Relaţii internaţionale şi studii europene
Despre program
Planul de învăţământ al domeniului urmăreşte să asigure, prin disciplinele prevăzute, o pregătire multilaterală a absolvenţilor, în concordanţă cu marea complexitate şi diversitate a relaţiilor internaţionale, a planului integrării şi cu cerinţele statutului României de membru cu drepturi depline şi responsabilităţi specifice al Uniunii Europene. În acelaşi timp el este numit să-i facă pe viitorii specialişti să fie apţi de a face faţă cerinţelor viitoarelor locuri de muncă unde îşi vor desfăşura activitatea, asigurându-le atât o pregătire teoretică adecvată cât şi o iniţiere în problemele de ordin practic – acţional.
Acest lucru este ilustrat de faptul ca sunt prevăzute atât discipline ce ţin obiect de domeniul licenţă (cum ar fi : introducere în teoria relaţiilor internaţionale, introducere în studii europene, instituţii şi organizaţii europene şi internaţionale, studii de securitate, comerţ internaţional, geopolitică şi geostrategie, studii de arie etc.) cât şi discipline care asigură o temeinică pregătire economică şi juridică (management şi marketing internaţional, pieţe de capital, drept internaţional public şi privat, drept comunitar, dreptul tratatelor şi al contractelor, dreptul european al drepturilor omului, sisteme judiciare europene, etc.), nefiind neglijate nici disciplinele complementare dar deosebit de utile pentru această specializare (istorie universală modernă şi contemporană, concepte şi orientări fundamentale în sociologie, metode şi tehnici de cercetare socială, politică externă şi diplomaţie, sociologia relaţiilor internaţionale, etc. ).
Științe Politice și Comunicare
Relații internaționale și studii europene
Relaţii internaţionale şi studii europene
Licență
Romana
Acreditat
3 ani
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
- Concepte si orientari fundamentale in sociologie
- Introducere in economie I
- Introducere in economie II
- Laborator de cercetare in stiintele sociale
- Practica de specialitate
- Economie europeană şi internaţională
- Limba engleză III (optională)
- Managementul afacerilor internaționale (optională)
- Sociologie politică (optională)
- Drept comercial internațional (optională)
- Dreptul Uniunii Europene (optională)
- Filosofie Politică (optională)
- Marketing international
- Sociologia relatiilor internationale (optională)
Intra in familia Educativa
--- lei
--- lei
---
---
---
---
---
---
Alte programe din domeniul
Științe Politice și Comunicare, în Bucuresti
- Managementul resurselor umane în sectorul publicFacultatea de Administrație și Management Public
- Jurnalism TematicFacultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării
- Puterea executivă și administrația publicăFacultatea de Administraţie Publică
- Administraţie europeanăFacultatea de Administraţie Publică
- Ştiinţe politiceFacultatea de Ştiinţe Politice
- Administraţie PublicăFacultatea de Ştiințe Juridice
- Modele de comunicare și relații publiceFacultatea de Litere
- Studii de securitate (cu module opţionale în limbile română, engleză, franceză)Facultatea de Ştiinţe Politice
- Ştiinţe ale informării şi documentăriiFacultatea de Litere
Facultatea de Relații Internaționale și Administraţie
Facultatea de Ştiinţe Sociale şi Administrative asigură pregătirea de specialiști cu înaltă calificare atât la nivelul studiilor de licență, cât și la nivelul studiilor de masterat. La nivelul studiilor de licență sunt organizate următoarele progame de studii: Administrație publică, Relații internaționale și studii europene și Poliție locală. La nivelul studiilor de masterat funcționează două programe de studii: Administrația publică și dezvoltarea comunitară (APDC) și Managementul organizaţiilor şi serviciilor publice (MOSP). Absolvenții programelor de studii menționate mai sus vor putea profesa în cadrul autorităților administrației publice locale sau centrale, Parlamentului, instituțiilor publice, poliției locale, organizațiilor internaționale, structurilor Uniunii Europene, organizațiilor internaționale, ONG-urilor, companiilor naționale sau internaționale etc.
Informatii despre Universitatea "Nicolae Titulescu" din Bucureşti
Înfiinţată în 1990 ca institutie de învăţământ superior particulară, Universitatea „Nicolae Titulescu” din Bucureşti a fost acreditată prin Legea nr. 241 din 23 aprilie 2002.
Începand cu anul universitar 1999-2000 a fost dat in functiune noul sediu al universitatii din Bulevardul Vacaresti (statia de metrou Timpuri Noi); conceput ca un campus universitar de standard occidental.
Universitatea are in structura sa trei facultati: Facultatea de Drept, Facultatea de Ştiinţe Economice, Facultatea de Ştiinţe Sociale şi Administrative.
Universitatea respecta valorile democratiei si ale statului de drept si actioneaza pentru promovarea lor in societatea romaneasca. Este apolitica si nu permite orientarea procesului de invatamant catre nici una din doctrinele si practicile ideologice.