Facultatea de Arte şi Design

Oferta curriculară pe care Facultatea de Arte şi Design o pune astăzi la dispoziţia studenţilor are în vedere cele trei paliere de studii universitare ce întrunesc cerinţele planului strategic al Programului de educaţie permanentă Bologna: studiile de licenţă (şase semestre), studiile masterale (patru semestre) şi studiile doctorale (şase semestre). Programele instituţionale de pregătire, cercetare ştiinţifică şi creaţie artistică, acoperă aria largă a domeniului artelor vizuale, prin complexitate, flexibilitate şi interdisciplinaritate, fiind acreditate în prezent 11 programe de licenţă, 11 programe de nivel master şi două tipuri de doctorat în arte plastice şi decorative: profesional şi ştiinţific.

Cercetarea fundamentală şi creaţia artistică pun în discuţie conceptele majore ale artelor vizuale pornind de la principiile, teoriile şi formele de artă consacrate şi reevaluează condiţia acestora în contextul actual al manifestrilor şi expresiilor artistice. Studenţii au posibilitatea de a opta, într-un sistem modular, pentru disciplinele de specialitate şi complementare care corespund cel mai bine propriilor motivaţii şi căutări, alcătuindu-şi un traseu individual de pregătire.Valoarea acestor programe şi teme de pregătire se regăseşte în lucrările-studiu sau experiment ale studenţilor, în cele de licenţă şi dizertaţie sau în programele de cercetare ştiinţifică şi creaţie artistică doctorale, fiind legitimate de performanţele profesionale ale absolvenţilor distinşi cu premii în competiţii de profil, naţionale şi internaţionale.

Studenți licență ---
Studenți master ---
Cadre didactice ---
Raport studenți/profesori ---
Promovabilitate licență ---
Promovabilitate master ---
Informații de contact pentru Facultatea de Arte şi Design

Informații despre Universitatea de Vest din Timişoara (UVT)

În ultimii 12 ani, Universitatea a răspuns schimbărilor care au apărut în politica naţional-educaţională, schimbărilor demografice, cerinţelor economiei de piaţă, nevoilor locale şi regionale şi noilor tehnologii.

Toate aceste schimbări au condus la noi aşteptări din partea studenţilor, personalului academic şi administrativ. Universitatea de Vest din Timişoara oferă studenţilor pregătirea necesară pentru a contribui la dezvoltarea societății. Aceasta pregătire se desfăşoara în 11 facultăţi, care oferă o gamă variată de programe de formare iniţială şi cursuri postuniversitare.

Rezultatele atinse în multe programe care implică colaborare internaţională – în programe de mobilitate Socrates, PHARE, Leonardo da Vinci etc. – sunt cu adevarat impresionante şi se numără printre cele mai bune realizări ale universităţii.

Impresia generală pe care ne-a lăsat-o Universitatea de Vest din Timişoara este aceea că este o universitate creativă, energică, activă şi inovativă. Cadrele didactice, profesori şi cercetători, sunt foarte entuziaşti şi determinaţi să experimenteze toate noile oportunităţi şi modalităţi oferite de tehnologia informaţională. În afară de acestea, instrumentele multimedia moderne sunt disponibile în cele mai multe săli de curs din clădirile noi (Facultatea de Ştiinţe Economice şi Facultatea de Drept).

(Fragmente din Raportul Comisiei de Evaluare - Proiectul Slazburg Seminar, 21-25 Octombrie 2003, Timişoara, ROMÂNIA )

Statut Universitate
public
Acreditare Universitate
acreditat
Grad de încredere
ridicat
Informații de acreditare și contact pentru Universitatea de Vest din Timişoara (UVT)
FII LA CURENT
Introdu adresa ta de mail ca să primești cele mai noi știri despre facultăți și universități. Nu trimitem spam.
Abonare email footer