Limba și literatura română – Limba și literatura engleză/ franceză
in cadrul Universitatea "Valahia" din Târgovişte, din Targoviste, Muntenia
Despre program
Misiunea programului de studiu Din perspectiva integrării în spaţiul european al învăţământului superior dar şi păstrând tradiţiile valoroase ale învăţământului românesc, specializarea Limbă şi Literatură îşi propune: – un management strategic al calităţii, dinamic şi eficient; – dezvoltarea de competenţe culturale, educaţionale şi de specialitate, bazate pe cunoaştere inovatoare, învăţare permanentă şi interculturalitate; – pregătirea de specialişti solicitaţi de piaţa forţei de muncă, în spiritul valorilor democraţiei, egalităţii de şanse şi dezvoltării personalităţii umane; – deschidere şi receptivitate faţă de activitatea de cercetare ştiinţifică din domeniile pieţei forţei de muncă, participării la comisii de specialitate şi activităţi de expertiză, la contractele de cercetare cu parteneri din ţară şi din străinătate. Obiectivele programului de studiu Obiectivele programului de studii Limbă şi literatură vizează: – realizarea unei pregătiri ştiinţifice şi de specialitate a studenţilor compatibilă cu standardele europene şi cu posibilitea acestora de a opta pentru anumite rute de studiu, care să le permită o integrare rapidă în activitatea profesională; – realizarea unei calităţi reale a procesului de predare – învăţare, prin folosirea unei tehnologii didactice în continuă modernizare şi perfecţionare;
Științe Umaniste
Limbă şi literatură
Limba şi literatura română
Licență
Romana
Acreditat
3 ani
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
- Concepte de lingvistică generală
- Limba latină
- Limba română contemporană. Fonetică. Fonologie. Ortografie
- Literatură română – epoca veche
- Limba străină contemporană. Morfologie
- Literatură şi civilizaţie străină
- Curs practic – Limba străină – Exprimare orală
- Curs practic – Limba străină – Traducere şi exerciţii gramaticale
- Educație fizică
- Limba italiană
- Strategii de comunicare
- Fundamentele esteticii contemporane
- Concepte de teorie literară
- Introducere în folclor
- Limba română contemporană. Vocabularul
- Literatură română – epoca premodernă
- Curs practic – Limba străină – Exprimare scrisă
- Limbaje de specialitate
- Literatură universală şi comparată
- Istoria limbii române și elemente de dialectologie
- Limbă română contemporană. Morfologia
- Literatura română – epoca marilor clasici
- Limba străină contemporană. Sintaxa
- Literatură şi civilizaţie străină
- Curs practic - Limba străină - Interpretare de text
- Educație fizică
- Analiză literară și stilistică
- Tipuri de discurs
- Tehnoredactare computerizată
- Istoria artei
- Curente de idei și concepte filosofice
- Fundamentele esteticii contemporane
- Istoria teoriilor lingvistice (sec. XX)
- Istoria limbii române literare
- Limbă română contemporană. Morfologia
- Literatura română – început de secol (1900- 1917)
- Curs practic – Limba străină – Traducere
- Practică de specialitate
- Introducere în lingvistica romanică
- Limba română contemporană. Sintaxa
- Literatura română – perioada interbelică
- Limbă străină contemporană – Semantică
- Literatură şi civilizaţie străină
- Curs practic – Limba străină: Traducere literară
- Teorii ale receptării textului literar (1)
- Arte ale spectacolului (1)
- Analiza contrastivă (rom.- fr./engl.) (2)
- Lingvistica discursului (fr./engl.) (2)
- Evoluția romanului francez în sec. XIX și XX (3)
- Priveliști – sentimentul naturii în poezia franceză (3)
- Romanul modern Postcolonial (3)
- Romanul victorian (3)
- Antropologie culturală
- Biblioteconomie
- Filosofia limbajului
- Literatura română sub comunism. Literatura română actuală
- Limba străină contemporană. Pragmatică (engleză/franceză)
- Curs practic –Exploatarea didactică a textului (engleză/franceză)
- Practică pentru întocmirea lucrărilor de licenţă
- Semiotica și științele limbajului (1)
- Teoria comunicării (1)
- Literatura exilului românesc (2)
- Teoria argumentaţiei (2)
- Elemente pentru o tipologie a discursurilor (fr./engl.) (3)
- De la nivel frastic la nivel transfrastic (fr./engl.) (3)
- Spații francofone (fr.) (4)
- Poetica nuvelei (fr.) (4)
- Literatură feminină/feministă (engl.) (4)
- Figuri ale romantismului englez (engl.) (4)
Intra in familia Educativa
--- lei
--- lei
---
---
---
---
---
---
Alte programe din domeniul
Științe Umaniste, în Targoviste
- Studii cu privire la regiunea Europei Central-Rasaritene (in limba engleză) – East Central Regional StudiesFacultatea de Științe Umaniste
- Multilingvism şi interculturalitate în context europeanFacultatea de Ştiinţe Politice
- IstorieFacultatea de Științe Umaniste
- Unitatea istoriei europeneFacultatea de Științe Umaniste
- Limba și literatura română – Limba și literatura engleză/ francezăFacultatea de Ştiinţe Politice
Facultatea de Ştiinţe Politice
Facultatea de Științe Politice este una dintre cele mai mari facultăți de științe politice din România. Prin programele de studiu oferite și activitatea de cercetare desfășurată, Facultatea de Științe Politice își propune să dezvolte disciplina științelor politice și a celor conexe dar și valorile democratice și civice ale societății românești. Personalul academic al Facultății are o pregătire multi-disciplinară asigurând un suport de calitate programelor de studii. Absolvenții Facultății de Științe Politice sunt apreciați pentru pregătirea solidă și setul de abilități profesionale și sociale deținut și în prezent lucrează atât în țară cât și în străinătate.
Informatii despre Universitatea "Valahia" din Târgovişte
Dacă la înființare Universitatea Valahia din Târgoviște avea în structura sa 2 facultăți, un colegiu universitar, 14 specializări universitare și circa 700 de studenți, în acest an universitar structura s-a diversificat armonios în funcție de necesitățile economico-sociale, de cerințele pieței muncii, astfel: Universitatea Valahia din Târgoviște are în structura sa actuală 10 facultăți (licență - 3 sau 4 ani), 35 de specializări universitare, studii de masterat și doctorat, pregătirea și perfecționarea personalului didactic și învățământul deschis la distanță.
În prezent, la toate formele de învățământ, studiază aproximativ 7.500 de studenți sub îndrumarea competentă a 330 de cadre didactice, organizate în departamente academice beneficiind de o bază materială corespunzătoare. Pe lângă activitatea didactică și de cercetare științifică, Universitatea Valahia din Târgoviște cuprinde în structura sa, centre de formare continuă în concordanță cu cerințele mediului social-economic în cadrul căruia funcționează.
Instituția noastră oferă condiții sociale corespunzătoare (cămine, cantine, club, baze sportive, etc.) iar în prezent se află în construcție noul campus universitar care va completa baza materială proprie.
Universitatea Valahia din Târgoviște se preocupă de realizarea în condiții optime a misiunii sale: învățământ și cercetare științifică de calitate, condiții excelente de studiu și viață pentru studenți, integrare profesională la nivel național, deschidere academică europeană.