Marketing IFR
in cadrul Universitatea Româno-Americană din Bucureşti, din Bucuresti, Muntenia
Despre program
Programul de studii universitare de licenţă Marketing cu frecvență redusă, urmăreşte dezvoltarea resurselor umane cu competenţe în domeniul marketing, având drept scop dezvoltarea, evaluarea şi implementarea activităţilor specifice în medii de afaceri complexe. Programul de studii este astfel conceput încât să asigure cunoştinţe de specialitate, urmărind dezvoltarea abilităţilor practice în domeniul segmentării, poziţionării şi dezvoltării de noi afaceri de succes, identificării avantajului competitiv, diversificării gamei de produse şi servicii, identificării oportunităţilor de piaţă, a nevoilor consumatorilor şi dezvoltarea strategiilor economice optime, programul de studii fiind dezvoltat în stânsă colaborare cu mediul de afaceri
Științe Economice
Marketing
Marketing
Licență
Romana
Acreditat
3 ani
IFR - cu frecvență redusă
Cursuri pe care le vei parcurge
- MICROECONOMIE
- MATEMATICI APLICATE ÎN ECONOMIE
- DREPT
- TEHNOLOGIA APLICAȚIILOR OFFICE
- BAZELE CONTABILITĂŢII
- INTRODUCERE ÎN COMUNICAREA INTER-PERSONALĂ
- LIMBA ENGLEZĂ ŞI TEHNICI DE COMUNICARE I
- MACROECONOMIE
- BAZELE MARKETINGULUI
- FINANŢE
- BAZELE MANAGEMENTULUI
- INSTRUMENTE SOFTWARE PENTRU MARKETING
- GLOBALIZAREA ȘI CORPORAȚIILE MULTINAȚIONALE
- LIMBA ENGLEZĂ ŞI TEHNICI DE COMUNICARE II
- POLITICI ŞI STRATEGII DE MARKETING
- TEHNICI DE STUDIERE A PIEŢEI
- TEHNICI DE VÂNZARE
- STATISTICĂ
- MARKETING ȘI MĂRFURI
- ENGLEZĂ PENTRU MARKETING I
- COMPORTAMENTUL CONSUMATORULUI
- MARKETINGUL SERVICIILOR
- DISTRIBUŢIE ŞI MERCHANDISING
- TEHNICI PROMOŢIONALE
- ECONOMETRIE
- ENGLEZĂ PENTRU MARKETING II
- PRACTICĂ DE SPECIALITATE
- MARKETING DIGITAL
- MARKETING INTERNAŢIONAL
- MARKETINGUL ORGANIZAȚIILOR NON-PROFIT
- MANAGEMENT COMERCIAL
- RELAȚII PUBLICE
- COMUNICARE DE MARKETING ÎN LIMBA ENGLEZĂ I
- BUSINESS TO BUSINESS MARKETING: MANAGEMENTUL RELAȚIILOR CU CLIENȚII: MARKETING FINANCIAR-BANCAR: MARKETINGUL EVENIMENTELOR: STRATEGII MANAGERIALE: COMUNICARE DE MARKETING ÎN LIMBA ENGLEZĂ II: ELABORAREA LUCRĂRII DE LICENŢĂ
Intra in familia Educativa
--- lei
--- lei
---
---
---
---
---
---
Alte programe din domeniul
Științe Economice, în Bucuresti
- Contabilitate şi informatică de gestiuneFacultatea de Ştiințe Juridice
- Analiză financiară şi evaluareFacultatea de Contabilitate şi Informatică de Gestiune
- Afaceri internaţionaleFacultatea de Relaţii Comerciale şi Financiar – Bancare Interne şi Internaţionale
- Economia mediuluiFacultatea de Drept şi Ştiinţe Economice – Târgu Jiu
- Contabilitate şi informatică de gestiune (ID)Facultatea de Contabilitate şi Informatică de Gestiune
- Antreprenoriat si administrarea afacerilor in energie, in limba engleză
- Management organizaţional şi antreprenoriatFacultatea de Ştiinţe Juridice şi Ştiinţe Economice – extensie Constanța
- Finanţe şi BănciFacultatea de Ştiinţe Juridice şi Ştiinţe Economice
- Contabilitate si informatica de gestiune (IFR)Facultatea de Ştiinţe Economice din Cluj-Napoca
Facultatea de Management-Marketing
Facultatea de Management-Marketing urmărește formarea de specialiști cu competențe în management și marketing, cu o largă pregatire teoretică și aplicativă, capabili să se integreze rapid și eficient în corporații, pe diferite niveluri ierarhice. Atenția s-a concentrat asupra interdisciplinarității și dezvoltării aptitudinilor și competențelor, în concordanță cu schimbările economice și sociale actuale, urmărindu-se o bună inserție profesională. Absolvenţii Facultăţii de Management-Marketing pot ocupa, în cadrul oricărei organizaţii, funcţii de: director vânzări șef serviciu resurse umane șef serviciu de evaluarea resurselor umane manager de produs consilier economist în comerț și marketing copywriter publicitate (cu studii superioare) asistent de cercetare economist în marketing consilier/expert/inspector/referent/economist în management asistent de cercetare economist în management manager proiect etc.Informatii despre Universitatea Româno-Americană din Bucureşti
Universitatea Româno-Americană este o instituție de învățământ superior particulară, acreditată și evaluată de către Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS) cu calificativul "Grad de încredere ridicat”. A fost înființată în anul 1991, având drept scop adaptarea și implementarea unor valori educaționale din învățământul superior american și european, în scopul realizării standardelor de calitate și competitivitate a procesului de învățământ.
Experiența internațională constituie o componentă vitală a educației studenților și a pregătirii cadrelor didactice. Universitatea Româno-Americană are încheiate acorduri și parteneriate cu universități din SUA, din Europa și America Latină, în cadrul cărora se derulează schimburi interacademice pentru cadrele didactice și studenți.