Construcții pentru Sisteme de Alimentări cu Apă și Canalizări
in cadrul Universitatea din Oradea, din Oradea, CrisanaMaramures
Despre program
Specializarea Inginerie Sanitară și Protecția Mediului are că misiune principală formarea de specialiști cu înalta calificare în activitatea de proiectare, execuție și exploatare a construcțiilor și instalațiilor aferente sistemelor de alimentare cu apa și canalizare ale localităților (construcții hidroedilitare), în condițiile asigurării protecției împotriva mediului înconjurator.
Prin specificul sau, specializarea este situată la granița dintre alte specializări din domeniul Inginerie Civilă, și anume: Construcții Civile, Industriale și Agricole; Inginerie Urbană și Dezvoltare Regională; Construcții Hidrotehnice. Totodată, prin cunoștințele obținute de studenți în domeniul protecției mediului, specializarea se înrudeste cu Ingineria Mediului. Prin conținutul procesului de învăţământ, se asigură pregătirea absolvenților în cele două direcții principale, vizând construcțiile hidroedilitare: direcția hidraulica, comportând proiectarea și execuția acestor tipuri de construcții, în concordanță cu nevoile localităților și situația existența, și direcția structurală, comportând proiectarea și execuția lor, în vederea asigurării siguranței în exploatare. În subsidiar, procesul de învatamânt asigură nivelul de cunoștințe minim necesar pentru a întelege și a pune în practică măsurile impuse de imperativul actual al protecției mediului înconjurator.
Având în vedere diversitatea domeniilor în care se asigură pregătirea studenților, se creează premisele unei adaptabilități mai ridicate a absolvenților la cerințele de pe piață muncii. Astfel, absolvenții specializării Inginerie Sanitară și Protecția Mediului vor fi în măsură să acopere necesarul de cadre specializate în domeniul construcțiilor hidroedilitare, al instituțiilor cu aceste preocupări: prefecturi, primarii, regii de gospodărire comunală, agenții de protecția mediului, sectorul de igiena publică din cadrul Poliției Sanitare etc. Totodată, prin cunoștințele de organizare și management în construcții și de tehnologie de executare a lucrărilor de construcții, în general, se creează o deschidere și către activitatea de execuție a construcțiilor de alte tipuri.
Științe Inginerești
Inginerie civilă
Inginerie sanitară şi protecţia mediului
Licență
Romana
Acreditat
4 ani
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
- Topografie
- Analiză matematică
- Programarea calculatoarelor şi limbaje de programare - aplicată în construcţii şi geodezie
- Limba străină
- Algebră liniară
- geometrie analitică şi diferenţială
- Chimia apei
- Geometrie descriptivă
- Fizică
- Educaţie fizică
- Matematici speciale
- Economie
- Geologie inginerească
- Mecanică
- Desen tehnic şi infografică
- Materiale de construcţii
- Metode numerice
- Discipline facultative (Integrare europeană
- Cultură şi civilizaţie europeană
- Istoria civilizaţiei şi ştiinţei
- Istoria artei)
- Mecanică
- Termotehnica construcţiilor
- Desen tehnic şi infografică
- Limba străină
- Rezistenţa materialelor
- Elemente de arhitectură
- Hidraulică
- Instalaţii în construcţii
- Educaţie fizică
- Practică
- Statica
- dinamica şi stabilitatea construcţiilor
- Beton armat şi precomprimat
- Curs general de construcţii
- Hidraulica instalaţiilor
- Discipline opționale (Termotehnica instalaţiilor
- Reabilitarea higrotermică a construcţiilor) Discipline facultative (Studiul formei
- Estetică)
- Construcţii din beton armat
- Geotehnică
- Hidraulica instalaţiilor
- Construcţii hidroedilitare
- Ingineria apelor subterane
- Statica
- dinamica şi stabilitatea construcţiilor
- Maşini şi echipamente hidromecanice
- Alimentări cu apă
- Calculul structurilor construcţiilor hidroedilitare
- Practică II (documentare pentru elaborare proiect de diplomă)
- Construcţii metalice
- Fundaţii
- Hidrologie şi hidrogeologie
- Discipline opționale (Sisteme de gospodărire a apelor
- Amenajări hidrotehnice
- Grafică asistată de calculator în construcţii
- Desen tehnic şi infografică)
- Discipline facultative (A doua limbă străină
- Ingineria afacerilor în construcţii
- Tehnici de comunicare)
- Impactul ecologic al lucrărilor hidroedilitare asupra mediului
- Staţii de pompare
- Alimentări cu apă
- Canalizări
- Exploatarea şi întreţinerea lucrărilor hidroedilitare
- Epurarea apelor uzate
- Tehnologia executării lucrărilor de construcţii
- Organizare şi management în construcţii Practică pentru elaborarea proiectului de diplomă
- Discipline opționale (Pachetul1/2/3)
- Discipline facultative (Informatică aplicată în construcţii
- A doua limbă străină)
Intra in familia Educativa
--- lei
--- lei
---
---
---
---
---
---
Alte programe din domeniul
Științe Inginerești, în Oradea
- Management in tehnologia informațieiFacultatea de Inginerie Electrică şi Tehnologia Informaţiei
- Managementul sistemelor de energieFacultatea de Inginerie Energetică și Management Industrial
- Construcţii inteligente şi sustenabileFacultatea de Construcţii
- MecatronicăFacultatea de Inginerie Managerială şi Tehnologică
- Automatică şi informatică aplicatăFacultatea de Inginerie Electrică şi Tehnologia Informaţiei
- RoboticăFacultatea de Inginerie Managerială şi Tehnologică
- CalculatoareFacultatea de Inginerie Electrică şi Tehnologia Informaţiei
- Energetică industrialăFacultatea de Inginerie Energetică și Management Industrial
- Sisteme automate avansateFacultatea de Inginerie Electrică şi Tehnologia Informaţiei
Facultatea de Construcţii
La începutul anului universitar 2002/2003, prin decizia Senatului Universității „Transilvania” din Brașov, se constituie Facultatea de Construcții, cu autonomie relativă. Facultatea avea două catedre: Catedra de Construcții și Catedra de Instalații pentru Construcții. Ziua de 12 iunie 2003 reprezintă ziua de naștere a actualei Facultăți de Construcții, din cadrul Universității „Transilvania” din Brașov. La acea dată se înființa această facultate, cu specializările: Construcții Civile, Industriale și Agricole; Instalații pentru Construcții; Căi Ferate, Drumuri și Poduri și Tehnologia Construcțiilor. Din anul 2005 s-au organizat și studii de masterat, derulându-se pe parcursul a 3 semestre, pentru specializările : Reabilitarea și Consolidarea Construcțiilor și Modernizarea Energetică a Clădirilor. Începând cu anul universitar 2009/2010 se derulează programul de studiu de masterat de aprofundare și cercetare "Modernizarea energetică în mediul construit" care este structurat pe trei trasee de specializare: "Modernizarea și Reabilitarea Clădirilor", "Sisteme Eficiente Energetic de Instalații în Construcții" și "Modernizarea și Reabilitarea Construcțiilor Inginerești", precum și un traseu de cercetare științifică: "Clădiri cu performanță energetică ridicată".
