Despre program

Conform planurilor de învăţământ, în primii doi ani de studiu se parcurg discipline fundamentale necesare pregătirii inginereşti, fără a se neglija interesul studenţilor pentru cultură. Tot acum începe, iar în anul III se continuă, studiul unor discipline de specialitate ce oferă o pregătire temeinică în direcţia aleasă. În perioada anilor III-IV, disciplinele se diferenţiază într-o anumită măsură, funcţie de domeniul şi programul de studii urmat de către student. Tot în anul IV, studenţii au posibilitatea de a-şi alege propriul traseu de învăţare, particularizat prin cele 5 pachete de discipline opţionale din planul de învăţământ. Astfel, apare şi o importantă componentă de flexibilizare curriculară la nivelul beneficiarilor actului educaţional. Pregătirea în ramuri atât de vaste ale ingineriei permite absolvenţilor facultăţii noastre să poată face faţă în oricare din domeniile menţionate, oferindu-le un avantaj în alegerea unei profesii de succes. Trebuie subliniat că educaţia profesională a studenţilor Facultăţii de Inginerie Electrică nu neglijează un aspect important al activităţii post-universitare, şi anume pregătirea pedagogică. Cei interesaţi de cariera didactică au posibilitatea să urmeze Modulul Pedagogic, care include discipline ca: Pedagogie, Metodică, Psihologie.

Domeniu de licenta/master
Inginerie electrică
Specializare
Electromecanică
Tip program
Licență
Limba de predare
Romana
Statut acreditare
Acreditat
Perioada de studii
4 ani
Forma de invatamant
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
  • Analiză matematică
  • Algebă liniară
  • geometrie analitică și diferențială
  • Fizică tehnică
  • Programarea calculatoarelor și limbaje de programare
  • Electrochimie
  • Mecanică
  • Ergonomie
  • Limbi moderne
  • Educație fizică și sport
  • Matematici speciale
  • Programarea calculatoarelor și limbaje de programare
  • Grafică asistată de calculator și desen tehnic
  • Teoria circuitelor electrice
  • Disciplină opțională (Arhitecturi de calculatoare și sisteme de operare / Introducere în ingineria electrică)
  • Discipline facultative (Teoria probabilităților și statistică matematică
  • Limbi străine
  • Psihologia educației
  • Fizică tehnică
  • Pedagogie)
  • Metode numeric
  • Teoria circuitelor electrice
  • Electronică
  • Măsurări electrice și electronice
  • Materiale electrotehnice
  • Rezistența materialelor
  • Economie
  • Limbi moderne
  • Teoria câmpului electromagnetic
  • Mașini electrice
  • Măsurarea mărimilor neelectrice
  • Circuite digitale
  • Teoria sistemelor și reglare automată
  • Mecanisme
  • Practică
  • Dicipline facultative (Comunicare profesională
  • Design - Estetică - Arta digitală
  • Pedagogie
  • Drept și legislație economică
  • Ecologie și protecția mediului
  • Didactica specializării tehnice)
  • Echipamente electrice
  • Producerea
  • transportul și distribuția energiei electrice
  • Mașini electrice
  • Electronică de putere
  • Achiziții de date și prelucrări de semnal
  • Protocoale de comunicații
  • Calitate și fiabilitate
  • Actionări electrice
  • Sisteme cu microprocesoare
  • Management și marketing
  • Instalații electrice
  • Mașini electrice speciale
  • Practică
  • Discipline facultative (Sisteme de telecomunicații
  • Tehnologii web
  • Instruire asistată de calculator
  • Practică pedagogică
  • Rețele de calculatoare
  • Surse regenerabile
  • Managementul clasei de elevi
  • Examen absolvire nivel I)
  • Automatizarea sistemelor de acționări electrice
  • Tracțiune electrică
  • Sisteme electromecanice
  • Controlul secvențial în sisteme electromecanice
  • Disciplină opțională 1 (Sisteme de calcul în timp real / Identificarea parametrilor în sisteme de conversie a energiei / Stații și posturi de transformare)
  • Disciplină opțională 2 (Baze de date în ingineria electrică / Microcontrolere și sisteme integrate / Integrare de sistem)
  • Sisteme electromecanice
  • Echipamente numerice avansate în sisteme electromecanice
  • Disciplină opțională 3 (Sisteme cu FPGA si DSP / Mentenanța sistemelor industriale)
  • Disciplină opțională 4 (Biomecanică / Electrotermie)
  • Disciplină opțională 5 (Sisteme numerice programabile / Logistică industrială)
  • Practică pentru elaborarea proiectului de diplomă
  • Discipline facultative (Sustinere examen de diplomă)

