Despre program

Programul Istorie pregăteşte profesori în învăţământul secundar şi superior, istorici, istoriografi, arheologi, asistenţi de cercetare, documentarişti, cercetători, experţi, muzeografi, funcţionari de stat, funcţionari publici. Obiectivele programului: – pregătirea de specialişti în istorie, prin asigurarea cunoştinţelor generale şi de specialitate, ca şi a competenţelor şi abilităţilor specifice domeniului: asimilarea conceptelor, noţiunilor şi metodelor fundamentale ale cercetării şi scrisului istoric; deprinderea tehnicilor de cercetare proprii domeniului istoriei şi ştiinelor auxiliare ale istoriei; utilizarea cunoştinţelor, metodelor şi tehnicilor de bază pentru explicarea şi interpretarea unor variate tipuri de situaţii şi procese asociate domeniului.

Domeniu de licenta/master
Istorie
Specializare
Istorie
Tip program
Licență
Limba de predare
Romana
Statut acreditare
Acreditat
Perioada de studii
3 ani
Forma de invatamant
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
  • Preistorie generală
  • Introducere în istoria veche a României
  • Introducere în istoria veche universală
  • Introducere în arheologie
  • Istoriografie universală şi românească
  • Limbă modernă
  • Educaţie fizică și sport
  • Epoca migraţiilor
  • Informatică
  • Psihologia educației
  • Introducere în istoria medie a României
  • Introducere în istoria medie universală
  • Istoria Bizanţului
  • Istoria Imperiului otoman
  • Practică de specialitate
  • Introducere în istoria modernă a românilor
  • Introducere în istoria modernă universală
  • Istoria şi teoria artei
  • Curente şi metode în istoriografia modernă
  • Muzeologie
  • Introducere în istorie. Ştiinţe auxiliare ale istoriei
  • Educaţie fizică și sport
  • Filozofie
  • Limbă modernă
  • Introducere în istoria României în sec. XX
  • Introducere în istoria universală a sec. XX
  • Antropologie culturală
  • Istoria Estului şi Sud-Estului Europei în epoca modernă şi contemporană
  • Arhivistică
  • Istoria mentalităţilor colective
  • Practica de specialitate
  • Orașul-stat în Antichitate
  • Oraşul medieval
  • Structuri teritorial-politice in spatiul românesc (sec. IX-XIII)
  • Constituirea statelor medievale româneşti
  • Geoarheologie
  • Legislația protecției patrimoniului arheologic
  • Istoria artei românești
  • Instituţii medievale
  • Instituțiile Romei antice
  • Arheologia antichității clasice în spațiul nord-dunărean
  • Politica externă a țărilor române in secolele XV-XVI
  • Arheologie teoretică
  • Practică pentru pregătirea lucrării de licenţă

Intra in familia Educativa

În România, un absolvent are de ales între peste 5.000 de programe de licență și de master de la 520 de facultăți din 100 de universități.
Taxă studii/an
--- lei
Taxă de înscriere
--- lei
Număr total de locuri
---
Candidați per loc
---
Locuri buget
---
Locuri taxă
---
Ultima medie (buget)
---
Ultima medie (taxă)
---
Alte programe din domeniul
Științe Umaniste, în Targoviste

Facultatea de Științe Umaniste

Dacă există cu adevărat o tradiţie cărturărească proprie Târgoviştei, aceasta este, cu siguranţă, cea umanistă. Nu e de mirare, prin urmare, că Universitatea „Valahia” a ales să dea curs aceastei tradiţii, înglobând câteva specializări de orientare umanistă încă din anul 1992. Ele s-au dezvoltat şi îmbogăţit în timp, devenind, prin intermediul programelor de master şi doctorat, unul dintre domeniile de excelenţă ale instituţiei târgoviştene. Facultatea de Ştiinţe Umaniste a început sã funcţioneze, sub aceastã denumire, din anul 1995. Ea reuneşte în prezent, din punct de vedere administrativ, 5 specializări de licență: Istorie, Geografie, Geografia turismului, Educație Fizică şi Sport, Kinetoterapie şi motricitate specială. Lor li se adaugă specializările universitare de tip master (Unitatea istoriei europene, Fenomene geografice de risc și calitatea mediului, Educaţie fizică, turism și timp liber). Specializarea Istorie oferă şi posibilitatea continuării studiilor în regim postuniversitar, sub forma doctoratului. Admiterea, la toate formele de învăţământ, se realizează pe baza mediei examenului de bacalaureat. Deşi diferenţiate prin tradiţie şi specific, specializările Facultăţii de Ştiinţe Umaniste au în comun dorinţa şi capacitatea de a le oferi studenţilor o atmosfera academică curată şi un viitor bazat pe o educaţie de calitate. În conformitate cu strategia educativă a universităţii, toate specializările Facultăţii de Ştiinţe Umaniste sunt acreditate şi practică sistemul european de credite transferabile. Aceasta înseamnă că toţi studenţii pot beneficia de mobilităţi, susţinute financiar prin programe europene, deci şi de oportunitatea de a studia şi la alte universităţi, din ţară sau străinătate. Facultatea se mândreşte cu un colectiv didactic puternic, care reuneşte cadre didactice tinere, majoritatea recrutate din elita propriilor absolvenţi, în conformitate cu standardele riguroase de competenţă profesională solicitate unei universităţi de stat. Corpul profesoral numără însă şi specialişti experimentaţi, a căror reputaţie internaţională, unanim recunoscută, s-a clădit prin activitatea de cercetare desfăşurată, timp de decenii, în institutele Academiei Române. Calitatea ştiinţifică a corpului profesoral este demonstrată prin existenţa mai multor centre de cercetare acreditate, ca şi prin editarea, sub egida facultăţii, a nu mai puţin de trei reviste ştiinţifice indexate în baze de date internaţionale prestigioase. Facultatea găzduieşte anual reuniuni ştiinţifice naţionale şi internaţionale şi organizează regulat conferinţe ale unor personalităţi de renume, provenite de la universităţi din ţară şi străinătate. Cadrele didactice ale facultăţii coordonează, de asemenea, numeroase proiecte de cercetare de nivel naţional şi internaţional, în care sunt integraţi şi studenţii merituoşi de la master sau doctorat. Corpul didactic este împărţit în 3 departamente autonome (Istorie, Geografie, Educaţie fizică și sport), care administrează misiunea didactică specifică fiecăruia, dar se ocupă şi de organizarea programelor de cercetare ştiinţifică proprii. Evident, fiecare departament dispune de propriul serviciu de secretariat, pentru a uşura studenţilor rezolvarea problemelor de ordin administrativ. Baza materială a Facultăţii de Ştiinţe Umaniste include numeroase facilităţi, impecabil mobilate şi echipate (4 amfiteatre, 20 de săli de curs şi seminar, 2 baze sportive complexe). Ea include o bibliotecă centrală, biblioteci de specialitate, organizate în cadrul centrelor de cercetare, dar şi laboratoare de specialitate, care oferă studenţilor interesaţi posibilitatea de a se familiariza, încă de pe băncile facultăţii, cu rigorile cercetării ştiinţifice.

Str. Lt. Stancu Ion, nr. 35, cod postal 130105, Târgovişte

Informatii despre Universitatea "Valahia" din Târgovişte

Dacă la înființare Universitatea Valahia din Târgoviște avea în structura sa 2 facultăți, un colegiu universitar, 14 specializări universitare și circa 700 de studenți, în acest an universitar structura s-a diversificat armonios în funcție de necesitățile economico-sociale, de cerințele pieței muncii, astfel: Universitatea Valahia din Târgoviște are în structura sa actuală 10 facultăți (licență - 3 sau 4 ani), 35 de specializări universitare, studii de masterat și doctorat, pregătirea și perfecționarea personalului didactic și învățământul deschis la distanță.

În prezent, la toate formele de învățământ, studiază aproximativ 7.500 de studenți sub îndrumarea competentă a 330 de cadre didactice, organizate în departamente academice beneficiind de o bază materială corespunzătoare. Pe lângă activitatea didactică și de cercetare științifică, Universitatea Valahia din Târgoviște cuprinde în structura sa, centre de formare continuă în concordanță cu cerințele mediului social-economic în cadrul căruia funcționează.

Instituția noastră oferă condiții sociale corespunzătoare (cămine, cantine, club, baze sportive, etc.) iar în prezent se află în construcție noul campus universitar care va completa baza materială proprie.

Universitatea Valahia din Târgoviște se preocupă de realizarea în condiții optime a misiunii sale: învățământ și cercetare științifică de calitate, condiții excelente de studiu și viață pentru studenți, integrare profesională la nivel național, deschidere academică europeană.

Statut Universitate
public
Acreditare Universitate
acreditat
Grad de încredere
ridicat
Bulevardul Carol I, Nr. 2, 130024, Târgovişte, Dâmboviţa
Informații de acreditare și contact pentru Universitatea "Valahia" din Târgovişte
FII LA CURENT
Introdu adresa ta de mail ca să primești cele mai noi știri despre facultăți și universități. Nu trimitem spam.
Abonare email footer