Ingineria sistemelor de comunicaţii şi securitate electronică
in cadrul Academia Tehnică Militară din Bucureşti, din Bucuresti, Muntenia
Despre program
Academia Tehnică Militară “FERDINAND I” prin Facultatea E, cu o tradiție de peste 50 de ani în formarea inginerilor militari, reprezintă centrul de formare al specialiștilor în dominiile comunicații și sisteme electronice militare pentru întregul sistem național de apărare.
Misiunea facultăţii este aceea de a contribui prin cercetare stiinţifică avansată la dezvoltarea cunoaşterii în domeniile electronicii, telecomunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei şi totodată de a pregăti specialişti în proiectarea, dezvoltarea, implementarea şi exploatarea sistemelor electronice şi de comunicaţii, cu aplicaţii în cele mai diverse domenii ale sistemului național de apărare.
Premisele necesare îndeplinirii misiunii facultății sunt asigurate prin: ierarhizarea programelor de studii la cel mai înalt nivel; activitățile didactice desfășurate în amfiteatre, săli de curs și laboratoare dotate cu aparatura modernă; educaţie centrată pe student; mobilităţi ale studenţilor, cadrelor didactice şi cercetătorilor la universităţi de prestigiu; stagii de practică, activităţi de cercetare, resurse umane şi materiale performante.
Facultatea este implicată în proiecte de cercetare și are relații de colaborare cu universități de prestigiu sau firme de specialitate din țară și străinătate prin intermediul programului Erasmus + si a unor acorduri bilaterale. Facultatea de Comunicaţii şi Sisteme Electronice pentru Apărare şi Securitate organizează din doi în doi ani Conferința internațională în domeniul comunicațiilor – „Communications” www.comms.ro , sub egida Institute of Electrical and Electronic Engineering (IEEE) și Academia de Științe Tehnice din România. Conferința este organizată în colaborare cu Facultatea de Electronică, Telecomunicații si Tehnologia Informației din cadrul Universității Politehnica din București. Din anul 2010, conferința este indexată în două baze de date internaționale: IEEEXplore și ISI Conference Proceedings Citation Index, ceea ce oferă lucrărilor o vizibilitate internațională deosebită.
Științe Inginerești
telecomunicații și tehnologii informaționale
Comunicații pentru apărare și securitate
Master
Romana
Acreditat
2 ani
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
- Tehnici avansate de ingineria programarii
- Arhitecturi hardware in criptografie
- Cercetari operationale
- Securitatea sistemelor de operare si sisteme malitioase
- Securitate software
- Securitatea retelelor wireless si a dispozitivelor mobile
- Electronica sistemelor regenerabile de energie
- Informatica industriala
- Proiecte-cercetare-dezvoltare
- Retele de senzori
- Sisteme dedicate
- Optimizarea parametrilor convertoarelor de energie
- Convertoare nepoluante
- Conducerea inteligentă a mişcării
- Procesoare de putere de înaltă frecvenţă
Intra in familia Educativa
--- lei
--- lei
---
---
---
---
---
---
Alte programe din domeniul
Științe Inginerești, în Bucuresti
- Ingineria și Protecția Mediului în IndustrieFacultatea de Știința și Ingineria Materialelor
- Biomedical Informatics – Informatică biomedicalăFacultatea de Inginerie în Limbi Străine
- Mecatronica avansataFacultatea de Inginerie Mecanică şi Mecatronică
- Geofizică aplicată/ Applied geophysicsFacultatea de Geologie şi Geofizică
- Management of the Digital Enterprise – MDE
- Sisteme mecanice avansateFacultatea de Utilaj Tehnologic
- Logistică industrialăFacultatea de Inginerie Industrială și Robotică
- Infrastructura transporturilor metropolitane
- Software Engineering – Ingineria sistemelor de programeFacultatea de Inginerie în Limbi Străine
Facultatea de Sisteme Electronice şi Informatice Militare
Academia Tehnică Militară, subordonată Ministerului Apărării Naționale, este instituție publică de învățământ superior militar, cu personalitate juridică, parte integrantă a sistemului național de învățământ din rețeaua de învățământ de stat, care formează și asigură dezvoltarea profesională a ofițerilor de logistică, serviciul tehnico-ingineresc, a ofițerilor specialiști și a personalului civil selecționat pentru nevoile în domeniu ale structurilor de apărare, ordine publică și securitate națională sau ale unor beneficiari din țara și din străinătate, în condițiile legii.
Informatii despre Academia Tehnică Militară din Bucureşti
Academia Tehnică Militară, subordonată Ministerului Apărării Naționale, este instituție publică de învățământ superior militar, cu personalitate juridică, parte integrantă a sistemului național de învățământ din rețeaua de învățământ de stat, care formează și asigură dezvoltarea profesională a ofițerilor de logistică, serviciul tehnico-ingineresc, a ofițerilor specialiști și a personalului civil selecționat pentru nevoile în domeniu ale structurilor de apărare, ordine publică și securitate națională sau ale unor beneficiari din țara și din străinătate, în condițiile legii.