Calculatoare
in cadrul Universitatea din Oradea, din Oradea, CrisanaMaramures
Despre program
Misiunea programului de studiu Calculatoare, privită în contextul domeniului de studii universitare Calculatoare şi Tehnologia Informaţiei, constă în formarea de specialişti într-un domeniu de vârf, prin aplicarea metodelor didactice şi de cercetare ştiinţifică bazate pe o curriculă academică adaptată necesităţilor de pe piaţa muncii. Concret, orientarea programului de studiu vizează dobîndirea de competenţe profesionale în domeniul specializat Calculatoare şi Tehnologia Informaţiei. Astfel, programele de studii sunt raportate la necesităţile locale precum şi la programele de studiu înrudite existente în alte instituţii de învăţământ superior naţionale şi internaţionale, în cadrul aceluiaşi domeniu. În acest sens, există o serie de colaborări pe care Departamentul de Calculatoare şi Tehnologia Informaţiei, organizator al programului, le are cu o serie de universităţi din ţară şi străinătate. Schimbările rapide din ultimul deceniu în sfera tehnologiei informaţiei au determinat transferul rapid al acestor realizări către societate, cu implicaţii deosebite în toate ramurile economiei. Acest lucru impune ca o necesitate primordială formarea de specialişti cu înalt nivel de pregătire profesională în specializarea Calculatoare din cadrul domeniului Calculatoare şi Tehnologia Informaţiei.
Științe Inginerești
Calculatoare și tehnologia informației
Calculatoare
Licență
Romana
Acreditat
4 ani
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
- Algebră liniară
- Grafică asistată de calculator
- Programarea calculatoarelor și limbaje de programare I
- Analiză matematică
- Fizică
- Proiectare logică I
- Informatică aplicată I
- Limbă străină I
- Educație fizică și sport I
- Matematici speciale
- Programarea calculatoarelor și limbaje de programare II
- Proiectare logică II
- Electrotehnică I
- Dispozitive electronice și electronică analogică
- Informatică aplicată II
- Teoria probabilităților și statistica matematică
- Limba străină II
- Educație fizică și sport II
- Inginerie mecanică
- Electrotehnică II
- Metode numerice
- Electronică digitală I
- Proiectarea interfețelor utilizator
- Programare Java
- Structuri de date
- Măsurători electronice
- senzori și traductoare
- Limbă străină III
- Educație fizică și sport III
- Filosofie
- Structura și organizarea calculatoarelor
- Electronică digitală II
- Teoria sistemelor
- Elemente de grafică pe calculator
- Programare orientată pe obiecte
- Baze de date
- Practică de domeniu
- Limbă străină IV
- Educație fizică și sport IV
- Sisteme cu microprocesoare
- Arhitectura sistemelor de calcul
- Utilizarea bazelor de date
- Proiectarea asistată de calculator
- Sisteme de operare
- Algoritimi paraleli și distribuiți
- Programare funcțională
- Discipline facultative (Sociologie
- Limbă străină V)
- Proiectarea aplicațiilor pentru dispozitive mobile și web
- Ingineria programării I
- Proiectarea cu microprocesoare
- Sisteme de operare avansate
- Inteligență artificială
- Sisteme de intrare – ieșire și transmiterea datelor
- Protecția și monitorizarea datelor
- Practică de specialitate
- Discipline facultative (Limbă straină VI
- Dreptul afacerilor și dreptul muncii)
- Tehnici de securitate a datelor
- Proiectarea sistemelor orientate pe obiecte
- Ingineria programării II
- Sisteme tolerante la defecte
- Rețele de calculatoare
- Pachet opționale I (Performanța sistemelor de calcul
- Coduri corectoare de erori)
- Pachet opționale II (Internet of Things
- Metodologia întocmiriii proiectelor)
- Discipline facultative (Știința muncii si resurse umane I
- Management industrail)
- Practica pentru elaborarea proiectului de diplomă
- Elaborarea proiectului de diploma
- Economie generală
- Comunicare multimedia
- Pachet opționale III (Proiectarea rețelelor de calculatoare
- Sisteme perceptuale)
- Pachet opționale IV (Sisteme distribuite de calcul
- Sisteme incorporate)
- Pachet opționale V (Sisteme de recunoaștere a formelor
- Sisteme de descoperire a cunoștințelor)
- Pachet opționale VI (Asisteme de achiziție și prelucrare a datelor
- Arhitectura aplicațiilor distribuite)
- Examen de licență
- Discipline facultative (Marketing
- Gestiunea economico-financiară
- Știința muncii și resurse umane II)
Intra in familia Educativa
--- lei
--- lei
---
---
---
---
---
---
Alte programe din domeniul
Științe Inginerești, în Oradea
- Autovehicule rutiereFacultatea de Inginerie Managerială şi Tehnologică
- Construcții pentru Sisteme de Alimentări cu Apă și CanalizăriFacultatea de Construcţii
- Ingineria sistemelor biotehnice și ecologiceFacultatea de Protecţia Mediului
- ElectromecanicăFacultatea de Inginerie Electrică şi Tehnologia Informaţiei
- Tehnologii audio video și telecomunicațiiFacultatea de Inginerie Electrică şi Tehnologia Informaţiei
- Inginerie electrică și calculatoareFacultatea de Inginerie Electrică şi Tehnologia Informaţiei
- Construcţii inteligente şi sustenabileFacultatea de Construcţii
- Măsurători terestre şi cadastruFacultatea de Construcţii
- Construcţii civile, industriale şi agricoleFacultatea de Construcţii
Facultatea de Inginerie Electrică şi Tehnologia Informaţiei
Facultatea de Inginerie Electrică și Tehnologia Informației cu extensia la Beiuș oferă un program de licență IF.
