Contabilitatea afacerilor
Despre program
Association of Chartered Certified Accountants (ACCA) este cea mai importantă organizaţie mondială a profesioniştilor contabili, care numără peste 260.000 de studenţi şi 110.000 de membri din 170 de ţări, având o reţea formată din 75 de birouri în toată lumea. ACCA, prin programele sale de pregătire, care sunt în concordanţă cu Standardele Internationale de Educaţie emise de International Federation of Accountants (IFAC), prin reputaţia, influenţa şi dimensiunea sa, a devenit liderul mondial al formării profesiei contabile. Programul de masterat "Contabilitatea afacerilor" în limba engleza este organizat de Academia de Studii Economice din Bucureşti prin Facultatea de Contabilitate şi Informatică de Gestiune, în parteneriat cu Intercollege Insitute of Business Studies (IBS), unul dintre cei mai experimentaţi furnizori de formare continuă în domeniul financiar-contabil, acreditat "Platinum status" de către ACCA. Scopul programului este asigurarea pregătirii complete în vederea examinării pentru obţinerea certificării ACCA. Programul se adresează absolvenţilor de învaţământ superior cu diplomă de licenţă sau echivalentă, care doresc să se pregătească în vederea certificării ACCA şi să devină contabili profesionişti cu recunoaştere internaţională.
Științe Economice
Contabilitate
Contabilitate şi informatică de gestiune
Master
Engleza
Acreditat
2 ani
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
- Contabilitatea în mediul de afaceri Contabilitate managerială
- Contabilitate financiară
- Dreptul afacerilor
- Managementul performanței
- Fiscalitate
- Raportare financiară
- Audit extern și intern
- Management financiar
- Lider organizațional strategic
- Raportare organizațională strategică
- Audit extern și intern aprofundat
- Managementul performanței aprofundat
- Seminar științific
- Practică
- Etică și integritate academică
- Stagiu pentru elaborarea lucrării de disertație
Intra in familia Educativa
--- lei
--- lei
---
---
---
---
---
---
Alte programe din domeniul
Științe Economice, în Bucuresti
- Cercetări avansate în finanțe
- Audit financiar contabilFacultatea de Ştiinţe Economice
- Managementul calităţii, expertiză şi protecţia consumatoruluiFacultatea de Business şi Turism
- Managementul financiar-contabil şi auditul afacerilorFacultatea de Ştiinţe Juridice şi Ştiinţe Economice – extensie Constanța
- CONTABILITATE ŞI INFORMATICĂ DE GESTIUNEFacultatea de Ştiinţe Economice
- Marketing (ID)Facultatea de Marketing
- International business and entrepreneurshipFacultatea de Relaţii Comerciale şi Financiar – Bancare Interne şi Internaţionale
- Informatică economică (în limba engleză)Facultatea de Informatică Managerială
- Gestiunea afacerilor financiar-bancare interne și internaționaleFacultatea de Relaţii Comerciale şi Financiar – Bancare Interne şi Internaţionale
Facultatea de Contabilitate şi Informatică de Gestiune
Facultatea de Contabilitate şi Informatică de Gestiune reprezintă un pilon important al educaţiei universitare cu specific economic din România, fiind acreditată de către ARACIS cu calificativul "nivel ridicat de încredere". Mai mult, domeniul de studii Contabilitate a fost clasificat în prima categorie în ierarhizarea realizată de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului în anul 2011. Poziţia dobândită ne obligă să gândim strategii şi planuri de acţiune prin care să valorificăm tradiţia şi prestigiul dobândite până acum, să creştem vizibilitatea internaţională, respectiv să valorizăm competenţele şi diversitatea în sensul atingerii obiectivelor instituţionale asumate.
Informatii despre Academia de Studii Economice din Bucureşti (ASE)
Înfiinţată prin Decret Regal, la 6 aprilie 1913, din iniţiativa lui Nicolae D. Xenopol, Ministrul Industriei şi Comerţului, sprijinit de un grup de tineri economişti formaţi la universităţi prestigioase din Germania, Franţa şi Anglia, Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale a fost prima instituţie de învăţământ economic superior din România.
Încă de la început s-a confruntat cu mari probleme materiale, lipsa unui local propriu şi recunoaştere din partea instituţiilor universitare. În primele două decenii, A.I.S.C.I. s-a subordonat Ministerului Industriei şi Comerţului, perioada în care a depăşit toate obstacolele materiale, precum şi pe cele privind recunoaşterea sa ca instituţie de învăţământ superior: construcţia Palatului Academiei din Piaţa Lascăr Catargiu, astăzi Piaţa Romana (1924-1926); organizarea doctoratului (1921); un corp profesoral format din personalităţi de prestigiu: Anton Davidoglu, Stanislas Cihoski, I. N. Angelescu, Ion Răducanu, Virgil Madgearu, Victor Slăvescu, Constantin Bungetianu, Andrei Rădulescu, Gheorghe Taşcă, Nicolae Iorga (din 1931), Gromoslav Mladenatz s.a.
Modificările aduse în aprilie 1935 la legea privind funcţionarea A.I.S.C.I. au consfinţit trecerea Academiei în subordinea Ministerului Instrucţiunii Publice. Ministerul Educaţiei Naţionale, prin Legea nr. 299 din 18 august 1947 privind reorganizarea şi transformarea Academiei de Înalte Studii Comerciale şi Industriale şi a Academiei de Studii Cooperatiste din Bucureşti în Academia de Ştiinţe Comerciale şi Cooperatiste, face primul pas în vederea schimbărilor pe care le-a cunoscut fosta Academie Comercială. În perioada comunistă, prin Decretul nr. 175 din 3 august 1948, se realizează reforma învăţământului, Academia de Ştiinţe Comerciale şi Cooperatiste fiind transformată in Institutul de Ştiinţe Economice şi Planificare după modelul instituţiilor de învăţământ superior sovietic. Începand cu anul universitar 1967-1968, învăţământul economic din România îşi redescoperă vocaţia europeană, I.S.E.P. este reorganizat şi transformat în Academia de Studii Economice din Bucureşti, denumire care s-a păstrat până astăzi.