Finanţe şi bănci, DOFIN
in cadrul Academia de Studii Economice din Bucureşti (ASE), din Bucuresti, Muntenia
Despre program
Misiunea programului de masterat Finanţe şi Bănci DOFIN constă în crearea unui cadru adecvat pentru pregătirea de specialişti cu înaltă calificare în domeniul financiar – bancar, al elaborării de prognoze economico-financiare şi al fundamentării politicilor monetare.
Prin materiile predate, programul de master DOFIN contribuie la aprofundarea cunoştinţelor de specialitate dobândite în ciclul de licenţă (accentuând pe componenta practică a formării lor) şi la dezvoltarea capacităţii de cercetare ştiinţifică, în special prin utilizarea metodelor cantitative şi a tehnicilor de analiză econometrică. Încă de la înfiinţarea programului în anul 1994, disertaţiile elaborate de către masteranzi sunt susţinute în faţa unei Comisii Internaţională de Examinare a Disertaţiilor, formată atât de profesori din cadrul ASE, precum şi de la universităţile europene şi nord – americane partenere.
În ultimii ani, din Comisia Internaţională de Examinare a Disertaţiilor au făcut parte prof. Simon Burke de la Universitatea Reading – Anglia, prof. Peter van der Hoek de la Universitatea Erasmus – Olanda şi prof. Ioanid Roşu de la HEC Paris – Franţa. Rapoartele elaborate de către Comisia Internaţională de Examinare a Disertaţiilor apreciază că nivelul de pregătire a masteranzilor din cadrul programului Finanţe şi Bănci – DOFIN, precum şi calitatea ştiinţifică a disertaţiilor elaborate, se situează la nivelul standardelor universităţilor vest – europene şi a celor nord-americane.
Mulţi dintre absolvenţii programului de master Finanţe şi Bănci – DOFIN lucrează în Banca Naţională a României sau ocupă poziţii importante în băncile comercialeşi instituţii financiare din România. Un număr important de absolvenţi ai programului de master ocupă poziţii importante în instituţiile financiar –bancare din Londra, Viena şi New -York. De asemenea, numeroşi absolvenţi ai programului de master Finanţe şi Bănci -DOFIN sunt în present cadre didactice la universităţi vest-europene sau nord-americane de prestigiu cum ar fi Universitatea Reading şi Universitatea Durham din Anglia, Universitatea din Alabama – SUA şa.
Multe din cadrele didactice din cadrul Facultăţii de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de valori (FABBV) sunt absolvenţi ai programului de master Finanţe şi Bănci – DOFIN. Apreciind nivelul pregătirii ce se realizează în cadrul programului de master Finanţe şi Bănci – DOFIN, The Professional Risk Managers’International Association (PRMIA) a inclus în anul 2004 acest program în lista celor mai bune programe de master în domeniul financiar – bancar din lume. În perioada 2010 – 2013 18 studenţi ai programului de master Finanţe şi Bănci – DOFIN au obţinut din partea CFA Romania burse pentru susţinerea examenului corespunzător nivelului 1 pentru obţinerea certificării CFA. Nivelul ridicat de pregătire al studenţilor programului de master Finanţe şi Bănci – DOFIN a fost confirmat în decembrie 2012, când 59 de studenţi din anul I şi II au obţinut la testarea Bloomberg Assessment Test (BAT) rezultate peste media globală, cele mai bune rezultate fiind obţinute la capitolele: Raţionament Etic (Ethical Reasoning), Economie (Economics) şi Abilităţi de modelare (Modeling Skills).
În ceea ce priveşte perspectivele absolvenţilor programului de master Finanţe şi Bănci – DOFIN, un sondaj realizat în anul 2010 a evidenţiat faptul că salariul mediu net lunar al unui absolvent DOFIN este cu aproximativ 60% mai mare decât media din sistemul financiar bancar.
Științe Economice
Finanţe
Finanţe şi bănci
Master
Romana
Acreditat
2 ani
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
- Managementul portofoliului de active financiare
- Instrumente financiare derivate
- Bazele econometriei
- Dinamică economică
- Macroeconomie și stabilitate financiară
- Calcul stochastic în finanțe
- Econometria seriilor de timp
- Optimizarea deciziilor financiar-monetare
- Macroeconomie monetară
- Managementul activelor și pasivelor financiar-bancare
- Managementul riscului
- Econometrie bayesiană
- Microeconomie financiară
- Finanțe internaționale
- Sistemică economică
- Seminar științific
- Etică și integritate academică
- Practică de specialitate
- Stagiu pentru elaborarea lucrării de disertație
Intra in familia Educativa
--- lei
--- lei
---
---
---
---
---
---
Alte programe din domeniul
Științe Economice, în Bucuresti
- Finantarea proiectelor de mediuFacultatea de Ştiinţe Economice
- Analiza afacerilor şi controlul performanţei întreprinderii
- Management (ID)Facultatea de Management
- Finanțe și bănci IFRFacultatea de Relaţii Comerciale şi Financiar – Bancare Interne şi Internaţionale
- Finanțe bănci (IFR)Facultatea de Management Financiar
- Geopolitică şi afaceriFacultatea de Business şi Turism
- Marketing internaţionalFacultatea de Marketing
- Consultanță în afaceri (în limba engleză)Facultatea de Administraţie şi Afaceri
- Contabilitatea şi gestiunea fiscală a firmeiFacultatea de Ştiinţe Economice