Inginerie geologică
in cadrul Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca (UBB), din Cluj-Napoca, Transilvania
Despre program
Programele de studii universitare de licenţă GEOLOGIE ȘI INGINERIE GEOLOGICĂ își propun să ofere studenţilor posibilitatea de a se instrui şi de a se forma ca specialişti într-un domeniu cu un pronunţat caracter aplicativ.
Geologia constituie un domeniu fundamental strâns legat de necesităţile practice de identificare, explorare, valorificare și protejare a resurselor naturale. Geologia favorizează interacţiunea dintre oameni şi constituenţii fizici ai Pământului, adică rocile, sedimentele, solurile şi fluidele, precum şi cu procesele naturale asociate. Mediul geologic este însă şi o resursă şi un hazard pentru dezvoltarea umană, fiind esenţial pentru viaţă. Acesta asigură apa, energia și multe dintre materiile prime necesare funcționării societății. De asemenea, contribuie la luarea deciziilor în planurile de urbanism și infrastructură, oferind și posibilități de cunoaștere și prevenire a hazardurilor (cutremure, erupții vulcanice, alunecări de teren, inundaţii).
Ingineria geologică este activ implicată în principal prin geotehnică și geologie inginerească în construcții civile și industriale, lucrări miniere și de foraj, de reabilitare a zonelor afectate, precum și lucrări publice asociate infrastructurii rutiere, feroviare, lucrărilor de îndiguire, stabilizare a versanților etc.
Cele două specializări oferă posibilităţi diverse de afirmare a absolvenților, care pot opta fie pentru domeniul strict aplicativ, cât şi pentru cercetare fundamentală în acelaşi domeniu. Absolvenţii de vârf ai acestei specializări îşi vor putea continua specializarea în cadrul programelor de master şi vor constitui baza de selecţie pentru programele doctorale şi cercetarea ştiinţifică în domeniu.
Absolvenții specializării Geologie vor avea calificarea de bază de GEOLOG, iar printre ocupațiile vizate sunt: geolog, consilier geolog, expert geolog, inspector de specialitate geolog, expert hidrogeolog, etc.
Absolvenții specializării Inginerie geologică vor avea calificarea de bază de INGINER GEOLOG, iar printre ocupațiile vizate sunt: Inginer geolog, Cercetător în geologie, Cercetător în geologie tehnică, Expert geolog, etc.
Printre compentențele dobândite:
- capacitatea de a analiza şi interpreta procesele şi produsele geologice în contextul evoluţiei dinamice a crustei terestre;
- identificarea mineralelor, rocilor, fosilelor şi proceselor exogene și endogene, interpretarea relaţiilor dintre acestea;
- identificarea taxonomică a grupurilor de fosile şi interpretarea semnificaţiei apariţiei acestora;
- determinarea caracteristicilor mineralogo-petrografice cu potenţiale aplicaţii în procesele de identificare şi valorificare a resurselor geologice;
- datarea şi corelarea structurilor geologice sedimentare pe baza evenimentelor biotice şi a succesiunii faciesurilor sedimentare;
- utilizarea echipamentelor şi softurilor specializate pentru prelucrarea şi interpretarea datelor geologice primare;
- identificarea, conturarea şi valorificarea economică a rezervelor de resurse minerale (minereuri, combustibili, materiale de construcţii) și apă;
- dirijarea lucrărilor de extracţie a resurselor geologice;
- elaborarea unor studii de impact asupra activităţilor de extracţie a resurselor minerale şi hidrocarburilor, reabilitarea zonelor afectate de aceste activităţi;
- efectuarea de studii asupra terenurilor de fundare pentru construcţii;
- elaborarea de studii asupra solurilor;
- expertiză în prevenirea hazardurilor geologice;
- cercetarea şi interpretarea fenomenelor carstice;
- restaurarea clădirilor şi monumentelor istorice;
- coordonarea programelor de turism geologic.
Formarea unor buni specialişti este o prioritate a Departamentului de Geologie, care a asigurat de-a lungul anilor necesarul de specialiști pentru numeroase firme de specialitate din ţară (Romgaz, Holcim, Lafarge, Dafora, Geiger România, OMV Petrom, etc.) şi de pe mai multe continente (Europa, Asia, Africa, America de Nord, America de Sud sau Australia).
