Despre program

Odată cu evoluţia societăţii noastre sub influenţa noilor tehnologii şi condiţii economice şi sociale, locurile de muncă, practicile şi procesele de lucru sunt în continuă schimbare. Aceste noi evoluţii presupun noi riscuri profesionale şi noi modalităţi de manifestare ale acestora şi dificultăţi pentru lucrători şi angajatori care, la rândul lor, solicită soluţii politice, administrative şi tehnice care să garanteze un nivel ridicat al securităţii şi sănătăţii la locul de muncă. Facultatea de Ingineria și Managementul Sistemelor Tehnologice se plasează între cele mai mari facultăţi ale universităţii, situându-se pe locul trei. Este o facultate cu tradiție, în care cadrele didactice sunt recunoscute pentru competenţa şi rezultatele obţinute pe parcursul timpului. Aceasta facultate a format de-a lungul timpului specialiști de certa valoare recunoscuta atât la nivel național cât și internațional.

Domeniu de licenta/master
Inginerie industrială
Tip program
Licență
Limba de predare
Romana
Statut acreditare
Autorizat
Perioada de studii
4 ani
Forma de invatamant
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
  • Mecanici 1
  • Mecanică 1
  • Chimie
  • Programarea Calculatoare 1
  • Știința Materialelor
  • Desen tehnic 1
  • Bazele ingineriei industriale
  • A1.1 (Limba Modernă 1 – Engleză
  • Franceză
  • Germană)
  • Psihologia educației
  • Știința informării și documentării în cultura digitală
  • Educației fizică 1
  • Matematici 2
  • Fizică 1
  • Tehnologia Materialelor 1
  • Mecanica 2
  • Programarea Calculatoarelor 2
  • Rezistența Materialelor 1
  • Desen Tehnic 2
  • Grafică asistată de calculator
  • Pedagogie 1
  • Educație fizică 2
  • Limba Modernă 2 (Engleză
  • Franceză
  • Germană)
  • Voluntariat 1
  • Matematici 3
  • Rezistența Materialelor 2
  • Organe de Mașini 1
  • Tehnologia Materialelor 2
  • Fizică 2
  • Desen Tehnic 3
  • Baze de Date
  • Economie
  • Pedagogie 2
  • Educație Fizică 3
  • Limba Modernă 3 (Engleză
  • Franceză
  • Germană)
  • Matematici 4
  • Mecanisme
  • Proiectare asistată de calculator
  • Organe de mașini 2
  • Toleranțe geometrice
  • Bazele securității și sănătății în muncă
  • Bazele managementului
  • Prelucrări mecanice
  • Practică 1
  • A2.1 (Mecanica fluidelor
  • Design și estetică industrială)
  • Didactica specialității
  • Educație fizică 4
  • Limba Modernă 4 (Engleză
  • Franceză
  • Germană)
  • Voluntariat 2
  • Procese de sudare
  • Securitate și sănătate în muncă în domeniul mecanic
  • Securitate în sănătate în muncă în domeniul transporturilor
  • Siguranța sistemelor avansate de producție
  • Securitate și sănătate în muncă în domeniul electric și energetic
  • Securitate și sănătate în muncă în domeniul chimic
  • Pregătirea proceselor de fabricație
  • Dezvoltare durabilă
  • Proiectare 3D
  • Materiale avansate
  • Instruire asistată de calculator
  • Practică pedagogică în învățămânul preuniversitar obligatoriu 1
  • Tehnologii de fabricație 1
  • Informatica aplicată în securitate și sănătate în muncă
  • Informatizarea si optimizarea proceselor tehnologice
  • Echipamente individuale de protecție
  • Metode de evaluare a riscurilor profesionale
  • Ergonomie
  • Practică 2
  • A3.3 (Asigurarea calității produselor și serviciilor
  • Management de proiect)
  • A3.4 (Tehnologia informației în inginerie
  • Managementul calității totale)
  • Managementul clasei de elevi
  • Practică pedagogică în învățământul preuniversitar obligatoriu 2
  • Examen de absolvire. Nivel I
  • Voluntariat 3
  • Tehnologii de fabricație 2
  • Securitate și sănătate în muncă în domeniul serviciilor
  • Managementul riscului în inginerie industrială
  • Securitate și sănătate în muncă in proiectarea uitilităților
  • Ecotehnologie și depoluare 1
  • Managementul securității și sănătății ocupaționale
  • A4.1 (Modelare și simulare
  • Sisteme mecatronice)
  • A4.2 (Recondiționarea și reabilitarea produselor
  • Managementul deșeurilor)
  • Radioprotecție industrială
  • Evaluarea securității în industrie
  • Sisteme de securitate ale echipamentelor industriale
  • Ecotehnologie și deplouare 2
  • Cercetarea și evaluarea economică a accidentelor de muncă
  • Fabricarea asistată de calculator
  • Pregătire proiect de diplomă
  • A4.3 (Managementul comunicării
  • Managementul resurselor umane)
  • Practică 3
  • Voluntariat 4

