Ingineria şi protecţia mediului în industrie
in cadrul Universitatea "Sapientia" din Cluj-Napoca, din Cluj-Napoca, Transilvania
Despre program
Scopul principal este instruirea unor ingineri de mediu care, în posesia unor cunoștințe tehnice și de științe ale naturii avansate sunt capabili să descopere și să analizeze pericolele de mediu și sursele de poluare, să proiecteze metode de neutralizare a acestora, respectiv să aplice soluții tehnice favorabile mediului. În același timp, acest program de licență asigură dobândirea cunoștințelor teoretice și practice necesare în prevenirea poluării mediului, în sarcinile de gestionare și reciclare a deșeurilor, în gestionarea apelor, în protecția aerului și a solului, etc.
Licențiații acestui program se pot angaja ca și consultanți de mediu, în remedierea daunelor daunelor de mediu, ca și inginer de sisteme industriale, șefi de producție sau delaborator, se pot angaja la autoritățile locale sau autoritățile specializate de mediu, la firme de proiectare și/sau de producție, la firme care se ocupă cu gestionarea apelor sau a deșeurilor.
Științe Inginerești
Ingineria mediului
Ingineria şi protecţia mediului în industrie
Licență
Maghiara
Acreditat
4 ani
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
- Algebră liniară
- geometrie analitică și diferențială
- Informatică aplicată I
- Desen tehnic și infografică
- Fizică I
- Chimie I
- Biologie generală
- Engleză-abilități de comunicare I
- Educație fizică și sport I
- Analiză matematică
- Informatică aplicată II
- Fizică II
- Chimie II
- Ecologie și protecți mediului
- Fiziologie vegetală și animală
- Engleză-abilități de comunicare II
- Educației fizică și sport II
- Practică de domeniu
- Matematici speciale
- Chimie III
- Mecanică și rezistența materialelor
- Microbiologi mediului I
- Chimia mediului
- Biologie moleculară
- Engleză de specialitate pentru inginrei I
- Educație fizică și sport III
- Analiză instrumentală
- Fizica și protecția atmosferei
- Toxicologie și ecotoxicologie
- Termodinamică și cinetică
- Biochimie I
- Ocrotirea naturii și arii protejate
- Conservarea biodiversității
- Engleză de specialitate pentru ingineri II
- Educație fizică și sport IV
- Practică de domeniu
- Fenomene de transfer și oprațiuni unitare I
- Microbiologia mediului II
- Microbiologie industrială
- Monitorizarea calității mediului
- Investigarea factorilor de mediu
- Economia și contabilitatea mediului
- Managementul de mediu în industrie
- Infografică și GIS
- Biochimie II
- Tehnologia informației
- Fenomene de transfer și operații unitare II
- Pedologie
- Hidrologie și hidrogeologie
- Amenajări și construcții hidrotehnice
- Tehnologia de valorificare a deșeurilor
- Practică de specialitate
- Analiza și sinteza proceselor tehnologice
- Ingineria proceselor biochimice
- Tehnologii și biotehnologii de epurare a apelor uzate
- Biotehnologii în protecția și ingineria mediului
- Auditul de mediu
- Legislație de mediu
- Management ecologic
- Automatizarea proceselor tehnologice și biotehnologice
- Surse de energie alternative
- Schimbări majore climatice
- Tehnologii și echipamente de tratare pentru epurarea apelor
- Biotehnologii și bioremediere
- Studii de impact
- Elaborarea proiectului de diplomă
- Practica pentru Proiectul de diplomă
Intra in familia Educativa
--- lei
--- lei
---
---
---
---
---
---
Alte programe din domeniul
Științe Inginerești, în Cluj-Napoca
- Informatică aplicatăFacultatea de Automatică și Calculatoare
- Căi ferate, drumuri şi poduriFacultatea de Construcţii
- Tehnologia construcţiilor de maşiniFacultatea de Științe Tehnice și Umaniste din Târgu Mureș
- ElectromecanicăFacultatea de Inginerie Electrică
- ,,ECO” infrastructuri pentru transporturi şi lucrări de artăFacultatea de Construcţii
- SISTEME DE MONITORIZARE ȘI CADASTRUFacultatea de Horticultură
- Inginerie economică în domeniul electric, electronic şi energetic
- Biotehnologii sustenabileFacultatea de Ştiinţe Economice
- Ingineria şi informatica proceselor chimice şi biochimiceFacultatea de Chimie şi Inginerie Chimică
Facultatea de Ştiinţe Economice
Facultatea de Ştiințe Economice reprezintă o structură didactico-științifică și administrativă a Universității „1 Decembrie 1918” Albă Iulia, având rolul de a coordona procesul de învățământ și cercetare la specializări din cadrul aceluiași profil sau profile conexe. În cadrul facultății își desfășoară activitatea, ca unitate de bază a facultății, cu caracter eminamente didactico-științific, Departamentul de științe Economice și Gestiunea Afacerilor. Facultatea de științe Economice este una dintre cele mai tinere facultăți din cadrul Universității “1 Decembrie 1918” Albă Iulia, funcționând sub această titulatură începând cu anul 2014.
Informatii despre Universitatea "Sapientia" din Cluj-Napoca
Universitatea Sapientia este instituția cea mai recent înființată în sistemul învățământului superior din Transilvania, cu predare în limba maghiară.
Universitatea a luat ființă în toamna anului 2001, ca expresie a unei năzuințe de mai multe decenii a comunității maghiare din România, precum și ca rezultat al eforturilor depuse de către Fundația Sapientia. În decursul acestor ani de existență, Universitatea Sapientia s-a remarcat ca o instituție particulară cu predare în limba maghiară din România, menită să răspundă nevoilor educaționale ale comunității maghiare, să asigure un cadru prielnic pentru dezvoltarea cercetărilor științifice, precum și o colaborare științifică inter-etnică eficientă.