsurători terestre şi cadastruFacultatea de Geodezie
- Management în TransporturiFacultatea de Transporturi
- Arhitecturi orientate pe servicii pentru intreprinderiFacultatea de Automatică și Calculatoare
- Autovehicule rutiereFacultatea de Transporturi
Facultatea de Sisteme Electronice şi Informatice Militare
Academia Tehnică Militară, subordonată Ministerului Apărării Naționale, este instituție publică de învățământ superior militar, cu personalitate juridică, parte integrantă a sistemului național de învățământ din rețeaua de învățământ de stat, care formează și asigură dezvoltarea profesională a ofițerilor de logistică, serviciul tehnico-ingineresc, a ofițerilor specialiști și a personalului civil selecționat pentru nevoile în domeniu ale structurilor de apărare, ordine publică și securitate națională sau ale unor beneficiari din țara și din străinătate, în condițiile legii.
Informatii despre Academia Tehnică Militară din Bucureşti
Academia Tehnică Militară, subordonată Ministerului Apărării Naționale, este instituție publică de învățământ superior militar, cu personalitate juridică, parte integrantă a sistemului național de învățământ din rețeaua de învățământ de stat, care formează și asigură dezvoltarea profesională a ofițerilor de logistică, serviciul tehnico-ingineresc, a ofițerilor specialiști și a personalului civil selecționat pentru nevoile în domeniu ale structurilor de apărare, ordine publică și securitate națională sau ale unor beneficiari din țara și din străinătate, în condițiile legii.