Intra in familia Educativa

În România, un absolvent are de ales între peste 5.000 de programe de licență și de master de la 520 de facultăți din 100 de universități.
Taxă studii/an
--- lei
Taxă de înscriere
--- lei
Număr total de locuri
---
Candidați per loc
---
Locuri buget
---
Locuri taxă
---
Ultima medie (buget)
---
Ultima medie (taxă)
---
Alte programe din domeniul
Științe Inginerești, în Bucuresti

Facultatea de Inginerie Industrială și Robotică

Facultatea de Ingineria şi Managementul Sistemelor Tehnologice este a treia facultate, după numărul de studenţi, dintre cele 15 facultăţi ale Universității POLITEHNICA din Bucureşti. 
Facultatea IMST coordonează programe de studii pe cele trei niveluri Bologna, după cum urmează:

  • studii universitare de Licență cu 10 programe de studii de licenţă acreditate în 3 domenii ştiințifice de ierarhizare
  • studii universitare de Masterat, cu 26 de programe de studii acreditate în 6 domenii ştiințifice de ierarhizare
  • studii universitare de Doctorat, în 2 domenii ştiințifice de doctorat

De asemenea, în cadrul Facultăţii IMST îşi desfăşoară activitatea 6 centre de cercetare CTANM/ Centrul de Tehnologii Avansate Pentru Materiale Noi - unul dintre cele 4 centre de excelenţă VET din ţară, conform evaluării Agenţiei Naţionale Leonardo da Vinci, OPTIMUM/ Centrul Naţional de Cercetare a Performanţelor Sistemelor Tehnologice, PREMINV/ Centrul de Pregătire în Managementul şi Ingineria Întreprinderilor Virtuale, CAMIS/ Centrul de cercetare, consulting şi Asistenţă tehnică în Ingineria Materialelor şi Sudare, CCMA/ Centrul de Cercetări de Mecanică Aplicată, ICIP/ International Centre of Integrative Projects. 
De asemenea, facultatea patronează trei centre de instruire, CPAC-CA/ Centrul de Perfecționarea in Asigurarea Calității și Certificare Auditori, CECA/ Centrul de Instruire si Testare ECDL CAD şi CEPEC/ Centrul de Promovare a Educaţiei Continue.

La facultatea IMST sunt înmatriculaţi 3103 studenţi la ciclurile de licenţă şi masterat și  298 doctoranzi in stagiu.

Splaiul Independenței nr. 313, corp CD 003

Informatii despre Universitatea Politehnica din Bucureşti (UPB)

Universitatea POLITEHNICA din București este cea mai veche și prestigioasă școală de ingineri din România. Tradițiile ei sunt legate de înființarea, în anul 1818, de către Gheorghe Lazar, a primei Școli tehnice superioare cu predare în limba română la Mănăstirea Sfantul Sava din București, care in anul 1832 este reorganizata in Colegiul de la Sfantul Sava. La 1 octombrie 1864, a fost înființată „Școala de Poduri și Șosele, Mine și Arhitectură”, care la 30 octombrie 1867 devine „Școala de Poduri, Șosele și Mine” cu durata studiilor de 5 ani. Sub conducerea lui Gheorghe Duca, la 1 aprilie 1881, instituția capată o nouă structură sub denumirea de „Școală Națională de Poduri și Șosele", iar la 10 iunie 1920 a fost înființată Școala Politehnică din București, având patru secții: Electromecanică, Construcții, Mine și Metalurgie, Secția Industrială.

Din noiembrie 1920 denumirea se schimbă în POLITEHNICA din București. La data de 3 august 1948 a fost înființat Institutul Politehnic din București, care cuprindea inițial 4 facultăți și în care, din 1950, au apărut majoritatea facultăților actuale. În baza rezoluției Senatului din noiembrie 1992, Institutul Politehnic din București a devenit Universitatea POLITEHNICA din București.

Statut Universitate
public
Acreditare Universitate
acreditat
Grad de încredere
ridicat
Informații de acreditare și contact pentru Universitatea Politehnica din Bucureşti (UPB)
FII LA CURENT
Introdu adresa ta de mail ca să primești cele mai noi știri despre facultăți și universități. Nu trimitem spam.
Abonare email footer