Electronică aplicată
in cadrul Universitatea "Ovidius" din Constanţa, din Constanta, Dobrogea
Despre program
Facultatea de Științe Aplicate și Inginerie a fost înfiinţată în anul universitar 1999-2000, prin reorganizarea Facultăților de Inginerie și Științele Naturii (HG 866 publicata in MOR nr.528/28.10 1999). Misiunea facultăţiise susţine, în principal, pe următoarele obiective specifice: · Formarea universitară a specialiştilor în domeniile Chimiei și Ingineriei Chimice, Fizicii şi Ştiinţelor Inginereşti, având nivelul de cunoaştere ştiinţifică, managerială şi complementară, respectiv deprinderile practice adecvate nevoilor actuale şi de perspectivă pentru învațământ şi producție, dar şi pentru accesul la continuarea studiilor prin masterat. · Extinderea procesului formativ al specialiştilor din domeniile prezentate prin masterate. În contextul alinierii României la legislația europeană, în domeniul asigurării calității, este necesară completarea cunoștințelor absolvenților cu tehnicile moderne de analiză care se aplică pe plan mondial pentru determinarea caracteristicilor chimice ale produselor de consum și a mediului. Masteratul existent asigură competențe suplimentare în domenii precum chimia alimentară, chimia mediului și managementul deșeurilor. · Desfăşurarea unui program de cercetare ştiinţifică fundamentală şi aplicativă, specifică domeniului chimie şi celor conexe, compatibile cu cerinţele şi necesităţile contemporane, folosind întregul potenţial creator al cadrelor didactice, masteranzilor şi studenţilor. Cadrele didactice implicate în procesul de învăţămant colaborează activ cu alte instituții de învățământ superior din țară și din străinătate. Această colaborare s-a concretizat prin apariţia unor publicaţii în reviste de specialitate, prin participarea la conferinţe naţionale şi internaţionale, la școli de vară precum ASI NATO şi prin mobilități individuale de tip Socrates Erasmus. Mai mult de 60% dintre absolvenţi sunt angajaţi în termen de doi ani de la data absolvirii la nivelul calificării universitare. Absolvenţii din domeniile Chimiei și Ingineriei Chimice, Fizicii şi Ştiinţelor Inginereşti se integrează, în general, rapid pe piața muncii datorită colaborării strânse dintre cadrele didactice și unități cu activitate în domeniu, care susțin desfășurarea practicii de specialitate prin accesul direct în zona de producție.
Științe Inginerești
telecomunicații și tehnologii informaționale
Electronică aplicată
Licență
Romana
Acreditat
4 ani
IF - cu frecvență
Intra in familia Educativa
--- lei
--- lei
---
---
---
---
---
---
Alte programe din domeniul
Științe Inginerești, în Constanta
- Concepte moderne de inginerie mecanică navalăFacultatea de Electromecanică Navală
- Advanced engineering in the offshore oil and gas industryFacultatea de Electromecanică Navală
- Circuite şi sisteme integrate de comunicaţiiFacultatea de Electromecanică Navală
- Ingineria sistemelor cu surse energetice regenerabileFacultatea de Științe Aplicate și Inginerie
- Inginerie şi management în domeniul maritim şi portuarFacultatea de Navigație și Transport Naval
- Sisteme electrice avansateFacultatea de Electromecanică Navală
- Managementul sistemelor logisticeFacultatea de Navigație și Management Naval
- Ingineria structurilor de construcțiiFacultatea de Construcţii
- Instalații și echipamente portuare și marineFacultatea de Inginerie Mecanică
Facultatea de Științe Aplicate și Inginerie