Științe Inginerești
Inginerie geologică
Inginerie geologică
Licență
Romana
Acreditat
4 ani
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
- Algebră liniară și geometrie
- Chimie generală
- Topografie
- Geologie fizică
- Paleontologie
- Cristalografie
- Limba strănă I
- Educație fizică I
- Fizică
- Informatică aplicată
- Proiect semestrial 1 (Informatică aplicată)
- Mineralogie
- Paleobotanică și Palinologie
- Practică în domeniu
- Limba străină II
- Educație fizică II
- Geochimie
- Analiză matematică
- Geofizică
- Paleoecologie
- Petrologie magmatică
- Petrologie sedimentară
- Hidrogeologie
- Desen tehnic și aplicații grafice
- Proiect semestrial 2 (Desen tehnic și aplicații grafice)
- Geologie structurală și cartografie geologică
- Foraje și lucrări miniere
- Stratigrafie
- Petrologie metamorfică
- Practică în domeniu de specialitate
- Grafică asistată de calculator
- Proiect semestrial 3 (Grafică asistată de calculator)
- Geotectonică
- Zăcăminte metalifere
- Geologia mediului
- Disciplină opțională 1
- Disciplină opțională 2
- Disciplină opțională 3
- Rezistența materialelor și mecanica rocilor
- Proiect semestrial 4 (Rezistența materialelor și mecanica rocilor)
- Metode fizice de analiză
- Teoria probabilităților și statistică matematică
- Practică de specialitate și pentru elaborarea proiectului de diplomă
- Disciplină opțională IV
- Disciplină opțională V
- Pachet opțional I (Micropaleontologie
- Microfaciesuri carbonatice
- Petrografia regională a României
- Mineralogie aplicată
- Metodologia și etica cercetării în geoștiințe
- Metodologia întocmirii lucrării de diplomă)
- Pachet opțional II (Analiză de facies
- Nannoplancton
- Roci de construcție
- Prospecțiuni geochimice)
- Geologie inginerească
- Geologia României
- Geologia zăcămintelor de cărbuni
- Prospecțiune și explorare geologică
- Practică pentru elaborarea proiectului de diplomă
- Disciplină opțională VI
- Disciplină opțională VII
- Carstologie
- Exploatarea resurselor minerale
- Geologia zăcămintelor de hidrocarburi
- Zăcăminte nemetalifere
- Elaborarea proiectului de diplomă
- Disciplină opțională VIII
- Disciplină opțională IX
- Pachet opțional III (Geologie marină
- Analiza bazinelor sedimentare
- Cartări geologice speciale
- Geologia solurilor)
- Pachet opțional IV (Geologia Cuaternarului
- Paleogeografie și Paleobiogeografie
- Geologie economică
- Interpretarea geologică a datelor geofizice)
Intra in familia Educativa
--- lei
--- lei
---
---
---
---
---
---
Alte programe din domeniul
Științe Inginerești, în Cluj-Napoca
- Ingineria substanţelor anorganice şi protecţia mediuluiFacultatea de Chimie şi Inginerie Chimică
- Procese de producţie inovative şi management tehnologicFacultatea de Construcţii de Maşini
- Inginerie structuralăFacultatea de Construcţii
- Inginerie economică industrială (la Bistriţa)Facultatea de Construcţii de Maşini
- Managementul energieiFacultatea de Inginerie Electrică
- Design industrialFacultatea de Construcţii de Maşini
- Tehnici avansate în ingineria autovehiculelor
- Inginerie economică industrialăFacultatea de Construcţii de Maşini
- Fizică tehnologică (în limba maghiară)Facultatea de Fizică
Facultatea de Biologie şi Geologie
Din 1989 încoace, au avut loc numeroase schimbări în structura universității și corpul didactic a trebuit să reorganizeze procesul educațional, profilul facultății, curricula și mai ales a fost necesară diminuarea vârstei medii a personalului. Aceste schimbări s-au efectuat sub îndrumarea profesorilor activi și a celor consultanți, cu concursul conducerilor departamentelor, după consultări cu universitățile europene cu care universitatea noastră întreține relații de colaborare. Beneficiile aduse de aceste schimbări devin evidente în timp și prin intermediul feed-back-ului primit din partea studenților.
Grație fondurilor obținute de la Uniunea Europeană și prin câteva donații, au fost implementate noi facilități didactice, altele au fost recondiționate și fiecare departament a beneficiat de echipament logistic nou. În acord cu Legea Învățământului, Charta Universității și Regulamentele interne ale facultății, în anul 1996 au fost stabilite două departamente: Departamentul de Biologie și Departamentul de Geologie. Grădina Botanică, Muzeul de Zoologie (incluzând un vivariu de mare interes), precum și Muzeele de Geologie-Paleontologie și de Mineralogie, funcționează ca facilități ce fac parte integrantă din structurile facultății.
Informatii despre Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca (UBB)
Universitatea „Babeș-Bolyai” (UBB) situată in Cluj-Napoca, este una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior de stat din România, continuatoarea tradiției Universității din Cluj, înființată în anul 1872. Universitatea poartă din anul 1959 numele bacteriologului român Victor Babeș și pe cel al matematicianului maghiar János Bolyai.
Din punctul de vedere al numărului de studenți (peste 43.000 ), precum și al diversității specialităților oferite (105), este una dintre cele mai importante universități din România. În 2011, Universitatea „Babeș-Bolyai” a fost clasificată în prima categorie din România, cea a universităților de cercetare avansată și educație.
Universitatea „Babeș-Bolyai” se remarcă, de asemenea, prin caracterul său multicultural. Astfel, dintre cele 21 de facultăți ale universității, 19 oferă programe de studii în limba română, 17 în limba maghiară, 10 în limba germană și 2 în limba engleză. În două dintre facultăți (Teologie Reformată si Teologie Romano-Catolică), programele de studii se desfășoară exclusiv în limba maghiară. Dintre specializările oferite, 98 sunt în limba română, 52 în limba maghiară, 14 în limba germană și 4 în limba engleză. Aceeași structură multiculturală se regăsește și în cadrul programelor postuniversitare sau în cadrul studiilor de scurtă durată realizate în cele 18 colegii universitare din Transilvania ce aparțin de UBB.