Despre program

Numai cei care aici pe pământ şi-au sfinţit darul de a cânta şi şi-au pus viaţa la dispoziţia lui Dumnezeu vor continua să cânte şi în veşnicie. Talentul tău poate fi folosit în multe domenii; la Universitatea Emanuel talentul tău va fi cultivat într-un mod special pentru a-l pune la dispoziţia lui Dumnezeu. Profesori şi colegi de excepţie te aşteaptă să te alături generaţiei care a obţinut locul II la Festivalul Internaţional «Tinereţe şi Muzică» organizat de Naţiunile Unite la Centrul Internaţional de la Viena în 2004, şi de singura formaţiune corală din România care a concertat alături de Orchestra Simfonică «Dmitri Sostakovici» din St. Petersburg în aprilie 2005 – Oratoriul Matthäus Passion de J. S. Bach, dar și la Roma în mai 2007.

Domeniu
Arte
Domeniu de licenta/master
Muzică
Specializare
Pedagogie muzicală
Tip program
Licență
Limba de predare
Romana
Statut acreditare
Acreditat
Perioada de studii
3 ani
Forma de invatamant
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
  • Teorie
  • Solfegiu
  • Dictat
  • Armonie
  • Psihologia educației
  • Istoria muzicii
  • Sisteme de educare a auzului muzical
  • Dirijat cor
  • Pedagogie
  • Canto coral
  • Ansamblu coral
  • Discipline opționale (Pian general
  • Educație fizică
  • Limbă străină
  • Instrument canto clasic / muzică ușoară / popular
  • Muzica psaltică) Discipline facultative (Ansamblu folcloric / Ansamblu de muzică ușoară)
  • Teorie
  • Solfegiu
  • Dictat
  • Armonie
  • Polifonie - Contrapunct
  • Forme și analize muzicale
  • Istoria muzicii
  • Sisteme de educație a auzului muzical
  • Dirijat cor
  • Pedagogie
  • Discipline opționale (Pian general
  • Educație fizică
  • Limbă străină
  • Instrument canto clasic / muzică ușoară / popular
  • Istoria Jazzului)
  • Discipline facultative (Ansamblu folcloric / Ansamblu de muzică ușoară)
  • Teorie
  • Solfegiu
  • Dictat
  • Armonie
  • Polifonie - Contrapunct
  • Forme și analize muzicale
  • Istoria muzicii
  • Sisteme de educație a auzului muzical
  • Dirijat cor
  • Pedagogie
  • Teoria instrumentelor și orchestrație
  • Citire de partituri - individual
  • Pregătirea lucrării de licență
  • Sisteme de educație muzicală
  • Estetică muzicală
  • Discipline opționale (Instruire asistată de calculator
  • Managementul clasei de elevi
  • Limbă străină
  • Management muzical
  • Instrument canto clasic / muzică ușoară / popular)
  • Discipline facultative (Aranjamente instrumentale folclorice / de muzică ușoară
  • Ansamblu folcloric / de muzică ușoară)

Intra in familia Educativa

În România, un absolvent are de ales între peste 5.000 de programe de licență și de master de la 520 de facultăți din 100 de universități.
Taxă studii/an
--- lei
Taxă de înscriere
--- lei
Număr total de locuri
---
Candidați per loc
---
Locuri buget
---
Locuri taxă
---
Ultima medie (buget)
---
Ultima medie (taxă)
---
Alte programe din domeniul
Arte, în Oradea

Facultatea de Teologie

Şcoala teologică de la Tomis are o vechime bimilenară. Nu greşim dacă spunem că bazele ei au fost puse chiar de către Sfinţii Apostoli Andrei şi Filip, cei care au propovăduit şi i-au catehizat pentru prima dată pe strămoşii noştri dintre Dunăre şi Mare. Mesajul Evangheliei a fost, mai apoi, rostit şi apărat în bazilicile provinciei prin ierarhii, monahii şi preoţii care le-au urmat. Sfinţii Ierarhi Bretanion şi Theotim I sau monahii provinciei, Sfinţii Ioan Casian şi Gherman şi renumiţii călugării sciţi, sunt produsul acestei şcoli şi, în acelaşi timp, învăţători ortodocşi recunoscuţi şi apreciaţi de Biserica universală. Tradiţia teologică tomitană este continuată astăzi între Dunăre şi Mare de Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii „Ovidius„ din Constanţa. Este singura instituţie de învăţământ teologic superior din Dobrogea şi, în acelaşi timp, cea mai importantă din zona de sud-est a României. Aici vă aşteptăm pe voi, toţi cei care doriţi să studiaţi sau să aprofundaţi dreapta credinţă, sub îndrumarea unor cadre didactice de specialitate, competente.
Bd. Mamaia, nr. 124, Aleea Universității nr.1

Informatii despre Universitatea "Emanuel" din Oradea

Universitatea Emanuel din Oradea este o școală unică în Europa. Se deosebește de toate celelalte universități prin faptul că este singura universitate baptistă conservatoare acreditată din Europa; este dedicată dezvoltării echilibrate a studenților în domeniul spiritual și academic, cu un accent special pe formarea caracterului; promovează o viață autentică prin integrarea tuturor domeniilor de studiu în concepția creștină despre lume și viață.

Statut Universitate
privat
Acreditare Universitate
acreditat
Grad de încredere
ridicat
Informații de acreditare și contact pentru Universitatea "Emanuel" din Oradea
FII LA CURENT
Introdu adresa ta de mail ca să primești cele mai noi știri despre facultăți și universități. Nu trimitem spam.
Abonare email footer