Strategii Comunicaţionale şi Interculturale – Literare şi Lingvistice
in cadrul Universitatea din Bucureşti (UNIBUC), din Bucuresti, Muntenia
Despre program
Program interdisciplinar iniţiat în anul 2010 de Departamentul de Limbi şi Literaturi Germanice împreună cu Departamentul de Lingvistică Romanică, Limbi şi Literaturi Iberoromanice şi Italiană, Departamentul de Limba şi Literatura Engleză – specialitatea Studii Canadiene, Departamentul de Hungarologie, Studii Iudaice și Rromani. Programul îşi propune să familiarizeze studenţii cu fenomenele multi-, trans- şi interculturale, pe care le aprofundează din perspectivă filologică, cu precădere în domeniul literaturii şi lingvisticii. Astfel, conceptele teoretice şi abordările posibile vor fi însuşite în cursuri comune ţinute în limba română pentru studenţii tuturor specialităţilor afiliate, cu exemple din toate spaţiile culturale relevante, urmând ca materializarea lor în limbă şi literatură să fie studiată în ore separate pe discipline, în limba fiecărui spaţiu cultural (german, canadian, francez, italian, maghiar etc.). Ideea de bază este construirea identităţii proprii, specifică fiecărui spaţiu cultural şi lingvistic, prin impactul percepţiei alterităţii.
Științe Umaniste
Filologie
Limbă şi literatură
Master
Romana
Acreditat
2 ani
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
- Antichitate greco latină şi cultură europeană* (se normeaza la Hispanistica): Concepte multi-
- trans- şi interculturale (Germana)
- Constructii identitare de gen in discursul narativ recent* (Engleza)
- Hermeneutica interculturala si intermediala*(Germana)
- Tipuri de culturi – tipuri de texte* (Romanice)
- Literatură totalitară - utopie şi antiutopie (Romanice)
- Curs opţional de profil
- Cultura şi civilizaţia spaţiului lingvistic maghiar
- Cultura şi civilizaţia regiunilor cu populaţie maghiară din România
- Comunicare interculturală – traduceri de texte Limba maghiară - practica limbii
- Practica profesională
- Multiculturalism
- interculturalism
- transculturalism* (Engleza)
- Transculturalitate si interculturalitate in literatura SF* (Franceza)
- Oralitate şi scripturalitate in comunicarea interculturala * (Germana)
- Modalităţi narative în literatură şi arte vizuale*(Hispanistica)
- Comunicare interculturală – traduceri de texte
- Traducerea textului de predare
- Traducerea textului
- Literatura maghiară din România
- Antropologie - etnografie
- Presa de expresie maghiara din România
- Metodologia cercetării
- Practica profesională
- Limba maghiară - practica limbii
Intra in familia Educativa
--- lei
--- lei
---
---
---
---
---
---
Alte programe din domeniul
Științe Umaniste, în Bucuresti
- Limbă şi literaturăFacultatea de Limbi şi Literaturi Străine
- Traducere şi interpretare (prima specializare – engleză, a doua specializare – la alegere, franceză, germană, spaniolă)Departamentul de Limbi Străine şi Comunicare
- RusăFacultatea de Limbi şi Literaturi Străine
- Limba şi literatura română – Limba şi literatura modernă (engleză, spaniolă)Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine
- Cultură și civilizație ebraicăFacultatea de Litere
- Filologie clasică (Limba şi literatura latină A – Limba şi literatura greacă veche B)Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine
- Spațiul Islamic: Societăți, Culturi, MentalitățiFacultatea de Limbi şi Literaturi Străine
- Istorie – Învățământ la distanțăFacultatea de Istorie
- Limba şi literatura germană – Limba şi literatura modernă (engleză)Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine
Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine
În contextul mai larg al provocărilor actuale ale societății bazate pe cunoaștere, facultatea, în solidaritate cu Universitatea Creștină Dimitrie Cantemir din București, instituție academica privată care a obținut în 2010 calificativul „grad înalt de încredere” din partea ARACIS, își asuma misunea de a promova excelența în procesul didactic și în activitatea de cercetare. Cu un număr total de 670 de studenți și 33 cadre didactice și 14 cadre didactice asociate 16 care își desfășoara activitatea didactica în cadrul a 7 programe de studii de învățământ la zi, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine se înscrie printre facultățile tinere din domeniu, dar totodată este o instituție care asigură accesul extins la sursele de informare și cunoaștere, atât pentru cadrele didactice, cât și pentru studenți.
Informatii despre Universitatea din Bucureşti (UNIBUC)
Universitatea din Bucureşti este una din cele mai importante instituţii de învăţământ superior și de cercetare din România. Misiunea Universităţii din Bucureşti este de a oferi tinerilor români o formare de nivel european în domeniile ştiinţelor exacte, științelor naturii, științelor sociale şi umane, de a produce idei noi şi de a reevalua stadiul actual al cunoştinţelor în toate aceste domenii. Astfel, instituţia noastră se afirmă ca o universitate de cercetare avansată şi de predare, aflată pe prima poziție în ierarhizarea universităților, realizată de către Ministerul Educației în 2011.
Universitatea din Bucureşti este o instituţie publică finanţată din venituri proprii. În 2011, circa 80% din veniturile sale proveneau în ultimă instanţă de la bugetul de stat, parte dintre ele fiind obţinute prin competiţie.
În cei aproape 150 de ani de existenţă, Universitatea din Bucureşti şi-a dobândit un solid prestigiu naţional şi internaţional. Mulţi dintre profesorii şi absolvenţii Universităţii s-au afirmat ca personalităţi de seamă, ca profesori şi cercetători in mari universităţi ale lumii, membri ai Academiei Române şi ai unor academii din alte ţări, scriitori, politicieni (parlamentari, miniştri, prim-miniştri, preşedinţi), diplomaţi, înalţi prelaţi etc.
Diplomele Universităţii din Bucureşti constituie o garanţie a unui înalt nivel de pregătire şi creativitate ştiinţifice, compatibil cu cele mai înalte exigenţe de competitivitate, prezente în câmpul cunoaşterii şi culturii contemporane.
Universitatea noastră este chemată la începutul secolului al XXI-lea să răspundă în mod specific provocărilor care se ridică zi de zi în faţa cunoaşterii şi acţiunii umane, având drept principale sarcini generale creșterea și avansarea cunoașterii, educarea studentelor și a studenților printr-un proces pedagogic modern, centrat pe studenți și pe rezultatele învățării și angajarea socială prin discutarea și evaluarea agendei publice și propunerea unor soluții problemelor societății românești actuale.