Ingineria transporturilor şi a traficului
in cadrul _Universitatea din _Piteşti [old], din Pitesti, Muntenia
Despre program
Ingineria Tranporturilor şi a Traficului, pe scurt ITT, este o noutate în oferta educaţională din învăţământul superior românesc. Acest program de studii are misiunea formării de specialişti în domeniul transportului rutier care să posede cunoştinţe de bază în problematica mijloacelor de transport şi a celor conexe, privind informatica şi proiectarea asistată de calculator, specifică activităţii de transport, ingineria mediului (ecologie), sistematizarea reţelelor de transport, management şi marketing în transport. Datorită existenţei unui număr însemnat de agenţi economici care au drept obiect de activitate, realizarea unor mari volume de transport, pe baza unei logistici exterioare (moduri diferite de transport) şi a unei logistici interioare (aprovizionare, depozitare etc), mediul economic în care îşi vor desfăşura activitatea inginerii de transport rutier este favorabil acestei specializări. Volumul mare al cifrei de afaceri realizată de către agenţii economici din domeniul transportului rutier determină puternice interconexiuni la nivelul economiei naţionale şi internaţionale.
Științe Inginerești
Ingineria transporturilor
Ingineria transporturilor şi a traficului
Licență
Romana
Acreditat
4 ani
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
- Algebra liniara
- geometrie analitica si diferentiala
- Analiza matematica I
- Chimie
- Fizica
- Geometrie descriptiva
- stiinta si ingineria materialelor
- Limbi straine 1
- Educatiw fizica 1
- Analiza matematica II
- Metode numerice
- Programarea calculatoarelor si limbaje de programare
- Desen tehnic
- Tehnologia materialelor
- Mecanica I
- Bazele economiei
- Practica I
- Limbi straine 2
- Educatie fizica 2
- Tehnici de documentare-comunicare
- Matematici speciale
- Infografica
- Mecanica II
- Rezistenta materialelor
- Electrotehnica si masini electrice
- Mecanica fluidelor
- echipamente hidraulice si pneumatice
- Control dimensional si masuratori tehnice
- Limbii straine 3
- Educatie fizica 3
- Istoria tehnicii
- Cod rutier si circulatie rutiera
- Mecanisme I
- Mecanisme II - proiect
- Informatica in transporturi
- Dreptul transporturilor
- Termotehnica si masini termice
- Statistica matematica
- Introducere in tehnica transportului
- Practica II
- Limbi straine 4
- Educatie fizica 4
- Politologie
- Sociologie
- Psihologia educatiei
- Psihologia muncii
- Organe de masini
- Organe de masini - proiect
- Telematica rutiera
- Trafic rutier si siguranta circulatiei rutiere
- Sisteme de transport
- Motoare de autovehicule
- Dinamica autovehiculelor
- Bazele sistemelor automate in transporturi
- Practica pedagogica 1
- Masini si instalatii pentru manipularea marfurilor
- Masini si instalatii pentru manipularea marfurilor- proiect
- Mijloace de transport
- Constructia si calculul autovehiculelor
- Echipament electric si electronic auto
- Autovehicule rutiere- proiect
- Instalatii de control si comanda circulatiei
- Practica III
- Tribotehnica
- Managementul clasei de elevi
- Practica pedagogica 2
- Transport multimodal
- Repararea autovehiculelor
- Repararea autovehicolelor - proiect
- Transporturi de persoane
- Diagnosticarea autovehiculelor
- Fluxuri de transport
- Transport multimodal -proiect
- Transport feroviar
- Transporturi speciale
- Transport containerizat
- Ecologia transporturilor
- Echipamente si instalatii de bord ale mijloacelor de transport
- Confortabilitate si ergonomie
- Geografia transporturilor
- Managementul calitatii
- Marketing in transporturi
- Analiza economica a transporturilor
- Transporturi internationale
- Proiect de licenta
- Practica IV
- Transport industrial
- Sisteme neconventionale de transport
- Explorarea tehnica a mijloacelor de trasport
- Explorarea tehnica a mijloacelor de trasport - proiect
- Reconstituirea accidentelor de circulatie
- Combustibili
- lubrifianti si materiale de intretinere pentru autovehicule
- Mentenanta autovehiculelor
- Mentenanta autovehiculelor-proiect
Intra in familia Educativa
--- lei
--- lei
---
---
---
---
---
---
Alte programe din domeniul
Științe Inginerești, în Pitesti
- Ingineria transporturilor şi a traficuluiFacultatea de Mecanică şi Tehnologie
- Sisteme Electronice de Procesare Paralelă și Distribuită
- Autovehicule rutiere (în limba franceză)Facultatea de Mecanică şi Tehnologie
- Calculatoare