Facultatea de Științe Aplicate și Inginerie a fost înfiinţată în anul universitar 1999-2000, prin reorganizarea Facultăților de Inginerie și Științele Naturii (HG 866 publicata in MOR nr.528/28.10 1999). Misiunea facultăţiise susţine, în principal, pe următoarele obiective specifice: · Formarea universitară a specialiştilor în domeniile Chimiei și Ingineriei Chimice, Fizicii şi Ştiinţelor Inginereşti, având nivelul de cunoaştere ştiinţifică, managerială şi complementară, respectiv deprinderile practice adecvate nevoilor actuale şi de perspectivă pentru învațământ şi producție, dar şi pentru accesul la continuarea studiilor prin masterat. · Extinderea procesului formativ al specialiştilor din domeniile prezentate prin masterate. În contextul alinierii României la legislația europeană, în domeniul asigurării calității, este necesară completarea cunoștințelor absolvenților cu tehnicile moderne de analiză care se aplică pe plan mondial pentru determinarea caracteristicilor chimice ale produselor de consum și a mediului. Masteratul existent asigură competențe suplimentare în domenii precum chimia alimentară, chimia mediului și managementul deșeurilor. · Desfăşurarea unui program de cercetare ştiinţifică fundamentală şi aplicativă, specifică domeniului chimie şi celor conexe, compatibile cu cerinţele şi necesităţile contemporane, folosind întregul potenţial creator al cadrelor didactice, masteranzilor şi studenţilor. Cadrele didactice implicate în procesul de învăţămant colaborează activ cu alte instituții de învățământ superior din țară și din străinătate. Această colaborare s-a concretizat prin apariţia unor publicaţii în reviste de specialitate, prin participarea la conferinţe naţionale şi internaţionale, la școli de vară precum ASI NATO şi prin mobilități individuale de tip Socrates Erasmus. Mai mult de 60% dintre absolvenţi sunt angajaţi în termen de doi ani de la data absolvirii la nivelul calificării universitare. Absolvenţii din domeniile Chimiei și Ingineriei Chimice, Fizicii şi Ştiinţelor Inginereşti se integrează, în general, rapid pe piața muncii datorită colaborării strânse dintre cadrele didactice și unități cu activitate în domeniu, care susțin desfășurarea practicii de specialitate prin accesul direct în zona de producție.Informatii despre Universitatea "Ovidius" din Constanţa
Universitatea Ovidius este o instituție de învățământ superior publică fondată în 1961, devenită în 1990 o universitate multidisciplinară, cu programe de studii de licență, masterat și doctorat de calitate, recunoscută de instituții de acreditare naționale și internaționale cu grad de încredere ridicat. Cu peste 15.000 de studenți, Ovidius este cea mai mare universitate europeană la Marea Neagră.
Viziunea noastră este să fim recunoscuți ca lider regional în învățământul superior și cercetarea științifică, să fim prima opțiune în preferințele studenților din întregul areal al Mării Negre și nu numai.
Suntem o poartă estică spre Europa și aspirăm să atragem un număr și mai mare de studenți români și străini, dar și cadre didactice și de cercetare dintre cele mai talentate. Ne străduim să atingem cele mai înalte standarde Europene în calitatea educației prin programe moderne la toate cele trei cicluri de studiu, pentru a pregăti absolvenți capabili să concureze pe piața forței de muncă din România, Uniunea Europeana și din întreaga lume.
Ne propunem să devenim un pol al excelenței în educație și cercetare. Ne dorim să generăm cunoștințe avansate, prin cercetare științifică, dezvoltare tehnologică și inovare în diverse domenii ale activității umane, în parteneriat cu instituții naționale și internaționale de prestigiu.
Intenționăm să consacrăm pentru Universitatea Ovidius reputația unui centru cultural de excepție, a unui far care luminează drumul celor pasionați de cunoaștere și cultură. Ne dorim să profităm de mediul atât de divers și atât de deschis din punct de vedere etnic, religios și cultural, ca și de resursa de expertiză acumulată în cadrul universității pentru a răspândi lumina libertății de gândire și de exprimare, a drepturilor omului și a echității sociale în întreaga zonă a Mării Negre și dincolo de aceasta.