Despre program

     Programul de masterat „Calitatea produselor şi subproduselor viti- vinicole” are misiunea de a forma specialişti care să aibă capacitatea de a moderniza sectorul vitivinicol, în contextul integrării în Uniunea Europeană.

     Acest program de studii de tip master se încadrează în strategia generală de dezvoltare a Facultăţii de Horticultura şi Silvicultură, de creştere cantitativă, dar mai ales calitativă a ofertei universitare cu noi forme de specializare şi de aprofundare în diferite specializări.

     Prin misiunea şi obiectivele stabilite, programul de masterat contribuie la creşterea prestigiului Universităţii noastre, asigură o concurenţă reală şi benefică între şcoli de acelaşi profil din România, amplificând şi mai mult schimburile şi activităţile de cooperare cu alte universităţi din lume, asigurând totodată condiţiile necesare parcurgerii de către absolvenţi a celei de-a treia trepte de pregătire universitară şi anume doctoratul.

     Masterul „Calitatea produselor şi subproduselor viti-vinicole” se adresează tuturor absolvenţilor de învăţământ universitar de profil, precum şi tuturor absolvenţilor universitari care au preocupări în domeniu sau care solicită această formă de specializare pentru a putea face faţă sarcinilor derivate din activitatea profesională pe care o desfaşoară sau care intenţionează ca în perspectivă să participe la concursul de admitere la doctorat.

     Programul îşi propune specializarea atât a absolvenţilor din ciclul I de licenţă, cât şi a absolvenţilor cu studii superioare din anii anteriori.

     Cursul se adresează absolvenţilor de facultate, dar şi specialiştilor din cadrul Agenţiilor Judeţene de Consultanţă Agricolă, Agenţia Naţională de Consultanţă.

Domeniu de licenta/master
Horticultură
Specializare
Horticultură
Tip program
Master
Limba de predare
Romana
Statut acreditare
Acreditat
Perioada de studii
2 ani
Forma de invatamant
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
  • Tehnologii diferenţiate de cultivare a viţei de vie în România şi U.E.
  • Tehnici speciale de obţinere a diferitelor tipuri de vinuri
  • Analiza vinului şi a produselor viti-vinicole
  • Producerea materialului săditor viticol de înaltă calitate
  • Soiuri
  • biotipuri şi cultivare
  • Controlul şi prevenirea fraudelor în viticultură şi vinificaţie.
  • Metode agrotehnice nepoluante în viticultură
  • Solul ca mediu de nutriţie şi principii moderne de fertilizare
  • Reziduurile şi remanenţa pesticidelor din sol şi din produsele viticole.

Intra in familia Educativa

În România, un absolvent are de ales între peste 5.000 de programe de licență și de master de la 520 de facultăți din 100 de universități.
Taxă studii/an
--- lei
Taxă de înscriere
--- lei
Număr total de locuri
---
Candidați per loc
---
Locuri buget
---
Locuri taxă
---
Ultima medie (buget)
---
Ultima medie (taxă)
---
Alte programe din domeniul
Științe Agricole, în Timisoara

Facultatea de Horticultură şi Silvicultură

Facultatea de Horticultură și Silvicultură funcționează în cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului “Regele Mihai I al României” din Timişoara și  pregăteşte specialişti în unele dintre cele mai interesante, importante şi utile specializări: Horticultură, Peisagistică, Silvicultură și Inginerie genetică.

Toate cele patru programe de studiu sunt incadrate, conform clasificarii universitatilor in categoria A, prezentând un grad ridicat de încredere. Facultatea oferă condiții deosebite de pregătire practică și teoretică studenților, dar și multiple posibilități de petrecere a timpului liber, în campus existând o bază sportivă (terenuri de tenis, fotbal, volei), cantina restaurant (meniul zilei la pretul de 10 lei) si un club studențesc.

Studenții noștri beneficiază de burse substanțiale: bursa socială – 600 lei; bursa de merit – 800 lei, bursa de performanță 1500 lei.

Informatii despre Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I Al României” din Timişoara

Universitate de referință în partea de vest a României, USAMVBT oferă o varietate de specializări academice agronomice în cadrul a 6 facultăți: Facultatea de Agricultură, Facultatea de Horticultură și Silvicultură, Facultatea de Management Agricol, Facultatea de Medicină Veterinară, Facultatea de Tehnologia Produselor Agroalimentare, Facultatea de Zootehnie și Biotehnologii. 

Universitatea se mândrește cu un modern campus universitar, care a fost conceput ca un complex de clădiri – spații de învățământ, laboratoare pentru cercetare ştiinţifică, spaţii şi terenuri pentru activitatea de microproducţie şi producţie agroalimentară, localuri sociale: cămine, cantină, suprafeţe pentru activităţi sportive şi recreative. Studenții au la dispoziție spații modernizate recent, amfiteatre, laboratoare, săli de curs și seminar. Practica studenților din universitate se desfășoară la Stațiunea didactică, în Clinicile veterinare, la Stațiunea tinerilor naturaliști, precum și la firme de profil. Structura spațiilor de învățământ însumează 15.630 m² suprafață utilă și 25.370 m² suprafață desfășurată. USAMVBT oferă studenților un număr de 1.630 locuri în 5 cămine studențești. Camerele, amenajate cu mobilier modern, oferă conectare gratuită la Internet. Cantina studențească, cu un număr de 450 locuri si o suprafață de 1.589 m², este considerată una dintre cele mai moderne si frumoase din țară.

Universitatea şi-a lărgit continuu aria de colaborare cu unităţi de cercetare şi învăţământ din ţară şi mai ales din străinătate, având la această dată relaţii cu universităţi din peste 15 ţări.

Statut Universitate
public
Acreditare Universitate
acreditat
Grad de încredere
ridicat
Informații de acreditare și contact pentru Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I Al României” din Timişoara
FII LA CURENT
Introdu adresa ta de mail ca să primești cele mai noi știri despre facultăți și universități. Nu trimitem spam.
Abonare email footer