- Automatică şi informatică aplicatăFacultatea de Inginerie
- Ingineria transporturilor și a traficuluiFacultatea de Mecanică şi Tehnologie
- Sisteme Electronice pentru Telemasurare și Teleconducere
- Managementul calității fabricațieiFacultatea de Inginerie
- TermoenergeticăFacultatea de Inginerie
Facultatea de Mecanică şi Tehnologie
Înfiinţată în 1969, Facultatea de Mecanică şi Tehnologie oferă în prezent, în cadrul domeniului fundamental Ştiinţe inginereşti, patru programe universitare de licenţă, nouă programe de master universitar şi trei programe doctorale. Facultatea şi-a probat competenţa prin formarea profesională a numeroase generaţii de specialişti, prin producerea şi transmiterea cunoştinţelor ştiinţifice, prin contribuţia la îmbogăţirea patrimoniului cunoaşterii şi la dezvoltarea performanţelor cadrelor didactice şi a personalului din cercetare. Din punct de vedere al programelor de studii, facultatea îmbină profilul ingineresc cu profilul economic, urmărind o flexibilizare modulară a specialităţilor în cadrul aceluiaşi profil. Dotarea materială permite orientarea către formarea profesional-ştiinţifică şi cercetarea de vârf, urmărindu-se astfel dezvoltarea pregătirii universitare prin studii de master şi doctorat. Pentru pregătirea studenţilor, Facultatea de Mecanică şi Tehnologie dispune de o bază materială corespunzătoare pentru toate specializările. Studenţilor le sunt oferite locuri de cazare în căminele studenţeşti, iar cantina studenţească asigură masa la preţuri modice. Studenţii cu merite deosebite la învăţătură pot beneficia de burse de studiu, în ţară şi în străinătate, în cadrul numeroaselor programe la care facultatea este parteneră. În timpul studiilor se obţine Certificatul de competenţă lingvistică, prin care se atestă cunoştiinţele dobândite în minimum două limbi străine. Opţional, studenţii pot frecventa cursurile modulului psihopedagogic şi obţine atestatul care le permite să profeseze în învăţământ. Studenţii de la specializările AR şi ITT pot urma, gratuit, cursurile Şcolii de Conducători Auto din cadrul facultăţii, în vederea obţinerii permisului de conducere auto, categoriile B şi C. Cursurile pentru obţinerea permisului auto categoria B pot fi urmate, cu taxă, şi de studenţii de la celelalte specializări. Biblioteca universitară asigură necesarul de carte pentru disciplinele studiate pe durata celor patru ani, precum şi un fond important de reviste cu circulaţie internaţională. Pentru petrecerea timpului liber, studenţii pot beneficia de facilităţile oferite de Casa de Cultură a Studenţilor şi de Baza Sportivă, modern utilate, precum şi de bilete gratuite în tabere de odihnă şi tratament.
Informatii despre _Universitatea din _Piteşti [old]
Universitatea din Pitești este o instituție de învățământ și de cercetare, având ca scop formarea de specialiști în domeniile de învățământ universitar tradițional, învățământ tehnic, învățământ economic, juridic și administrativ, învățământ teologic, educație fizică și sport si abordarea unor teme de cercetare științifică de interes național și internațional.
Universitatea din Piteşti este o instituţie de învăţământ superior de stat, acreditată, cu personalitate juridică. Are caracter nonprofit, este apolitică şi dispune de autonomie academică în conformitate cu prevederile legale în vigoare, fiind parte a sistemului naţional de învăţământ superior.
Învăţământul superior de stat din Piteşti a luat fiinţă în anul 1962, sub denumirea de Institutul Pedagogic Piteşti, cu trei facultăţi: Filologie, Matematică şi Ştiinţele Naturii. În anul 1969, odată cu dezvoltarea industriei constructoare de maşini, în judeţul Argeş se înfiinţează şi Institutul de Subingineri, subordonat Institutului Politehnic Bucureşti. Cele două institute fuzionează în anul 1974 sub denumirea de Institutul de Învăţământ Superior Piteşti care, prin Ordinul Ministrului Învăţământului nr.4.894 /23.03.1991, a devenit Universitatea din Piteşti.
In decursul timpului, Universitatea din Pitești a devenit o instituţie emblematică pentru învățământul românesc. Cu peste 50 de ani de activitate in învățământul superior, Universitatea din Piteşti isi urmeaza cu succes misiunea de a forma specialişti cu pregătire superioară pentru învăţământ, ştiinţă, cultură, activităţi economice şi sociale, competenţi şi competitivi pe piaţa muncii din ţară şi străinătate, răspunzând cerințelor societăţii contemporane.