Despre program

Programele de pregătire dezvoltate în cadrul Departamentului de Formarea Profesorilor reprezintă cea mai importanta structură instituțională de formare inițială și continuă a cadrelor didactice din învațământul preuniversitar. Acestea sunt proiectate și implementate în virtutea a două principii fundamentale: nevoile cursanților și evoluțiile accelerate ale societății globalizate. Misiunea fundamentală este de a concepe și proiecta activități care să contribuie la creșterea competitivitpții resurselor umane implicate în activitățile educative pe piața muncii. De aceea, în centrul misiunii D.F.P. se află susținerea și dezvoltarea tinerilor pentru atingerea competențelor definite de către profilul ocupațional al unui cadru didactic axat pe gândire reflexivă, dezvoltare profesională continuă, autonomie, responsabilitate, creativitate și exprimarea propriilor opinii.

Departamentul pentru Formarea Profesorilor, prin programele derulate, asigură pregatirea psiho-pedagogică a viitoarelor cadre didactice, precum și perfecționarea continuă, metodico-stiintifică a corpului profesoral existent. Zonele de acoperire sunt București, Buzău și Focșani, împreună cu localitățile învecinate. Cursanții noștri acoperă pe piața muncii meseria de profesor pentru învatamânt preșcolar, primar, secundar și universitar. Pentru desavârșirea pregătirii profesionale a studenților, D.F.P. colaborează cu instituțiile de învatamânt preuniversitar care asigură ți contribuie la îndrumarea practicii pedagogice.

Limba de predare
Romana
Statut acreditare
Acreditat
Perioada de studii
3 ani
Forma de invatamant
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
  • Fundamentele psihologiei
  • Fundamentele pedagogiei
  • Fundamentele psihopedagogiei speciale
  • Tehnologii de informare și comunicare (TIC)
  • Teoria și metodologia curriculumului
  • Psihologia personalității
  • Educație timpurie
  • Istoria pedagogiei
  • Psihologia dezvoltării
  • Literatura română
  • Matematică invațământ primar și preșcolar
  • Educația incluzivă a elevilor cu cerințe educaționale speciale
  • Practică pedagogică (învățământ preșcolar/primar)
  • Discipline opționale (Limbi străine engleză/franceză)
  • Discipline facultative (Comunicare. Repere fundamentale
  • Educație fizică)
  • Limba română contemporană
  • Pedagogia învățământului primar
  • Didactica aritmeticii
  • Istoria și didactica istoriei
  • Didactica domeniului Arte. Educație plastică
  • Didactica domeniului Arte. Educație muzicală
  • Psihopedagogia jocului
  • Geografia și didactica geografiei
  • Didactica activităților de educație civică
  • Didactica științelor naturii
  • Didactica educației tehnologice
  • Didactica educației fizice și psihomotorii
  • Practică pedagogică învățămînt preșcolar/învățamînt primar
  • Discipline opționale (Pedagogii alternative
  • Pedagogie socială)
  • Discipline facultative (Competențe ale profesorului,Limbi străine engleză/franceză)
  • Teoria și metodologia instruirii
  • Metodologia cercetarii în științele educației
  • Teoria și metodologia evaluării
  • Instruire asistată de calculator
  • Psihologia educației
  • Managernentul clasei/grupei
  • Didactica dormeniului Limbă și Cormunicare (învățământ preșcolar)
  • Matematică - învățământ primar și preșcolar
  • Didactica limbii și literaturii române - Învățământ primar
  • Limba română contemporană
  • Literatură pentru copii
  • Didactică domeniului Știinte (Învatamânt preșcolar)
  • Practică pedagogică - lnvatamânt preșcolar/ Învațmânt primar
  • Discipline opționale ( Sociologia educației
  • Management educațional
  • Pedagogie comparată
  • Doctrine pedagogice)
  • Discipline facultative (Perspective în educație la vârstele mici
  • Limbi străine engleză/franceză)

Intra in familia Educativa

În România, un absolvent are de ales între peste 5.000 de programe de licență și de master de la 520 de facultăți din 100 de universități.
Taxă studii/an
--- lei
Taxă de înscriere
--- lei
Număr total de locuri
---
Candidați per loc
---
Locuri buget
---
Locuri taxă
---
Ultima medie (buget)
---
Ultima medie (taxă)
---
Alte programe din domeniul
Științe Politice și Comunicare, în Bucuresti

Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei

Suntem pregătiți și bucuroși să te însoțim în experiențe de învățare semnificative, care îți vor dezvălui o lume fascinantă, încă puțin cunoscută, plină de oportunități și provocări. Psihologia și Științele Educației nu sunt doar două domenii de studiu, în cadrul cărora oferim o varietate de programe (licență, master, doctorat, postuniversitare), ci ele reprezintă forțe ale schimbării și dezvoltării sănătoase a oamenilor și a societății. Aici vei învăța cum să îți valorifici mintea, cum să te cunoști pe tine și să-i înțelegi pe ceilalți, cum poți să devii valoros prin educație și cum poți adăuga valoare celor din jur. Poți deveni, împreună cu noi, parte a unei echipe care crede în puterea fiecăruia de a schimba lumea... câte puțin, în fiecare zi...

Suntem o facultate dinamică, cu multe proiecte, cu un staff academic prestigios și cu studenți de foarte bună calitate, cu multe relații de parteneriat la nivel național și internațional. Suntem o facultate conectată la piața muncii, pentru că ne modelăm programele de studiu astfel încât să acoperim zonele în expansiune și să putem asigura competențele necesare ocupării unor joburi frumoase și bine retribuite. Suntem o facultate mare, pentru că avem peste 3.500 de studenți ai noștri, la care se adaugă mai bine de 5.000 din întreaga universitate care aleg să facă și pregătirea psihopedagogică pentru a obține certificatul de profesor.

În plus, avem două sedii în București și două filiale în țară (Buzău și Focșani), unde oferim spații generoase și bine dotate pentru învățare. În fine, suntem o facultate valoroasă, pentru că nu oferim doar specializări pentru a ocupa mai târziu un job, ci îi învățăm pe studenți să se înțeleagă mai bine pe ei și lumea în care trăiesc.

Șos. Panduri nr. 90, Bucureşti, România

Informatii despre Universitatea din Bucureşti (UNIBUC)

Universitatea din Bucureşti este una din cele mai importante instituţii de învăţământ superior și de cercetare din România. Misiunea Universităţii din Bucureşti este de a oferi tinerilor români o formare de nivel european în domeniile ştiinţelor exacte, științelor naturii, științelor sociale şi umane, de a produce idei noi şi de a reevalua stadiul actual al cunoştinţelor în toate aceste domenii. Astfel, instituţia noastră se afirmă ca o universitate de cercetare avansată şi de predare, aflată pe prima poziție în ierarhizarea universităților, realizată de către Ministerul Educației în 2011.

Universitatea din Bucureşti este o instituţie publică finanţată din venituri proprii. În 2011, circa 80% din veniturile sale proveneau în ultimă instanţă de la bugetul de stat, parte dintre ele fiind obţinute prin competiţie.

În cei aproape 150 de ani de existenţă, Universitatea din Bucureşti şi-a dobândit un solid prestigiu naţional şi internaţional. Mulţi dintre profesorii şi absolvenţii Universităţii s-au afirmat ca personalităţi de seamă, ca profesori şi cercetători in mari universităţi ale lumii, membri ai Academiei Române şi ai unor academii din alte ţări, scriitori, politicieni (parlamentari, miniştri, prim-miniştri, preşedinţi), diplomaţi, înalţi prelaţi etc.

Diplomele Universităţii din Bucureşti constituie o garanţie a unui înalt nivel de pregătire şi creativitate ştiinţifice, compatibil cu cele mai înalte exigenţe de competitivitate, prezente în câmpul cunoaşterii şi culturii contemporane.

Universitatea noastră este chemată la începutul secolului al XXI-lea să răspundă în mod specific provocărilor care se ridică zi de zi în faţa cunoaşterii şi acţiunii umane, având drept principale sarcini generale creșterea și avansarea cunoașterii, educarea studentelor și a studenților printr-un proces pedagogic modern, centrat pe studenți și pe rezultatele învățării și angajarea socială prin discutarea și evaluarea agendei publice și propunerea unor soluții problemelor societății românești actuale.

Statut Universitate
public
Acreditare Universitate
acreditat
Grad de încredere
ridicat
Bdul M. Kogălniceanu nr. 36-46 sector 5 Cod poştal 050107, Bucureşti, România
Informații de acreditare și contact pentru Universitatea din Bucureşti (UNIBUC)
FII LA CURENT
Introdu adresa ta de mail ca să primești cele mai noi știri despre facultăți și universități. Nu trimitem spam.
Abonare email footer