Informatii despre Universitatea din Oradea
Misiunea Universităţii din Oradea este crearea unei experienţe educaţionale transformatoare pentru studenţi axată pe cunoştinţe disciplinare profunde. Îşi propune ca prin programele sale de studii să descopere, să conserve şi să disemineze cunoaşterea şi, în egală măsură, să ofere un mediu propice schimbului liber de idei, în ceea ce priveşte creativitatea, cercetarea şi spiritul antreprenorial.
Universitatea din Oradea prin cadrele didactice care se implică în activitatea de educare şi cercetare şi studenţii săi este angajată în procesul de consolidare a comunităţii. Îşi propune să influenţeze societatea într-un mod revoluţionar, atât la nivel regional, dar şi naţional, prin parteneriate între cadre didactice, studenţi şi mediul socio – economic local și național.
Valorile cele mai importante care susţin Universitatea din Oradea ca instituţie sunt: susţinerea excelenţei în predare, cercetare şi implicare publică, recunoaşterea şi promovarea creativităţii şi inovaţiei, abordarea unei game largi de subiecte la nivel academic, îmbunătăţirea relaţiilor cu societatea, încurajarea spiritului antreprenorial, înlesnirea accesului la educaţie, încurajarea dezvoltării profesionale pentru întregul personal şi pentru studenţi.
Sistemul de educaţie al Universităţii din Oradea este menit să pună capăt decalajului dintre teorie şi practică prin intermediul cadrelor didactice care contribuie la pregătirea studenţilor, nu doar prin experienţa academică avansată, ci și abilitățile care provin din practica curentă a profesiilor lor.
În cadrul celor 15 facultăţi care acoperă o gamă foarte largă de domenii, UO derulează programe de studii universitare de licenţă, master şi doctorat, în sistem Bologna. Oferim un număr de 112 programe de licenţă, 83 programe de master și 12 domenii de doctorat acreditate sau autorizate provizoriu conform metodologiei ARACIS.
Majoritatea programelor destinate studiilor universitare de licenţă şi master sunt organizate la forma cu frecvenţă dar avem şi 7 programe de studii universitare de licenţă care au învăţământ la distanţă şi unul cu frecvenţă redusă.
Universitatea din Oradea are și o componentă internațională, studenții noștri beneficiind de mobilități de studiu și de practică în străinătate prin intermediul programelor Erasmus+, burse oferite de Guvernul României, CEEPUS, DAAD, burse oferite de guvernele altor state sau instituții din străinătate, etc. Aceste programe îţi asigură studii fără taxe, echivalarea notelor la întoarcere şi o alocaţie lunară care te ajută puţin cu cheltuielile de acolo. În prezent, instituția noastră are peste 300 de parteneri, cu precădere prin programul Erasmus+, încercând astfel să asigure o paletă cât mai largă de oferte de mobilitate pentru studiu sau stagii practice.
Activităţile didactice şi de cercetare dispun de o bază materială corespunzătoare, în continuă extindere şi modernizare. UO are o bază materială solidă, acumulată în timp, care se constituie din spaţii de învăţământ în clădiri structurate astfel:
- Aula Magna cu 300 locuri;
- Două Aule cu câte 200 locuri;
- 100 Amfiteatre şi săli de curs;
- 71 Săli de seminarii;
- 343 Laboratoare;
- 1 hala microproducţie;
- Biblioteca Universităţii.
Universitatea mai dispune de o Bază sportivă compusă din: 7 săli de sport şi 13 terenuri de sport. De asemenea, universitatea deţine un un sistem informatic consolidat, în dezvoltare, care asigură accesul la Internet şi transmiterea internă a informaţiilor (Intranet), patru baze didactice şi de cercetare adaptate pe domenii de studiu (www.uoradea.ro/ resurse materiale).
Campusul universitar este unul dintre cele mai adecvate din România, în conformitate cu practicile europene. Studenţii au acces la Spaţii de cazare în 4 cămine studenţeşti şi acces la 7 Clinici Universitare.