Cercetări avansate în finanţe
in cadrul Academia de Studii Economice din Bucureşti (ASE), din Bucuresti, Muntenia
Despre program
Formarea de specialişti cu pregătire superioară din punct de vedere conceptual, al abilităţilor practice şi al aptitudinilor de cercetare. Scopul programului Formarea şi dezvoltarea de abilităţi, deprinderi şi competente, necesare în procesul de execuţie şi decizie, astfel încât absolvenţii să poată desfăşura activităţi în domeniul financiar – bancar.
Obiective urmărite:
– Formarea abilităţilor şi competenţelor necesare pentru gestiunea activelor financiare, a riscurilor financiar – bancare;
– Structurarea deprinderilor pentru analiza în dinamică a variabilelor macroeconomice, a pieţelor financiare;
– Formarea unui comportament adecvat pentru anticiparea şocurilor financiar – monetare pe pieţele financiare;
– Acumularea de cunoştinte teoretice şi abilităţi practice în finanţe.
Științe Economice
Finanţe
Finanţe şi bănci
Master
Romana
Acreditat
2 ani
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
- Macroeconomie monetară și financiară
- Teorii avansate în statistică și probabilități
- Econometrie financiară
- Procese stochastice aplicate în finanțe și asigurări
- Econometrie avansată
- Finanțe corporative avansate
- Metode cantitative în gestiunea portofoliului
- Evaluarea derivativelor financiare
- Finanțe comportamentale
- Managementul riscului
- Instrumente financiare cu venit fix
- Microstructuri ale pieței financiare
- Seminar științific
- Etică și integritate academică
- Stagiu de cercetare
- Stagiu pentru elaborarea lucrării de disertație
Intra in familia Educativa
--- lei
--- lei
---
---
---
---
---
---
Alte programe din domeniul
Științe Economice, în Bucuresti
- ManagementFacultatea de Management-Marketing
- Managementul informațiilorFacultatea de Management-Marketing
- Finanțe bănciFacultatea de Management Financiar
- Afaceri internaționaleFacultatea de Relaţii Comerciale şi Financiar – Bancare Interne şi Internaţionale
- Informatică economică (ID)
- Audit intern în sistemul public şi privatFacultatea de Ştiințe Juridice
- Cibernetică economică
- Administrarea afacerilor în turismFacultatea de Business şi Turism
- Management contabil, audit şi expertiză contabilăFacultatea de Ştiinţe Economice