Informatii despre Universitatea din Oradea
Misiunea Universităţii din Oradea este crearea unei experienţe educaţionale transformatoare pentru studenţi axată pe cunoştinţe disciplinare profunde. Îşi propune ca prin programele sale de studii să descopere, să conserve şi să disemineze cunoaşterea şi, în egală măsură, să ofere un mediu propice schimbului liber de idei, în ceea ce priveşte creativitatea, cercetarea şi spiritul antreprenorial.
Universitatea din Oradea prin cadrele didactice care se implică în activitatea de educare şi cercetare şi studenţii săi este angajată în procesul de consolidare a comunităţii. Îşi propune să influenţeze societatea într-un mod revoluţionar, atât la nivel regional, dar şi naţional, prin parteneriate între cadre didactice, studenţi şi mediul socio – economic local și național.
Valorile cele mai importante care susţin Universitatea din Oradea ca instituţie sunt: susţinerea excelenţei în predare, cercetare şi implicare publică, recunoaşterea şi promovarea creativităţii şi inovaţiei, abordarea unei game largi de subiecte la nivel academic, îmbunătăţirea relaţiilor cu societatea, încurajarea spiritului antreprenorial, înlesnirea accesului la educaţie, încurajarea dezvoltării profesionale pentru întregul personal şi pentru studenţi.
Sistemul de educaţie al Universităţii din Oradea este menit să pună capăt decalajului dintre teorie şi practică prin intermediul cadrelor didactice care contribuie la pregătirea studenţilor, nu doar prin experienţa academică avansată, ci și abilitățile care provin din practica curentă a profesiilor lor.
În cadrul celor 15 facultăţi care acoperă o gamă foarte largă de domenii, UO derulează programe de studii universitare de licenţă, master şi doctorat, în sistem Bologna. Oferim un număr de 112 programe de licenţă, 83 programe de master și 12 domenii de doctorat acreditate sau autorizate provizoriu conform metodologiei ARACIS.
Majoritatea programelor destinate studiilor universitare de licenţă şi master sunt organizate la forma cu frecvenţă dar avem şi 7 programe de studii universitare de licenţă care au învăţământ la distanţă şi unul cu frecvenţă redusă.
Universitatea din Oradea are și o componentă internațională, studenții noștri beneficiind de mobilități de studiu și de practică în străinătate prin intermediul programelor Erasmus+, burse oferite de Guvernul României, CEEPUS, DAAD, burse oferite de guvernele altor state sau instituții din străinătate, etc. Aceste programe îţi asigură studii fără taxe, echivalarea notelor la întoarcere şi o alocaţie lunară care te ajută puţin cu cheltuielile de acolo. În prezent, instituția noastră are peste 300 de parteneri, cu precădere prin programul Erasmus+, încercând astfel să asigure o paletă cât mai largă de oferte de mobilitate pentru studiu sau stagii practice.
Activităţile didactice şi de cercetare dispun de o bază materială corespunzătoare, în continuă extindere şi modernizare. UO are o bază materială solidă, acumulată în timp, care se constituie din spaţii de învăţământ în clădiri structurate astfel:
- Aula Magna cu 300 locuri;
- Două Aule cu câte 200 locuri;
- 100 Amfiteatre şi săli de curs;
- 71 Săli de seminarii;
- 343 Laboratoare;
- 1 hala microproducţie;
- Biblioteca Universităţii.
Universitatea mai dispune de o Bază sportivă compusă din: 7 săli de sport şi 13 terenuri de sport. De asemenea, universitatea deţine un un sistem informatic consolidat, în dezvoltare, care asigură accesul la Internet şi transmiterea internă a informaţiilor (Intranet), patru baze didactice şi de cercetare adaptate pe domenii de studiu (www.uoradea.ro/ resurse materiale).
Campusul universitar este unul dintre cele mai adecvate din România, în conformitate cu practicile europene. Studenţii au acces la Spaţii de cazare în 4 cămine studenţeşti şi acces la 7 Clinici Universitare.