Intra in familia Educativa

În România, un absolvent are de ales între peste 5.000 de programe de licență și de master de la 520 de facultăți din 100 de universități.
Taxă studii/an
--- lei
Taxă de înscriere
--- lei
Număr total de locuri
---
Candidați per loc
---
Locuri buget
---
Locuri taxă
---
Ultima medie (buget)
---
Ultima medie (taxă)
---
Alte programe din domeniul
Științe Inginerești, în Cluj-Napoca

Facultatea de Inginerie Electrică

Facultatea de Inginerie Electrică este una dintre cele mai vechi facultăți din acest profil din țara noastră, având peste 90 de ani de existență. Secția de Electromecanică, predecesoarea secției de Electrotehnică a fost menționată în legea de înființare a Școlii Politehnice din București din 10 iunie 1920. 

La 3 august 1948, Politehnica s-a transformat în Institutul Politehnic din Bucureşti în componenţa căruia existau iniţial patru facultăţi, iar din 2006 Facultatea de Electrotehnică și-a schimbat numele în Facultatea de Inginerie Electrică.

Pregătirea are loc în trei etape succesive: licență, masterat și doctorat. Orele dedicate activității de pregătire practică și de cercetare, le oferă mai târziu absolvenților noștri oportunități de angajare fie în societăți cu activitate preponderent în sfera producției, a serviciilor, fie în societăți/institute cu activitate preponderent de cercetare/proiectare.

Facultatea de Inginerie Electrică are mereu porțile larg deschise și îi așteaptă pe toți aceia care doresc să pătrundă în domeniul de vis al electricităţii, care doresc să înveţe să conceapă, să proiecteze, să realizeze şi să exploateze echipamentele, instalațiile, sistemele de acționări electrice.

Splaiul Independenței nr. 313 corp EA

Informatii despre Universitatea Tehnică din Cluj–Napoca (UTCN)

Structura Universitatii Tehnice din Cluj-Napoca este complexa si cuprinde treisprezece facultati repartizate in cele doua centre universitare, Cluj-Napoca si Baia-Mare la care se adauga extensiile in localitatile Alba-Iulia, Bistrita, Satu-Mare si Zalau.

Oferta educationala, organizata in sistem Bologna, cuprinde programe de licenta, masterat si doctorat, precum si programe de formare continua. Domeniile de studii au o larga cuprindere, de la inginerie la arhitectura, stiinte fundamentale, socio-umane si arte. De asemenea, in cadrul Universitatii Tehnice, functioneaza Departamentul pentru Educatie Continua, Invatamant la Distanta si cu Frecventa Redusa, care organizeaza si deruleaza activitati si programe de educatie continua, cursuri postuniversitare, programe si cursuri de dezvoltare profesională continuă sau bazate pe standarde ocupaţionale.

Deplin integrata in viata comunitatii academice internationale, Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca este preocupata de schimbul international de valori stiintifice, iar aceasta tendinta se regaseste in cele peste 200 de acorduri de colaborare interuniversitara, sau in numarul mare de mobilitati ale studentilor. Deschiderea în continuare spre spaţiul european si mondial al învăţământului şi cercetării printr-un proces statornic de internaţionalizare reprezinta unul dintre obiectivele majore ale universitatii.

Cercetarea este, alături de educaţie, principala prioritate a Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca. În toate facultăţile universităţii fiinţează structuri de cercetare, de la colective, grupuri şi laboratoare, până la centre şi platforme de cercetare. Domeniile abordate sunt într-o gamă întinsă de cuprindere, de la inginerie, cea mai larg reprezentată, la ştiintele fundamentale, ştiinţe socio-umane sau arte. Direcţiile de cercetare deschise sunt orientate pe priorităţile şi perspectivele pe plan mondial: de la tehnologia informaţiei şi comunicaţii, la energii regenerabile şi ecologie, de la superconductivitate, spintronică şi nanomateriale, la management şi robotică, de la mecatronică şi inginerie electrica, la autovehiculul şi locuinţa viitorului ori la urbanism si societate.

Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca se caracterizeaza prin dinamism in spirit si actiune, fiind calata pe exigentele internationale ale timpurilor noastre si urmarind incadrarea continua intre acele institutii academice cu traditii si valori care conduc la prosperitate si progres in societate.

Statut Universitate
public
Acreditare Universitate
acreditat
Grad de încredere
ridicat
Informații de acreditare și contact pentru Universitatea Tehnică din Cluj–Napoca (UTCN)
FII LA CURENT
Introdu adresa ta de mail ca să primești cele mai noi știri despre facultăți și universități. Nu trimitem spam.
Abonare email footer