Administraţie publică
Despre program
Specializarea Administraţie Publică din cadrul Facultăţii de Drept urmăreşte formarea şi dezvoltarea studenţilor în toate domeniile activităţii administrative, precum şi la nivelul administraţiei publice locale şi centrale, pentru a deprinde toate cunoştiinţele necesare gestionării actului de guvernare în instituţii europene, agenţii publice, locale sau în instituţii private.
Programul de studiu Administraţie publică pregăteşte specialişti în domeniul administraţiei publice centrale şi locale, care au posibilitatea de a profesa ca: Manager proiect, Consilier administrație publică, Expert administrație publică, Consilier armonizare legislativă, Expert armonizare legislativă, Inspector de specialitate în administrația publică, Referent de specialitate în administrația publică, Consultant în administraţie publică, Agent de dezvoltare, Reglementator sau Administrator public.
Științe Politice și Comunicare
Ştiinţe administrative
Administraţie publică
Licență
Romana
Acreditat
3 ani
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
- Istoria instițiilor admistrative din România
- Indroducere în drept
- Sistemul conctituțional român și instituții politice
- Elemente de drept civi. Partea generală
- Limba străină
- Economie politică (opțional)
- Demografie (opțional)
- Informatică și metode de documentare (opțional)
- Elemente de contabilitate bugetară (opțional)
- Educație fizică (opțional)
- Strategii și politici publice
- Elemente de drept civil. Persoanele
- Funcția publică. deontologia funcționarului public
- Modele de organizare birocratică
- Elemente de drept roman și istoria statului roman (opțional)
- Teoria argumentării. Luarea deciziei în adinistrația publică (opțional)
- Perspective în filozofia socială (opțional)
- Elemente de drept internațional public (opțional)
- Educașie fizică (opțional)
- Retorica (facultativ)
- Drept administrativ. Partea generală
- Dreptul familiei și starea civiă
- Elemente de drepturi reale și teoria oblicațiilor
- Instituții de drept comunitar
- Limba străină
- Marketingul administrației publice (opțional)
- Legislație funciară și publicitate imobiliară (opțional)
- Tehnici de comunicare și relații publice (opțional)
- Protecția drepturilor omului (opțional)
- Mnagemenul resurselor umane
- Drept administrativ. Partea generală
- Dezvoltarea durabilă și protecția jurdică a mediului înconjurător
- Asistența socială a persoanelor aflate în dificultate
- Practica de specialitate
- Teoria relațiilor internaționale (opțional)
- Urbanism și disciplina în constrcuții (opțional)
- Protecția consulară a cetățenilor (opțional)
- Educație fizică (opțional)
- Drept administrativ. Partea specială
- Managementul serviciilor publice
- Elemente de procedură civilă și proceduri speciale
- Elemente de drept penal și procedură penală
- Elemente de drept succesoral și contracte speciale (opțional)
- Protecția cetățenilor în cazul situațiilor de urgență și conflictelor (opțional)
- Arhivistică și formularistică publică (opțional)
- Tehnica medierii (facultativ)
- Dreptul muncii și securității sociale
- Reglementări privind finanțele publice
- Contenciosul administrativ
- Legislație socială europeană
- Managementul proiectelor în administrația publică (opțional)
- Răspunderea penală a funcționarilor publici (opțional)
- Drept comunitar al afacerilor (opțional)
Intra in familia Educativa
--- lei
--- lei
---
---
---
---
---
---
Alte programe din domeniul
Științe Politice și Comunicare, în Oradea
- Studii de securitateFacultatea de Istorie
- Evaluarea politicilor şi a programelor publice europeneFacultatea de Istorie
- Poliţie localăFacultatea de Științe Juridice și Administrative
- JurnalismFacultatea de Istorie
- Politici publice europeneFacultatea de Istorie
- Relaţii internaţionale şi studii europene (în limba engleză)Facultatea de Istorie
- Politici sociale europeneFacultatea de Ştiinţe Socio – Umane
- Educaţia integrată în învăţământul preşcolar şi primarFacultatea de Ştiinţe Socio – Umane
- Psihopedagogie specialăFacultatea de Ştiinţe Socio – Umane
Facultatea de Drept
Înfiinţată în anul 1992, Facultatea de Drept, prima facultate din cadrul Universităţii „Danubius" din Galaţi şi-a asumat rolul de a contribui la dezvoltarea societăţii şi recunoaşterea valorilor fundamentale în cadrul acesteia, urmărind atingerea unor idealuri la care se raportează astăzi întreaga lume: să dea posibilitatea tinerilor să-şi dezvolte capacităţile la cel mai înalt nivel, să fie bine pregătiţi să lucreze în domeniul ales, să poată contribui efectiv la împlinirea personală, să joace un rol important în configurarea unei societăţi democratice, civilizate şi tolerante. Evoluţia Facultăţii de Drept poate fi sintetizată prin câteva elemente esenţiale: promovarea unei culturi a calităţii, performanţă, eficienţă, competitivitate. Fiţi, aşadar, bineveniţi la Facultatea noastră, care va asigură baza dezvoltării carierei dumneavostră de magistrat, avocat, notar ori consilier juridic!Informatii despre Universitatea din Oradea
Misiunea Universităţii din Oradea este crearea unei experienţe educaţionale transformatoare pentru studenţi axată pe cunoştinţe disciplinare profunde. Îşi propune ca prin programele sale de studii să descopere, să conserve şi să disemineze cunoaşterea şi, în egală măsură, să ofere un mediu propice schimbului liber de idei, în ceea ce priveşte creativitatea, cercetarea şi spiritul antreprenorial.
