Ingineria şi Managementul Fabricării Produselor
in cadrul _Universitatea din _Piteşti [old], din Pitesti, Muntenia
Despre program
Ingineria şi Managementul Fabricaţiei Produselor, pe scurt IMFP, este o specializare de studii universitare de masterat în domeniul Inginerie industrială, care a fost înfiinţată în Universitatea din Piteşti în anul universitar 2005 – 2006. Începând cu anul universitar 2012 – 2013 masterul este cu colaborare internaţională (Universite de Lorraine – site Metz). Masterul are ca obiectiv formarea de specialişti în concepţia şi fabricaţia integrată a produselor şi managementul proceselor de fabricaţie. Astfel, se urmăreşte ca absolventul masterului IMFP să fie capabil să modeleze şi să proiecteze reperele produselor, să simuleze fabricaţia acestora, dar şi să asigure managementul fabricaţiei, utilizând software ca: ABAQUS, CATIA etc. Cunoştinţele, abilităţile şi competenţele dobândite pe parcursul studiilor universitare de master permit absolvenţilor formarea şi perfecţionarea în domeniul fabricaţiei produselor şi posibilitatea de a accesa diverse ocupaţii profesionale pe piaţa forţei de muncă. Astfel, aceştia pot accesa numeroase posturi şi funcţii ca: Inginer proiectant de produse mecanice, de tehnologii integrate de fabricaţie, cercetător în echipamente de proces, Şef departament proiectare produse mecanice, Şef proiect de producţie etc. şi pot continua studiile universitare la nivel de doctorat, în domeniul Inginerie Industrială.
Științe Inginerești
Inginerie industrială
Ingineria şi managementul calităţii
Master
Romana
Acreditat
2 ani
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
- Proiectarea integrata a produselor
- Comportarea materialelor la solicitari mecanice
- Calcul cu element finit
- Metode si instrumente de management industrial
- Analiza valorii
- Franceza tehnico-stiintifica 1
- Utilizarea MEF la proiectarea produselor
- Metode si sisteme avansate de prelucrare prin aschiere
- Fabricatia integrata a produselor
- Calitatea si auditul proceselor
- Franceza tehnico-stiintifica 2
- Comportarea produselor in exploatare
- Metode si sisteme avansate de prelucrare prin deformare plastica
- Tehnici de cercetare experimental
- Managementul fabricatiei produselor
- Stagiu de cercetare
- Elaborarea Lucrarii de Disertatie
- Sustinere Examen de Disertatie
Intra in familia Educativa
--- lei
--- lei
---
---
---
---
---
---
Alte programe din domeniul
Științe Inginerești, în Pitesti
- Ingineria transporturilor şi a traficuluiFacultatea de Mecanică şi Tehnologie
- Transporturi și siguranță rutierăFacultatea de Mecanică şi Tehnologie
- Inginerie fizicăFacultatea de Ştiinţe
- Inginerie electronică și sisteme inteligente
- Inginerie şi management în alimentaţia publică şi agroturismFacultatea de Inginerie
- Tehnologii avansate de producere a energieiFacultatea de Inginerie
- Automatică şi informatică aplicatăFacultatea de Inginerie
- Energetică şi tehnologii nucleareFacultatea de Ştiinţe
- Tehnologia construcțiilor de mașiniFacultatea de Mecanică şi Tehnologie
Facultatea de Mecanică şi Tehnologie
Înfiinţată în 1969, Facultatea de Mecanică şi Tehnologie oferă în prezent, în cadrul domeniului fundamental Ştiinţe inginereşti, patru programe universitare de licenţă, nouă programe de master universitar şi trei programe doctorale. Facultatea şi-a probat competenţa prin formarea profesională a numeroase generaţii de specialişti, prin producerea şi transmiterea cunoştinţelor ştiinţifice, prin contribuţia la îmbogăţirea patrimoniului cunoaşterii şi la dezvoltarea performanţelor cadrelor didactice şi a personalului din cercetare. Din punct de vedere al programelor de studii, facultatea îmbină profilul ingineresc cu profilul economic, urmărind o flexibilizare modulară a specialităţilor în cadrul aceluiaşi profil. Dotarea materială permite orientarea către formarea profesional-ştiinţifică şi cercetarea de vârf, urmărindu-se astfel dezvoltarea pregătirii universitare prin studii de master şi doctorat. Pentru pregătirea studenţilor, Facultatea de Mecanică şi Tehnologie dispune de o bază materială corespunzătoare pentru toate specializările. Studenţilor le sunt oferite locuri de cazare în căminele studenţeşti, iar cantina studenţească asigură masa la preţuri modice. Studenţii cu merite deosebite la învăţătură pot beneficia de burse de studiu, în ţară şi în străinătate, în cadrul numeroaselor programe la care facultatea este parteneră. În timpul studiilor se obţine Certificatul de competenţă lingvistică, prin care se atestă cunoştiinţele dobândite în minimum două limbi străine. Opţional, studenţii pot frecventa cursurile modulului psihopedagogic şi obţine atestatul care le permite să profeseze în învăţământ. Studenţii de la specializările AR şi ITT pot urma, gratuit, cursurile Şcolii de Conducători Auto din cadrul facultăţii, în vederea obţinerii permisului de conducere auto, categoriile B şi C. Cursurile pentru obţinerea permisului auto categoria B pot fi urmate, cu taxă, şi de studenţii de la celelalte specializări. Biblioteca universitară asigură necesarul de carte pentru disciplinele studiate pe durata celor patru ani, precum şi un fond important de reviste cu circulaţie internaţională. Pentru petrecerea timpului liber, studenţii pot beneficia de facilităţile oferite de Casa de Cultură a Studenţilor şi de Baza Sportivă, modern utilate, precum şi de bilete gratuite în tabere de odihnă şi tratament.
Informatii despre _Universitatea din _Piteşti [old]
Universitatea din Pitești este o instituție de învățământ și de cercetare, având ca scop formarea de specialiști în domeniile de învățământ universitar tradițional, învățământ tehnic, învățământ economic, juridic și administrativ, învățământ teologic, educație fizică și sport si abordarea unor teme de cercetare științifică de interes național și internațional.
Universitatea din Piteşti este o instituţie de învăţământ superior de stat, acreditată, cu personalitate juridică. Are caracter nonprofit, este apolitică şi dispune de autonomie academică în conformitate cu prevederile legale în vigoare, fiind parte a sistemului naţional de învăţământ superior.
Învăţământul superior de stat din Piteşti a luat fiinţă în anul 1962, sub denumirea de Institutul Pedagogic Piteşti, cu trei facultăţi: Filologie, Matematică şi Ştiinţele Naturii. În anul 1969, odată cu dezvoltarea industriei constructoare de maşini, în judeţul Argeş se înfiinţează şi Institutul de Subingineri, subordonat Institutului Politehnic Bucureşti. Cele două institute fuzionează în anul 1974 sub denumirea de Institutul de Învăţământ Superior Piteşti care, prin Ordinul Ministrului Învăţământului nr.4.894 /23.03.1991, a devenit Universitatea din Piteşti.
In decursul timpului, Universitatea din Pitești a devenit o instituţie emblematică pentru învățământul românesc. Cu peste 50 de ani de activitate in învățământul superior, Universitatea din Piteşti isi urmeaza cu succes misiunea de a forma specialişti cu pregătire superioară pentru învăţământ, ştiinţă, cultură, activităţi economice şi sociale, competenţi şi competitivi pe piaţa muncii din ţară şi străinătate, răspunzând cerințelor societăţii contemporane.