Contabilitate si informatica de gestiune (IFR)
Despre program
Misiunea programului de licenţă constă în instruirea studenţilor în domeniul contabilităţii şi al informaticii de gestiune, şi dezvoltarea cercetării ştiinţifice economice, centrată pe aceste domenii urmărind pregătirea de specialişti bine cotaţi din punct de vedere profesional în direcţiile activităţilor financiar-contabile, precum şi adaptarea periodică a nomenclatorului de discipline din cadrul specializării, astfel încât să se răspundă permanent cerinţelor de cunoaştere, pregătire şi profesionalizare la nivelul economiei performante, evolutive în raport cu progresele societăţii. Obiectivele programului de licenţă „Contabilitate şi informatică de gestiune”: – transmiterea către studenţi a cunoştinţelor de specialitate, specifice domeniilor abordate, fundamentarea şi completarea cunoştinţelor economice de specialitate, necesare obţinerii unui grad ridicat de calificare; – formarea de deprinderi şi abilităţi, care să permită absolvenţilor aplicarea cunoştinţelor şi realizarea de activităţi profesionale în domeniul contabilităţii şi al informaticii de gestiune; – formarea la nivel individual, de competenţe generale (de cunoaştere, funcţional-acţionale) şi de specialitate conform programului de licenţă, dobândirea cunoştinţelor de specialitate într-un sistem operaţional care să asigure absolvenţilor competenţa profesională necesară.
Științe Economice
Contabilitate
Contabilitate şi informatică de gestiune
Licență
Romana
Acreditat
3 ani
IFR - cu frecvență redusă
Cursuri pe care le vei parcurge
- Microeconomie
- Matematici aplicate în economie
- Informatică economică
- Bazele contabilității
- Introducere în drept
- Limba străinp ăentru afaceri (franceză)
- Educație fizică
- Macroeconomie
- Contabilitate financiară
- Management
- Finanțe
- Drept comercial
- Corspondență economică în limba străină (engleză) (opțional)
- Corespondență economică în limba străină (franceză) (opțional)
- Contabilitate financiară
- Statistică economică
- Marketing
- Gestinunea financiară a întreprinderii
- Economie europeană
- Modele matematice în economie
- Etică în afaceri (opțional)
- Istoria civilizației creștine (opțional)
- Pedagogie (facultativ)
- Contabilitate de gestiune
- Tranzaqcții economice interțional
- Baze de date
- Fiscalitate
- Contabilitate instituțiilor publice
- Inițierea afacerilor și antreprenoriat
- Politici de marketing (opțional)
- Cercetări aplicative de piață (opțional)
- Practica de specialitate
- Psihopedagogie (facultativ)
- Control și audit financiar
- Evaluarea afacerilor
- Economie monetară și de credit
- Managamentul resurselor umane
- Ssiteme informatice de gestiune
- Piețe de capital și operațiuni de bursă (opțional)
- Produse și servicii bancare (opțional)
- Elaborarea lucrării de licență
- Metodica predării
- Sisteme informatice de asistare a deciziilor
- Asigurări și reasigurări
- Analiză economico-financiară
- Expertiză și conscultanță fiscală
- Contabilitate bancară (opțional)
- Eficiența investiților (opțional)
- Contabilitatea organizațiilor non-profit
- Finalizarea lucrării de licență
- Susținerea examenului de licență
Intra in familia Educativa
--- lei
--- lei
---
---
---
---
---
---
Alte programe din domeniul
Științe Economice, în Bucuresti
- ManagementFacultatea de Ştiinţe Juridice şi Ştiinţe Economice – extensie Constanța
- Contabilitate şi informatică de gestiune (în limba engleză)Facultatea de Contabilitate şi Informatică de Gestiune
- Marketing şi comunicare în afaceriFacultatea de Management-Marketing
- Managementul crizelorFacultatea de Administraţie şi Afaceri
- Computer Science for EconomicsFacultatea de Informatică Managerială
- Managementul proiectelorFacultatea de Comunicare şi Relaţii Publice
- Drept antreprenorialFacultatea de Contabilitate şi Informatică de Gestiune
- Afaceri internaționale – International Business (în limba engleză)Facultatea de Administrarea Afacerilor Internaţionale
- Finanţe şi bănciFacultatea de Relaţii Comerciale şi Financiar – Bancare Interne şi Internaţionale
Facultatea de Ştiinţe Economice din Cluj-Napoca
Misiunea facultăţii noastre este de a oferi instruire, educaţie şi cercetare la un înalt standard de calitate pentru formarea de specialişti cu studii superioare în domeniile administrarea afacerilor, financiar-bancar şi contabilitate, specialişti capabili să lucreze în companii naţionale şi internaţionale sau să dezvolte afaceri proprii. În acest scop organizăm două programe de studii de licenţă care se continuă cu două programe de studii de masterat.
Informatii despre Universitatea Creştină "Dimitrie Cantemir" din Bucureşti
Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir” din București (UCDC) este o instituție particulară, autonomă, de învățământ superior și de cercetare științifică.
Procesul de învățământ și cercetare științifică se organizează și se desfățoară în conformitate cu principiile autonomiei universitare, ale Cartei Universitare și cerințelor sistemului de învățământ superior aliniat Procesului Bologna.
Prin activitatea sa, Universitatea a contribuit și contribuie semnificativ la realizarea compatibilizarii între procesul educațional din Romania și cel din universitățile de prestigiu europene și din întreaga lume. În acest sens, UCDC a încheiat parteneriate și acorduri de colaborare cu universități din țările Uniunii Europene, SUA, Turcia, China, Japonia ș.a. Studenții tuturor facultăților din UCDC pot beneficia de mobilități în cadrul programului Erasmus+ al Uniunii Europene.
În prezent, oferta educațională a Universității cuprinde 39 de programe de licență și 32 de programe de studii de master, în următoarele domenii: Administrarea afacerilor, Economie și afaceri internaționale, Finanțe, Contabilitate, Marketing, Drept, Istorie, Geografie, Limbi și literaturi străine, Științe ale educației, Științe politice, Științe ale comunicării și Științe administrative.