Fizică informatică
in cadrul Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi (UAIC), din Iasi, Moldova
Despre program
În fiecare seară ne predăm ei, dimineața devreme ne reîntoarcem la ea, îi recunoaștem existența și totuși puțini sunt cei care o cunosc cu adevărat. Despre ce crezi că este vorba? Fizica informatică este unul dintre domeniile care ne face viața mai ușoară. De asemenea, asigură un echilibru între disciplinele de fizică, de informatică, precum și cele de interfață fizică— informatică. Ai o pasiune pentru fizică și informatică și nu știi cum să le îmbini? Aici este locul potrivit pentru tine! Tu poți fi unul dintre studenții care lucrează cu un cluster de calculatoare rAMON@ și care colaborează cu oameni de știință pe care visai de mic să îi cunoști. În studenția ta vei studia metode numerice și de simulare în fizică, vei învăța totul despre sisteme de operare și baze de date, despre programarea calculatoarelor și rețelele de calculatoare. Ce poți să devii? Cu siguranță te-ai întrebat ce șanse de angajare ai după terminarea facultății. Pe parcursul anilor de studiu, vei hotărî dacă te îndrepți spre a fi cercetător științific în țară sau în străinătate, specialist în comunicații de date şi rețele de calculatoare, programator sau software developer. De asemenea, ai șansa de a-i inspira pe cei ca tine și poți avea o carieră în învățământul preuniversitar sau universitar.
Științe Exacte
Fizică
Fizică informatică
Licență
Romana
Acreditat
3 ani
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
- Fizică generală
- Mecanică clasică
- Fizică moleculară și căldură
- Tehnologii informaționale
- Analiză matematică Limba străină
- Electricitate și magnetism
- Oscilații și unde
- Limbaje de programare
- Algebră și elemente de geometrie
- Practică de laborator
- Rezolvare de probleme (facultativ)
- Educație fizică
- Ecuații diferențiale și ecuațiile fizicii matematice
- Optică
- Prelucrarea datelor fizice și metode numerice
- Mecanică teoretică
- Sisteme de operare
- Limba străină
- Electronică
- Electrodinamică și teoria relativității
- Mecanică cuantică
- Fizica atomului
- Opțional (1)
- Practică de specialitate
- Limba străină – facultativ
- Educație fizică
- Baze de date
- Fizica moleculei
- Fizica plasmei
- Fizica stării solide
- Termodinamică și fizică statistică
- Opțional (2)
- Programarea calculatoarelor ( C
- C++)
- Rețete de calculatoare și administrare
- Fizica nucleului și a particulelor elementare
- Opțional (3)
- Opțional (4)
- Istoria fizicii (facultativ)
- Practică pentru elaborarea lucrării de licență
- Licență
Intra in familia Educativa
--- lei
--- lei
---
---
---
---
---
---
Alte programe din domeniul
Științe Exacte, în Iasi
- Chimie medicalăFacultatea de Chimie
- Fizică medicalăFacultatea de Fizică
- Fizica plasmei, spectroscopie şi autoorganizareFacultatea de Fizică
- Matematică (în limba engleză)Facultatea de Matematică
- Biochimie tehnologicăFacultatea de Chimie
- Chimie clinicăFacultatea de Chimie
- Materiale avansate. NanotehnologiiFacultatea de Fizică
- Matematică informaticăFacultatea de Matematică
- Lingvistică computaţionalăFacultatea de Informatică
Facultatea de Fizică
Fizică ȋnseamnă "natură" ȋn limba greacă şi pentru că descifrează tainele acestei lumi, de la quarci pȃnă la stele, rămȃne regina ştiinţelor. Facultatea de Fizică ȋşi propune să deschidă o nouă perspectivă asupra rolului fizicii şi al fizicianului ȋn lumea actuală.
În prezent, Facultatea de Fizică dispune de laboratoare de specialitate, în care se desfășoară atât activități didactice, cât și de cercetare in vederea elaborarii lucrarilor de licenta, de disertatie sau doctorat. Un rol important in activitatea de cercetare îl joacă Institutul de Fizica, care funcționează din anul 1963. Înfințat inițial ca laborator de cercetare în domeniul rezonanței magnetice, acesta s-a dezvoltat pe parcurs ajungând în prezent să aibă mai multe laboratoare de cercetare în care iși desfașoară activitatea cadre didactice, cercetători, doctoranzi, studenți de la master și cei care iși pregătesc lucrarea de licență în diferite domenii ale fizicii. Dintre laboratoarele facultății, precum și a institutului amintim: laboratorul de magnetism, laboratorul de rezonanță electronică de spin, laboratorul pentru studiul materialelor oxidice supraconductoare cu temperatură critică ridicată, laboratorul de biomateriale, laboratorul pentru studiul materialelor oxidice cristaline și vitroase, laboratorul de fizică atomică și nucleară, laboratorul de corp solid, laboratorul de ultraacustică, laboratorul de optică, laboratorul de spectroscopie optică, laboratorul de laseri, laboratorul de optotehnică, etc.
Facultatea de Fizică participă în prezent la numeroase programe de cercetare cu alte universități și institute de cercetare din străinătate cum ar fi: Universitatea “Joseph Fourier” și Laboratorul de magnetism, din Grenoble; Universitatea Tehnică din Viena; Universitatea din Geneva; Universitatea Liberă din Bruxelles; Universitatea “Eotvos Lorand”, Budapesta; Universitatea “Kossuth Lajos”, Debrecen; Universitatea din Louvaine; Institutul de cercetare în domeniul corpului solid din Varșovia; Institutul de Fizică din Chișinău.
Informatii despre Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi (UAIC)
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi este cea mai veche instituţie de învăţământ superior din România continuând, din anul 1860, o tradiţie a excelenţei şi inovaţiei în educaţie şi cercetare. Cu peste 24.000 de studenţi şi aproximativ 800 de cadre didactice, universitatea se bucură de un important prestigiu la nivel naţional şi internaţional, având colaborări cu 286 de universităţi din străinătate.
Odată cu adoptarea procesului Bologna, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” a devenit prima instituţie de învăţământ superior din România centrată pe student. Printr-o bogată ofertă de studii complementare, de la toate facultăţile, universitatea le oferă studenţilor libertatea de a-şi croi propriul traseu academic prin dobândirea de cunoştinţe în domenii la alegere. Cercetarea se desfăşoară la nivel de top, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” deţinând poziţia fruntaşă într-un clasament naţional al cercetării realizat pe baza standardelor internaţionale în anul 2007.
Colectivele de cadre didactice din universitate sunt implicate în peste 442 de proiecte naţionale şi internaţionale, prin intermediul a 24 de centre de cercetare şi de excelenţă, ale căror rezultate sunt prezentate în numeroase articole publicate în reviste de prestigiu.
Prin iniţiative unice de stimulare a performanţelor în cercetare, de încurajare a unui model didactic interactiv şi creativ şi de atragere a celor mai valoroşi tineri în viaţa academică, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” se angajează să vizeze excelenţa în orice activitate.