Despre program

Misiunea masteratului este de a asigura cadrul general teoretic, metodologic şi operaţional pentru înţelegerea, extrapolarea şi relaţionarea informaţiilor, în vederea dezvoltării gândirii creatoare şi a inovării în domeniul vast al Kinetoterapiei.

Scopul programului este de aprofundare a cunoştinţelor de specialitate dobândite în ciclul de licenţă, dezvoltarea capacităţilor de cercetare ştiinţifică, de formare a competenţelor avansate pe linie profesională şi constituie o bază pregătitoare obligatorie pentru studiile doctorale.

Programul promovează o abordare interdisciplinară şi asigură pregătirea specialiştilor cu înaltă calificare, în măsură să răspundă cerinţelor sociale actuale specifice profesiei de kinetoterapeut.

Masteratul Kinetoterapia în afecţiunile locomotorii asigură absolvenţilor următoarele competenţe:

  • Proiectarea şi planificarea evaluării clienţilor şi diagnozei nevoilor lor de intervenţie kinetoterapeutică în afecţiunile locomotorii;
  • Elaborarea unor programe de intervenţie kinetoterapeutică adaptate nevoilor pacienţilor şi situaţiilor concrete de aplicare;
  • Folosirea tehnologiilor kinetoterapeutice, în cadrul unui program kinetoterapeutic, în scop profilactic, curativ sau de recuperare în afecţiunile locomotorii;
  • Deprinderea corectă a modului de alegere şi performare a tehnicilor de kinetoterapie, includerea şi particularizarea acestora în programe kinetice şi recuperatorii, alături de celelalte modalităţi fizicale, pentru fiecare grup de afecţiuni ale aparatului locomotor;
  • Utilizarea elementelor de management şi marketing specifice domeniului.
Limba de predare
Romana
Statut acreditare
Acreditat
Perioada de studii
2 ani
Forma de invatamant
IF - cu frecvență

Intra in familia Educativa

În România, un absolvent are de ales între peste 5.000 de programe de licență și de master de la 520 de facultăți din 100 de universități.
Taxă studii/an
--- lei
Taxă de înscriere
--- lei
Număr total de locuri
---
Candidați per loc
---
Locuri buget
---
Locuri taxă
---
Ultima medie (buget)
---
Ultima medie (taxă)
---
Alte programe din domeniul
Ştiinţa Sportului şi Educaţiei Fizice, în Bucuresti

Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport

Incepând cu anul 1991 s-a reînfiinţat specializarea Educaţie Fizică şi Sport în cadrul Facultăţii de Ştiinţe, ca în anul 2000 să se desprindă din cadrul   acestei facultăţi ca Facultate de Educaţie Fizică şi Sport.

Intregul proces de învăţământ se desfăşoară pe baza sistemului european de credite transferabile, studenţii parcurgând facultativ modulul psiho-pedagogic, care le permite desfăşurarea activităţilor profesionale, în toate ciclurile de învăţământ preuniversitar şi universitar.

După terminarea studiilor universitare şi susţinerea examenului de licenţă, absolvenţii vor primi:

  • Diploma de licenţiat în educaţie fizică şi sport;
  • Carnet de antrenor, în disciplina sportivă aprofundată, eliberat de A.N.S. pentru studenţii programului de licentă SPORT ŞI PERFORMANŢĂ MOTRICĂ şi / sau a programului de master PERFORMANŢĂ ÎN SPORT.

Baza materială a fost asigurată în cadrul facultăţii cu spaţii adecvate pentru desfăşurarea procesului instructiv educativ. Colectivul de conducere al facultăţii cât şi al universităţii sunt preocupate permanent de îmbunătăţirea continuă a bazei   materiale prin construirea unor noi spaţii adecvate respectiv:

  • sală polivalenta (400 locuri), ultramodernă, cu o suprafaţă de lucru 48 x 24m, pentru handbal, volei, baschet, tenis de camp etc.;
  • sală de forţă cu aparatura ultramodernă;
  • terenuri de sport în aer liber pentru atletism, handbal, fotbal, baschet şi tenis;
  • sală pentru pregatire musculară (fitness);
  • sală de gimnastică artistică cu toate dotările şi utilităţile necesare;
  • sală de gimnastică aerobică şi gimnastică ritmică;
  • sală judo;
  • laboratoare cu dotare modernă;
  • bibliotecă de specialitate;
  • sală internet;
  • posibilitate de cazare în cămin, masă la restaurant studenţesc.

Facultatea noastră are numeroase contracte de colaborare în ţară şi strainatate: U.N.E.F.S.   Bucuresti, Institutul National de Cercetare în Sport Bucureşti, Facultatea de Ştiinţe ale Mişcării, sportului şi Sănătăţii Bacău, Universitatea de Medicină Bucureşti, Universitatea ,,Ştefan Cel Mare” Suceava, Universitatea Valahia Târgovişte etc. iar din străinătate I.N.E.F.S. Chişinău - Rep. Moldova, Universitatea Sophia Antipolis Nice - Franţa, National Kapodistrian University of Athens, Aristotle University of Thessaloniki etc.

Pitești Str. Gh. Doja, nr. 41, Argeș, România, 110040

Informatii despre Universitatea "Spiru Haret" din Bucureşti

Inspirat de modelul iconicei Universităţi Harvard din Statele Unite, Prof.univ.dr. Aurelian Gh. Bondrea a proiectat, iniţiat, organizat şi condus Universitatea Spiru Haret, începând cu19 ianuarie 1991. Acestuia i s-au alăturat 32 de oameni de o deosebită valoare intelectuală şi morală, ca membri fondatori. 

Universitatea Spiru Haret a aderat la idealurile și principiile înscrise în Magna Charta Universitatum, adoptată la Bologna în anul 1988, acționând pentru transpunerea, în spațiul învățământului superior și al cercetării științifice, a reglementărilor, normelor și valorilor promovate în cadrul Procesului Bologna.

Instituția de învățământ are 14 facultăţi cu 60 programe de licență, 40 programe de masterat; centre universitare în Bucureşti, Constanţa, Craiova, Braşov, Câmpulung Muscel; cadre didactice de excepţie; condiţii moderne de studiu.

Strategia de dezvoltare a universității s-a axat pe investiţii în resurse moderne de predare-învăţare, pe dezvoltarea unei baze materiale complexe, pe facilitarea accesului la educaţie, pe orientarea către o cultură organizaţională pro-calitate, pe cooperare academică şi pe centrarea educaţiei pe student, în scopul de a oferi societăţii româneşti o alternativă viabilă pentru învăţământul de stat.

De-a lungul timpului, universitatea a cunoscut o evoluţie remarcabilă nu doar pe plan naţional, ci şi ca parte a reţelei academice globale. Implicarea în proiecte, manifestări culturale şi ştiinţifice internaţionale dedicate progresului învăţământului universitar la nivel mondial, cooperarea cu organizaţii din toată lumea, construirea de rapoarte pozitive cu numeroase entităţi de elită din domeniul educaţional au fost doar câteva dintre obiectivele strategice stabilite şi îndeplinite cu succes de Universitatea Spiru Haret în spiritul internaţionalizării.

Statut Universitate
privat
Acreditare Universitate
acreditat
Grad de încredere
mediu
Str. Ion Ghica, nr. 13, cod 030045
Informații de acreditare și contact pentru Universitatea "Spiru Haret" din Bucureşti
FII LA CURENT
Introdu adresa ta de mail ca să primești cele mai noi știri despre facultăți și universități. Nu trimitem spam.
Abonare email footer