Despre program

În contextul noilor reglementări din învăţământ, cuprinzând, implicit, şi segmentul de învăţământ superior, universităţile din România se plasează pe alte coordonate, raportate la standardele europene, motiv pentru care, Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu îşi asumă în prezent misiunea de universitate de educaţie şi cercetare ştiinţifică, în scopul generării şi transferării de cunoaştere către societate prin: crearea şi tezaurizarea valorilor culturii şi civilizaţiei; formarea iniţială şi continuă la nivel universitar, în scopul dezvoltării personale, al inserţiei profesionale şi de satisfacere a nevoii de competenţă a mediului socio-economic, administrativ, cultural şi educaţional; cercetare ştiinţifică, dezvoltare, inovare şi transfer tehnologic, prin creaţie individuală şi colectivă, în domeniul ştiinţei, ingineriei şi artelor, prin asigurarea performanţelor, valorificarea şi diseminarea rezultatelor.

Limba de predare
Romana
Statut acreditare
Acreditat
Perioada de studii
3 ani
Forma de invatamant
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
  • TMEFS
  • Educație pentru sănătate şi prim ajutor
  • Bazele generale ale atletismului
  • Înot și hidrokinetoterapie
  • Anatomie și biomecanică
  • Handbal
  • Managementul proiectelor de sănătate
  • KTP în geriatrie – gerontologie
  • Fotbal
  • Masaj și tehnici complementare
  • KTP în afecțiunile cardio- respiratorii
  • Ref și recuperare în sportul de performanță
  • KTP deficiențelor fizice și senzoriale
  • KTP în pediatrie
  • Kinetoprofilaxie secundară și terțiară
  • Ortezare-Protezare

Intra in familia Educativa

În România, un absolvent are de ales între peste 5.000 de programe de licență și de master de la 520 de facultăți din 100 de universități.
Taxă studii/an
--- lei
Taxă de înscriere
--- lei
Număr total de locuri
---
Candidați per loc
---
Locuri buget
---
Locuri taxă
---
Ultima medie (buget)
---
Ultima medie (taxă)
---
Alte programe din domeniul
Ştiinţa Sportului şi Educaţiei Fizice, în Pitesti

Facultatea de Științe Medicale și Comportamentale

Municipiul Târgu-Jiu are o activitate culturală şi sportivă intensă, ceea ce a impus învăţământului universitar gorjean Facultatea de Ştiinţe Medicale şi Comportamentale, ca parte componentă a Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, având specializări acreditate şi în curs de acreditare şi începând cu anul universitar 2011-2012 si un program de studii universitare de masterat. De 20 de ani Universitatea a răspuns schimbărilor care au apărut în politica naţional-educaţională, schimbărilor demografice, cerinţelor economiei de piaţă, nevoilor locale şi regionale şi noilor tehnologii.

Str.Tineretului, Nr. 4, Targu-Jiu, Gorj, Romania

Informatii despre Universitatea "Constantin Brâncuşi" din Târgu Jiu

Universitatea funcţionează în trei campusuri universitare situate în oraşele Piteşti, Râmnicu Vâlcea şi Brăila şi are sediul central în municipiul Piteşti.

În prezent, oferă programe de studiu în management şi business administration, marketing, economie, afaceri internaţionale, finanţe, contabilitate, drept, relaţii internaţionale şi studii europene, ştiinţe ale comunicării, ştiinţe administrative, asistenţă socială. Cursurile de masterat oferă specializare în domeniile management, marketing, contabilitate şi ştiinţele comunicării.

Universitatea Constantin Brâncoveanu este membră a European Network For Business Studies and Languages (SPACE), alături de alte 91 de universităţi din 25 de ţări, precum şi a Asociaţiei Internaţionale a Universităţilor, organizaţie mondială cu sediul la Paris, ce reuneşte instituţii de învăţământ superior din Europa, America, Africa, Asia şi Australia.

Statut Universitate
privat
Acreditare Universitate
acreditat
Grad de încredere
ridicat
Informații de acreditare și contact pentru Universitatea "Constantin Brâncuşi" din Târgu Jiu
FII LA CURENT
Introdu adresa ta de mail ca să primești cele mai noi știri despre facultăți și universități. Nu trimitem spam.
Abonare email footer