Despre program

Managementul Logisticii, pe scurt ML, este o specializare de studii universitare de masterat în domeniul Inginerie şi Management, care a fost înfiinţată în Universitatea din Piteşti în anul universitar 2007 – 2008. Este primul master apărut în România în domeniul Logisticii industriale, a luat naştere la iniţiativa AUTOMOBILE DACIA şi este cu colaborare internaţională (Universite de Lorraine – site Metz).

Absolventul specializării ML dobândeşte cunoştinţe solide privind managementul lanţului logistic, competenţe generale în domeniul inginerie şi management (gestiunea producţiei şi a stocurilor, cercetarea proceselor de producţie) şi, în mod special, competenţe de specialitate "logistică industrială" (managementul operaţiilor logistice, implantarea şi simularea fluxurilor logistice, calitatea şi auditul proceselor logistice, mentenanţa echipamentelor logistice, managementul proiectelor logistice).

Astfel, inginerul specialist în logistică îşi găseşte locul în diverse niveluri de conducere ale firmelor industriale, în mod special a celor cuprinse într-un lanţ logistic, în domenii cum sunt: gestiune flux de producţie, programare fabricaţie, cumpărări-vânzări, conducere proiecte, îmbunătăţire procese.

Cunoştinţele, abilităţile şi competenţele absolventului ML îi permit acestuia contiunarea studiilor universitare la nivel de doctorat, în domeniul Inginerie şi Management sau Inginerie Industrială.

Domeniu de licenta/master
Inginerie industrială
Tip program
Master
Limba de predare
Romana
Statut acreditare
Acreditat
Perioada de studii
1.5 ani
Forma de invatamant
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
  • Cunoaşterea resurselor logisticii
  • Metode şi instrumente de management în logistică
  • Gestiunea producţiei şi a stocurilor
  • Managementul lanțului logistic (SCM)
  • Disciplină opțională 1
  • Gestiunea integrată a producţiei
  • Organizarea fluxurilor logistice
  • Ergonomia echipamentelor logistice
  • Modelarea şi simularea sistemelor de producţie
  • Disciplină opțională 2
  • Organizarea depozitelor
  • Organizarea transportului și a distribuției
  • Mentenanţa echipamentelor de producţie
  • Disciplină opțională 3
  • Elaborarea lucrării de disertaţie
  • Practică pentru elaborarea lucrării de disertaţie
  • Susţinere examen de disertaţie

Intra in familia Educativa

În România, un absolvent are de ales între peste 5.000 de programe de licență și de master de la 520 de facultăți din 100 de universități.
Taxă studii/an
--- lei
Taxă de înscriere
--- lei
Număr total de locuri
---
Candidați per loc
---
Locuri buget
---
Locuri taxă
---
Ultima medie (buget)
---
Ultima medie (taxă)
---
Alte programe din domeniul
Științe Inginerești, în Pitesti

Facultatea de Mecanică şi Tehnologie

Înfiinţată în 1969, Facultatea de Mecanică şi Tehnologie oferă în prezent, în cadrul domeniului fundamental Ştiinţe inginereşti, patru programe universitare de licenţă, nouă programe de master universitar şi trei programe doctorale. Facultatea şi-a probat competenţa prin formarea profesională a numeroase generaţii de specialişti, prin producerea şi transmiterea cunoştinţelor ştiinţifice, prin contribuţia la îmbogăţirea patrimoniului cunoaşterii şi la dezvoltarea performanţelor cadrelor didactice şi a personalului din cercetare. Din punct de vedere al programelor de studii, facultatea îmbină profilul ingineresc cu profilul economic, urmărind o flexibilizare modulară a specialităţilor în cadrul aceluiaşi profil. Dotarea materială permite orientarea către formarea profesional-ştiinţifică şi cercetarea de vârf, urmărindu-se astfel dezvoltarea pregătirii universitare prin studii de master şi doctorat. Pentru pregătirea studenţilor, Facultatea de Mecanică şi Tehnologie dispune de o bază materială corespunzătoare pentru toate specializările. Studenţilor le sunt oferite locuri de cazare în căminele studenţeşti, iar cantina studenţească asigură masa la preţuri modice. Studenţii cu merite deosebite la învăţătură pot beneficia de burse de studiu, în ţară şi în străinătate, în cadrul numeroaselor programe la care facultatea este parteneră. În timpul studiilor se obţine Certificatul de competenţă lingvistică, prin care se atestă cunoştiinţele dobândite în minimum două limbi străine. Opţional, studenţii pot frecventa cursurile modulului psihopedagogic şi obţine atestatul care le permite să profeseze în învăţământ. Studenţii de la specializările AR şi ITT pot urma, gratuit, cursurile Şcolii de Conducători Auto din cadrul facultăţii, în vederea obţinerii permisului de conducere auto, categoriile B şi C. Cursurile pentru obţinerea permisului auto categoria B pot fi urmate, cu taxă, şi de studenţii de la celelalte specializări. Biblioteca universitară asigură necesarul de carte pentru disciplinele studiate pe durata celor patru ani, precum şi un fond important de reviste cu circulaţie internaţională. Pentru petrecerea timpului liber, studenţii pot beneficia de facilităţile oferite de Casa de Cultură a Studenţilor şi de Baza Sportivă, modern utilate, precum şi de bilete gratuite în tabere de odihnă şi tratament.

Pitești Str. Târgul din Vale, Nr. 1, Corp T, Et. 4, camera 422, Argeș, România, 110040

Informatii despre Universitatea din Pitești

Universitatea din Pitești este o instituție de învățământ și de cercetare, având ca scop formarea de specialiști în domeniile de învățământ universitar tradițional, învățământ tehnic, învățământ economic, juridic și administrativ, învățământ teologic, educație fizică și sport si abordarea unor teme de cercetare științifică de interes național și internațional.

Universitatea din Piteşti este o instituţie de învăţământ superior de stat, acreditată, cu personalitate juridică. Are caracter nonprofit, este apolitică şi dispune de autonomie academică în conformitate cu prevederile legale în vigoare, fiind parte a sistemului naţional de învăţământ superior.

Învăţământul superior de stat din Piteşti a luat fiinţă în anul 1962, sub denumirea de Institutul Pedagogic Piteşti, cu trei facultăţi: Filologie, Matematică şi Ştiinţele Naturii. În anul 1969, odată cu dezvoltarea industriei constructoare de maşini, în judeţul Argeş se înfiinţează şi Institutul de Subingineri, subordonat Institutului Politehnic Bucureşti. Cele două institute fuzionează în anul 1974 sub denumirea de Institutul de Învăţământ Superior Piteşti care, prin Ordinul Ministrului Învăţământului nr.4.894 /23.03.1991, a devenit Universitatea din Piteşti.

In decursul timpului, Universitatea din Pitești a devenit o instituţie emblematică pentru învățământul românesc. Cu peste 50 de ani de activitate in învățământul superior, Universitatea din Piteşti isi urmeaza cu succes misiunea de a forma specialişti cu pregătire superioară pentru învăţământ, ştiinţă, cultură, activităţi economice şi sociale, competenţi şi competitivi pe piaţa muncii din ţară şi străinătate, răspunzând cerințelor societăţii contemporane.

Statut Universitate
public
Acreditare Universitate
autorizat
Grad de încredere
---
Pitești Str. Târgul din Vale, nr. 1, Argeș, România, 110040
Informații de acreditare și contact pentru Universitatea din Pitești
FII LA CURENT
Introdu adresa ta de mail ca să primești cele mai noi știri despre facultăți și universități. Nu trimitem spam.
Abonare email footer