Despre program

Misiunea asumată de programul de studii AFACERI INTERNAȚIONALE cu frecvență redusă, este aceea de a forma specialiști în poziții de top management în cadrul unor companii care derulează activități într-un mediu din ce în ce mai internaționalizat, tehnologizat și competitiv, prin oferirea unei pregătiri și a unei experiențe relevante în domeniu, recunoscute atât la nivel național cât și internațional. Programul urmărește dezvoltarea resurselor umane cu competențe în domeniul economie și afaceri internaționale, având drept scop dezvoltarea, evaluarea și implementarea activităților în domeniul economic în medii de afaceri complexe, capabili să înțeleagă funcționarea mecanismelor de business de tip economic funcționale pe o piață globală, într-o economie a cunoașterii și într-un mediu de afaceri aflat în continuă schimbare.

Domeniu de licenta/master
Economie şi afaceri internaţionale
Tip program
Licență
Limba de predare
Romana
Statut acreditare
Acreditat
Perioada de studii
3 ani
Forma de invatamant
IFR - cu frecvență redusă
Cursuri pe care le vei parcurge
  • Microeconomie
  • Bazele contabilităţii
  • Informatică economică
  • Matematici aplicate în economie
  • Economie mondială
  • Management
  • Limba engleză şi tehnci de comunicare I
  • Macroeconomie
  • Statistică
  • Finanțe publice
  • Contabilitate financiară
  • Comunicare și relații publice
  • Drept
  • Limba engleză şi tehnici de comunicare II
  • Economia integrării europene
  • Bazele marketingului
  • Econometrie
  • Investiții internaționale
  • Finanțele firmei
  • Limba şi corespondenţa comercială engleză I
  • Limba şi corespondenţa comercială franceză / germană / spaniolă I
  • Disciplină opțională
  • Politici sectoriale ale Uniunii Europene
  • Politici și strategii de marketing
  • Eficiența investițiilor
  • Dreptul comerțului internațional
  • Limba şi corespondenţa comercială engleză II
  • Limba şi corespondenţa comercială franceză / germană / spaniolă II
  • Practică de specialitate
  • Disciplină opțională
  • Managementul afacerilor internaţionale I
  • Comerț internațional
  • Tehnica plăților și finanțărilor internaționale I
  • Piețe de capital
  • Transporturi internaționale
  • Comunicare în afacerile internaţionale în limba engleză I
  • Disciplină opțională
  • Managementul afacerilor internaţionale II
  • Politici comerciale
  • Tehnica plăţilor şi finanţărilor internaţionale II
  • Gestiunea riscurilor în afacerile internaţionale
  • Comunicare în afacerile internaţionale în limba engleză I
  • Disciplină opțională
  • Elaborare proiect de licență

Intra in familia Educativa

În România, un absolvent are de ales între peste 5.000 de programe de licență și de master de la 520 de facultăți din 100 de universități.
Taxă studii/an
--- lei
Taxă de înscriere
--- lei
Număr total de locuri
---
Candidați per loc
---
Locuri buget
---
Locuri taxă
---
Ultima medie (buget)
---
Ultima medie (taxă)
---
Alte programe din domeniul
Științe Economice, în Bucuresti

Facultatea de Relaţii Comerciale şi Financiar – Bancare Interne şi Internaţionale

Misiunea Facultăţii de Relaţii Comerciale şi Financiar-Bancare Interne şi Internaţionale este bivalentă – educaţională şi de cercetare – şi are că prioritate esenţială oferirea de oportunităţi educaţionale de înalta calitate în domeniile Economie şi Afaceri Internaţionale,Finanţe şi respectiv Contabilitate. Scopul general al facultăţii este de a oferi unui climat academic stimulativ pentru formarea de viitori intelectuali, în primul rând din punct de vedere al caracterului acestora, iar cel specific urmăreşte instruirea performanţă a unor economişti, capabili să se integreze rapid şi eficient în diverse organisme economice, guvernamentale şi de cercetare. Ne dorim să pregătim economişti cu înalta calificare în specializările Afaceri Internaţionale, Finanţe şi Bănci, Contabilitate şi Informatică de Gestiune, care să corespundă exigenţelor piatei muncii, atât la nivel naţional, cât şi regional sau global.

Bd.Expozitiei 1B, Bucuresti, Sector 1, Etaj 1

Informatii despre Universitatea Româno-Americană din Bucureşti

Universitatea Româno-Americană este o instituție de învățământ superior particulară, acreditată și evaluată de către Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS) cu calificativul "Grad de încredere ridicat”. A fost înființată în anul 1991, având drept scop adaptarea și implementarea unor valori educaționale din învățământul superior american și european, în scopul realizării standardelor de calitate și competitivitate a procesului de învățământ.

Experiența internațională constituie o componentă vitală a educației studenților și a pregătirii cadrelor didactice. Universitatea Româno-Americană are încheiate acorduri și parteneriate cu universități din SUA, din Europa și America Latină, în cadrul cărora se derulează schimburi interacademice pentru cadrele didactice și studenți.

Statut Universitate
privat
Acreditare Universitate
acreditat
Grad de încredere
ridicat
Bd. Expozitiei, Nr. 1B, Sector 1, cod 012101 Bucuresti, Romania
Informații de acreditare și contact pentru Universitatea Româno-Americană din Bucureşti
FII LA CURENT
Introdu adresa ta de mail ca să primești cele mai noi știri despre facultăți și universități. Nu trimitem spam.
Abonare email footer