Afaceri internaționale IFR
Despre program
Misiunea asumată de programul de studii AFACERI INTERNAȚIONALE cu frecvență redusă, este aceea de a forma specialiști în poziții de top management în cadrul unor companii care derulează activități într-un mediu din ce în ce mai internaționalizat, tehnologizat și competitiv, prin oferirea unei pregătiri și a unei experiențe relevante în domeniu, recunoscute atât la nivel național cât și internațional. Programul urmărește dezvoltarea resurselor umane cu competențe în domeniul economie și afaceri internaționale, având drept scop dezvoltarea, evaluarea și implementarea activităților în domeniul economic în medii de afaceri complexe, capabili să înțeleagă funcționarea mecanismelor de business de tip economic funcționale pe o piață globală, într-o economie a cunoașterii și într-un mediu de afaceri aflat în continuă schimbare.
Științe Economice
Economie şi afaceri internaţionale
Afaceri internaţionale
Licență
Romana
Acreditat
3 ani
IFR - cu frecvență redusă
Cursuri pe care le vei parcurge
- Microeconomie
- Bazele contabilităţii
- Informatică economică
- Matematici aplicate în economie
- Economie mondială
- Management
- Limba engleză şi tehnci de comunicare I
- Macroeconomie
- Statistică
- Finanțe publice
- Contabilitate financiară
- Comunicare și relații publice
- Drept
- Limba engleză şi tehnici de comunicare II
- Economia integrării europene
- Bazele marketingului
- Econometrie
- Investiții internaționale
- Finanțele firmei
- Limba şi corespondenţa comercială engleză I
- Limba şi corespondenţa comercială franceză / germană / spaniolă I
- Disciplină opțională
- Politici sectoriale ale Uniunii Europene
- Politici și strategii de marketing
- Eficiența investițiilor
- Dreptul comerțului internațional
- Limba şi corespondenţa comercială engleză II
- Limba şi corespondenţa comercială franceză / germană / spaniolă II
- Practică de specialitate
- Disciplină opțională
- Managementul afacerilor internaţionale I
- Comerț internațional
- Tehnica plăților și finanțărilor internaționale I
- Piețe de capital
- Transporturi internaționale
- Comunicare în afacerile internaţionale în limba engleză I
- Disciplină opțională
- Managementul afacerilor internaţionale II
- Politici comerciale
- Tehnica plăţilor şi finanţărilor internaţionale II
- Gestiunea riscurilor în afacerile internaţionale
- Comunicare în afacerile internaţionale în limba engleză I
- Disciplină opțională
- Elaborare proiect de licență
Intra in familia Educativa
--- lei
--- lei
---
---
---
---
---
---
Alte programe din domeniul
Științe Economice, în Bucuresti
- Administrarea afacerilorFacultatea de Administraţie şi Afaceri
- Management educaționalFacultatea de Ştiinţe ale Educaţiei
- Securitatea informatică (în limba engleză)
- Management (la Piatra Neamț)Facultatea de Management
- Administrarea afacerilorDepartamentul Administrarea Afacerilor
- Analiză financiară şi evaluareFacultatea de Contabilitate şi Informatică de Gestiune
- Leadership și consultanță în afacerile comerciale internaționaleFacultatea de Ştiinţe Economice
- Administrarea afacerilor în turismFacultatea de Management Turistic şi Comercial din Timişoara
- Managementul afacerilor mici şi mijlociiFacultatea de Management
Facultatea de Relaţii Comerciale şi Financiar – Bancare Interne şi Internaţionale
Misiunea Facultăţii de Relaţii Comerciale şi Financiar-Bancare Interne şi Internaţionale este bivalentă – educaţională şi de cercetare – şi are că prioritate esenţială oferirea de oportunităţi educaţionale de înalta calitate în domeniile Economie şi Afaceri Internaţionale,Finanţe şi respectiv Contabilitate. Scopul general al facultăţii este de a oferi unui climat academic stimulativ pentru formarea de viitori intelectuali, în primul rând din punct de vedere al caracterului acestora, iar cel specific urmăreşte instruirea performanţă a unor economişti, capabili să se integreze rapid şi eficient în diverse organisme economice, guvernamentale şi de cercetare. Ne dorim să pregătim economişti cu înalta calificare în specializările Afaceri Internaţionale, Finanţe şi Bănci, Contabilitate şi Informatică de Gestiune, care să corespundă exigenţelor piatei muncii, atât la nivel naţional, cât şi regional sau global.
Informatii despre Universitatea Româno-Americană din Bucureşti
Universitatea Româno-Americană este o instituție de învățământ superior particulară, acreditată și evaluată de către Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS) cu calificativul "Grad de încredere ridicat”. A fost înființată în anul 1991, având drept scop adaptarea și implementarea unor valori educaționale din învățământul superior american și european, în scopul realizării standardelor de calitate și competitivitate a procesului de învățământ.
Experiența internațională constituie o componentă vitală a educației studenților și a pregătirii cadrelor didactice. Universitatea Româno-Americană are încheiate acorduri și parteneriate cu universități din SUA, din Europa și America Latină, în cadrul cărora se derulează schimburi interacademice pentru cadrele didactice și studenți.