Universitatea din Oradea prin cadrele didactice care se implică în activitatea de educare şi cercetare şi studenţii săi este angajată în procesul de consolidare a comunităţii. Îşi propune să influenţeze societatea într-un mod revoluţionar, atât la nivel regional, dar şi naţional, prin parteneriate între cadre didactice, studenţi şi mediul socio – economic local și național.
Valorile cele mai importante care susţin Universitatea din Oradea ca instituţie sunt: susţinerea excelenţei în predare, cercetare şi implicare publică, recunoaşterea şi promovarea creativităţii şi inovaţiei, abordarea unei game largi de subiecte la nivel academic, îmbunătăţirea relaţiilor cu societatea, încurajarea spiritului antreprenorial, înlesnirea accesului la educaţie, încurajarea dezvoltării profesionale pentru întregul personal şi pentru studenţi.
Sistemul de educaţie al Universităţii din Oradea este menit să pună capăt decalajului dintre teorie şi practică prin intermediul cadrelor didactice care contribuie la pregătirea studenţilor, nu doar prin experienţa academică avansată, ci și abilitățile care provin din practica curentă a profesiilor lor.
În cadrul celor 15 facultăţi care acoperă o gamă foarte largă de domenii, UO derulează programe de studii universitare de licenţă, master şi doctorat, în sistem Bologna. Oferim un număr de 112 programe de licenţă, 83 programe de master și 12 domenii de doctorat acreditate sau autorizate provizoriu conform metodologiei ARACIS.
Majoritatea programelor destinate studiilor universitare de licenţă şi master sunt organizate la forma cu frecvenţă dar avem şi 7 programe de studii universitare de licenţă care au învăţământ la distanţă şi unul cu frecvenţă redusă.
Universitatea din Oradea are și o componentă internațională, studenții noștri beneficiind de mobilități de studiu și de practică în străinătate prin intermediul programelor Erasmus+, burse oferite de Guvernul României, CEEPUS, DAAD, burse oferite de guvernele altor state sau instituții din străinătate, etc. Aceste programe îţi asigură studii fără taxe, echivalarea notelor la întoarcere şi o alocaţie lunară care te ajută puţin cu cheltuielile de acolo. În prezent, instituția noastră are peste 300 de parteneri, cu precădere prin programul Erasmus+, încercând astfel să asigure o paletă cât mai largă de oferte de mobilitate pentru studiu sau stagii practice.
Activităţile didactice şi de cercetare dispun de o bază materială corespunzătoare, în continuă extindere şi modernizare. UO are o bază materială solidă, acumulată în timp, care se constituie din spaţii de învăţământ în clădiri structurate astfel:
- Aula Magna cu 300 locuri;
- Două Aule cu câte 200 locuri;
- 100 Amfiteatre şi săli de curs;
- 71 Săli de seminarii;
- 343 Laboratoare;
- 1 hala microproducţie;
- Biblioteca Universităţii.
Universitatea mai dispune de o Bază sportivă compusă din: 7 săli de sport şi 13 terenuri de sport. De asemenea, universitatea deţine un un sistem informatic consolidat, în dezvoltare, care asigură accesul la Internet şi transmiterea internă a informaţiilor (Intranet), patru baze didactice şi de cercetare adaptate pe domenii de studiu (www.uoradea.ro/ resurse materiale).
Campusul universitar este unul dintre cele mai adecvate din România, în conformitate cu practicile europene. Studenţii au acces la Spaţii de cazare în 4 cămine studenţeşti şi acces la 7 Clinici Universitare.