Gestionarea informației în societatea contemporană
in cadrul Universitatea din Bucureşti (UNIBUC), din Bucuresti, Muntenia
Despre program
În Facultatea de Litere se studiază, la nivel de teorie, la nivel de analiză și interpretare și la nivel istoric: fenomenele literare și lingvistice; fenomenele artistice și culturale; spațiul public și discursul public; comunicarea instituțională și culturală; sistemele de info-documentare; sistemele de organizare și stocarea informației în lumea contemporană. Facultatea de Litere a reprezentat, în toată istoria sa, un etalon științific al societății românești, numărând printre profesorii săi personalități culturale marcante. Această tradiție, a unui corp profesoral de elită, continuă și astăzi, ceea ce conferă Literelor bucureștene prestanță academică și vizibilitate internațională.
Facultatea de Litere participă la o suită de proiecte și programe comune cu: institute ale Academiei Române; marile universități din ţară şi din străinătate; biblioteci, depozite de carte și arhive; muzee; galerii de artă; teatre; centre culturale; asociații și uniuni profesionale. Relaţiile sale de colaborare și parteneriatele cu mediul public și privat se desfășoară atât în plan regional şi național, cât și în plan internațional. Facultatea de Litere are, de asemenea, reprezentanți la lectoratele române de la Pisa, Calabria, Heidelberg, Salamanca, Bruxelles, Oxford, Tel Aviv și strânse legături cu specialiștii străini în studii românești și cu asociațiile de românistică din lume.
Sunt în desfășurare schimburi de studenți și de cadre didactice și acorduri pentru școli de vară cu instituții universitare din Europa și din Statele Unite ale Americii; sute de studenți străini beneficiază de cursuri și prelegeri susținute de membri ai corpului profesoral al facultății în cadrul anului pregătitor sau la Cursurile de Vară de Limbă Română, Cultură şi Civilizaţie Românească, ajunse la a 56-a ediție.
Absolvirea unui program de studii în cadrul Facultăţii de Litere conferă absolvenților posibilitatea angajării în următoarele domenii de activitate: educație (învățământ de toate gradele), mass media culturale (redactori, atașați de presă, referenți de specialitate), edituri și redacții, instituții culturale (funcționari culturali, organizatori de evenimente, manageri culturali, traducători etc.), institute de cercetare, agenţii de relații publice și de publicitate (specialiști în comunicare, PR, marketing, publicitate), biblioteci, centre de informare și documentare, structuri și sisteme infodocumentare (experți în transferul de informații, referenți de specialitate, bibliotecari cu studii superioare, documentariști), instituții culturale (istorici şi critici de teatru, de film, de arte vizuale, muzeografi şi documentarişti), administraţie (locală, centrală şi în companii private).
Științe Politice și Comunicare
Ştiinţe ale comunicării
Științe ale informării și documentării
Master
Romana
Acreditat
2 ani
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
- Etică și integritate academică
- Regăsirea online a informaţie
- Sociologia informaţiei şi a lecturii
- Planificarea şi organizarea în SD
- Resurse umane în SD
- Managementul calităţii în transferul de informaţii
- Teorii contemporane
- