Despre program

FACULTATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT, structură a Universității Naţionale de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti, reprezintă cadrul instituţional care îşi defineşte misiunea prin:

Asigurarea transferului de informaţie specializată, de stimulare şi creaţie în domeniul performanței sportive în educaţie fizică, sport şi motricitate umană.

Tezaurizarea, generalizarea și lărgirea experienţei acumulate de-a lungul timpului în domeniul Educaţiei Fizice şi Sportului (EFS);

Menţinerea statutului Educaţiei fizice şi a Sportului ca o componentă importantă a întregului sistem de educaţie;

Asumarea responsabilităţii de for de consultanţă şi asistenţă ştiinţifică în domeniul Educaţiei Fizice şi Sportului;

Dezvoltarea cercetării ştiinţifice prin asigurarea înnoirii fondului de date ştiinţifice pentru suportul necesar cunoaşterii aprofundate, dezvoltării şi evoluţiei atât a domeniului cât şi a omului în general. Misiunea ştiinţifică presupune promovarea cercetărilor fundamentale şi aplicative în domeniu, a studiilor şi proiectelor interdisciplinare asimilate cercetării ştiinţifice, racordat cu tematica proiectelor naționale de cercetare;

Dezvoltarea ştiinţei Educaţiei Fizice şi Sportului, prin activități de cercetare în domeniul educației fizice și sportului, abordarea unor domenii de cercetare cu implicații în sănătatea populației,;

Constituirea educației și formării în domeniul Educaţiei Fizice şi Sportului în contextul unui cadru strategic care sa cuprindă sistemele de educație și formare ca un întreg, în perspective învățării de-a lungul vieții;

Adoptarea unui design instrucţional racordat la concepţia europeană privind educaţia şi calitatea acesteia în scopul asigurării împlinirii pe plan personal, social și profesional al cursanților;

Formarea iniţială şi perfecţionarea specialiștilor din Educaţie Fizică şi Sport pentru a face față în sistemul de învățământ, sport de performanță, management sportiv precum și în activități de timp liber, activităţi fizice şi sport adaptat;

Lărgirea ariei de preocupări a tinerilor pentru formarea şi perfecţionarea proprie, precum şi modelarea de personalităţi puternice ; 

Promovarea la  nivel național și internațional a valorilor educației fizice și sportului;

Asigurarea prosperității economice durabile și a capacității de integrare profesională, promovarea valorilor democratice, a coeziunii sociale, a cetățeniei active și a dialogului intercultural.

Limba de predare
Romana
Statut acreditare
Acreditat
Perioada de studii
2 ani
Forma de invatamant
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
  • Educație fizică pentru dezvoltare integrală
  • Nutriție și subtrat energetic în efortul fizic
  • Prim ajutor în activitățile motrice
  • Jocuri sportive
  • Stagiu de practică organizatorică în activități motrice de timp
  • Loisir și recreere prin activități motrice de timp liber
  • Comunicare în educație fizică și activități motrice de timp liber
  • Limbă străină (engleză/franceză)
  • Activități montane și tehnici de salvare
  • Managementul activităților motrice
  • Activități gimnice și de expresie corporală
  • Proiectare și planificare în activitățile motrice
  • Metodologia cercetării științifice / Statistica informatizată
  • Evaluarea motricității umane / Metrologie în activități motrice
  • Stagiu de practică în centre de agrement și sănătate
  • Psiho-sociologia activităților motrice de timp liber
  • Activități motrice în aer liber
  • Atletism
  • Ecologia mediului și bazelor de agrement / Aparate și echipamente pt. act. motrice de timp liber
  • Stagiu de cercetare și elaborare disertație

Intra in familia Educativa

În România, un absolvent are de ales între peste 5.000 de programe de licență și de master de la 520 de facultăți din 100 de universități.
Taxă studii/an
--- lei
Taxă de înscriere
--- lei
Număr total de locuri
---
Candidați per loc
---
Locuri buget
---
Locuri taxă
---
Ultima medie (buget)
---
Ultima medie (taxă)
---
Alte programe din domeniul
Ştiinţa Sportului şi Educaţiei Fizice, în Bucuresti

Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport

Incepând cu anul 1991 s-a reînfiinţat specializarea Educaţie Fizică şi Sport în cadrul Facultăţii de Ştiinţe, ca în anul 2000 să se desprindă din cadrul   acestei facultăţi ca Facultate de Educaţie Fizică şi Sport.

Intregul proces de învăţământ se desfăşoară pe baza sistemului european de credite transferabile, studenţii parcurgând facultativ modulul psiho-pedagogic, care le permite desfăşurarea activităţilor profesionale, în toate ciclurile de învăţământ preuniversitar şi universitar.

După terminarea studiilor universitare şi susţinerea examenului de licenţă, absolvenţii vor primi:

  • Diploma de licenţiat în educaţie fizică şi sport;
  • Carnet de antrenor, în disciplina sportivă aprofundată, eliberat de A.N.S. pentru studenţii programului de licentă SPORT ŞI PERFORMANŢĂ MOTRICĂ şi / sau a programului de master PERFORMANŢĂ ÎN SPORT.

Baza materială a fost asigurată în cadrul facultăţii cu spaţii adecvate pentru desfăşurarea procesului instructiv educativ. Colectivul de conducere al facultăţii cât şi al universităţii sunt preocupate permanent de îmbunătăţirea continuă a bazei   materiale prin construirea unor noi spaţii adecvate respectiv:

  • sală polivalenta (400 locuri), ultramodernă, cu o suprafaţă de lucru 48 x 24m, pentru handbal, volei, baschet, tenis de camp etc.;
  • sală de forţă cu aparatura ultramodernă;
  • terenuri de sport în aer liber pentru atletism, handbal, fotbal, baschet şi tenis;
  • sală pentru pregatire musculară (fitness);
  • sală de gimnastică artistică cu toate dotările şi utilităţile necesare;
  • sală de gimnastică aerobică şi gimnastică ritmică;
  • sală judo;
  • laboratoare cu dotare modernă;
  • bibliotecă de specialitate;
  • sală internet;
  • posibilitate de cazare în cămin, masă la restaurant studenţesc.

Facultatea noastră are numeroase contracte de colaborare în ţară şi strainatate: U.N.E.F.S.   Bucuresti, Institutul National de Cercetare în Sport Bucureşti, Facultatea de Ştiinţe ale Mişcării, sportului şi Sănătăţii Bacău, Universitatea de Medicină Bucureşti, Universitatea ,,Ştefan Cel Mare” Suceava, Universitatea Valahia Târgovişte etc. iar din străinătate I.N.E.F.S. Chişinău - Rep. Moldova, Universitatea Sophia Antipolis Nice - Franţa, National Kapodistrian University of Athens, Aristotle University of Thessaloniki etc.

Pitești Str. Gh. Doja, nr. 41, Argeș, România, 110040

Informatii despre Universitatea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti

Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport, cunoscută și ca UNEFS, este prima instituție de învățământ superior cu profil educație fizică din România. În trecut, instituția a purtat numele de Institutul Național de Educație Fizică (INEF) și de Academia Națională de Educație Fizică și Sport (ANEFS).

Statut Universitate
public
Acreditare Universitate
acreditat
Grad de încredere
ridicat
Strada Constantin Noica 140, București 060057
Informații de acreditare și contact pentru Universitatea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti
FII LA CURENT
Introdu adresa ta de mail ca să primești cele mai noi știri despre facultăți și universități. Nu trimitem spam.
Abonare email footer