Relații Internaționale și Studii Europene (în limba germană)

Despre program

Linia de predare în limba germană a specializării Relații Internaționale și Studii Europene fost gândită pentru a îmbina nevoia de specialişti în acest domeniu, odată cu integrarea României în structura comunitară şi dorinţa de a păstra vie cultura şi limba germană în Banat. Multiculturalitatea de care se bucură această specializare i-a adus faimă nu doar pe plan naţional, cât şi internaţional, dovadă fiind multiplele colaborări cu instituţii de învăţământ superior din spaţiul german. La baza creării acestei linii de studiu în limba germană stă un proiect de colaborare încheiat între Universitatea de Vest și Conferința rectorilor din Republica Federală Germania, precum și Serviciul german de schimburi academice (DAAD).

Limba de predare
Germana
Statut acreditare
Acreditat
Perioada de studii
3 ani
Forma de invatamant
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
  • Introducere în ştiinţe politice
  • Introducere în relaţii internaţionale
  • Metode de cercetare în ştiinţele sociale şi politice
  • Instituţii politice
  • Scriere academică
  • Istoria relaţiilor internaţionale
  • Economie mondială
  • Intoducere în studii europene
  • Administraţie publică
  • Introducere în cercetarea ştiinţifică
  • Limba engleză
  • Teoria relațiilor internaționale
  • Comunicare politică
  • Instituții și organizații internaționale
  • Ideologii politice în epoca contemporană
  • Politică externă şi diplomaţie
  • Limba engleză
  • Analiza conflictelor internaţionale
  • Statistică aplicată
  • Sistemul european al drepturilor omului
  • Politică regională
  • Instituțiile Uniunii Europene
  • Guvernanța Uniunii Europene
  • Geopolitică și geostrategie
  • Politicile Uniunii Europene
  • Studii de securitate
  • Globalism şi globalizare
  • Politica externă a Uniunii Europene
  • Drept comunitar
  • Africa
  • BRICS
  • noua polarizare Nord-Sud
  • Leadership
  • Politică şi religie

Intra in familia Educativa

În România, un absolvent are de ales între peste 5.000 de programe de licență și de master de la 520 de facultăți din 100 de universități.
Taxă studii/an
--- lei
Taxă de înscriere
--- lei
Număr total de locuri
---
Candidați per loc
---
Locuri buget
---
Locuri taxă
---
Ultima medie (buget)
---
Ultima medie (taxă)
---
Alte programe din domeniul
Științe Politice și Comunicare, în Timisoara

Facultatea de Ştiinţe Politice

Facultatea de Științe Politice este una dintre cele mai mari facultăți de științe politice din România. Prin programele de studiu oferite și activitatea de cercetare desfășurată, Facultatea de Științe Politice își propune să dezvolte disciplina științelor politice și a celor conexe dar și valorile democratice și civice ale societății românești. Personalul academic al Facultății are o pregătire multi-disciplinară asigurând un suport de calitate programelor de studii. Absolvenții Facultății de Științe Politice sunt apreciați pentru pregătirea solidă și setul de abilități profesionale și sociale deținut și în prezent lucrează atât în țară cât și în străinătate.

Str. Expoziţiei, nr 30 A, etajul 7, Sector 1, București

Informatii despre Universitatea de Vest din Timişoara (UVT)

În ultimii 12 ani, Universitatea a răspuns schimbărilor care au apărut în politica naţional-educaţională, schimbărilor demografice, cerinţelor economiei de piaţă, nevoilor locale şi regionale şi noilor tehnologii.

Toate aceste schimbări au condus la noi aşteptări din partea studenţilor, personalului academic şi administrativ. Universitatea de Vest din Timişoara oferă studenţilor pregătirea necesară pentru a contribui la dezvoltarea societății. Aceasta pregătire se desfăşoara în 11 facultăţi, care oferă o gamă variată de programe de formare iniţială şi cursuri postuniversitare.

Rezultatele atinse în multe programe care implică colaborare internaţională – în programe de mobilitate Socrates, PHARE, Leonardo da Vinci etc. – sunt cu adevarat impresionante şi se numără printre cele mai bune realizări ale universităţii.

Impresia generală pe care ne-a lăsat-o Universitatea de Vest din Timişoara este aceea că este o universitate creativă, energică, activă şi inovativă. Cadrele didactice, profesori şi cercetători, sunt foarte entuziaşti şi determinaţi să experimenteze toate noile oportunităţi şi modalităţi oferite de tehnologia informaţională. În afară de acestea, instrumentele multimedia moderne sunt disponibile în cele mai multe săli de curs din clădirile noi (Facultatea de Ştiinţe Economice şi Facultatea de Drept).

(Fragmente din Raportul Comisiei de Evaluare - Proiectul Slazburg Seminar, 21-25 Octombrie 2003, Timişoara, ROMÂNIA )

Statut Universitate
public
Acreditare Universitate
acreditat
Grad de încredere
ridicat
Informații de acreditare și contact pentru Universitatea de Vest din Timişoara (UVT)
FII LA CURENT
Introdu adresa ta de mail ca să primești cele mai noi știri despre facultăți și universități. Nu trimitem spam.
Abonare email footer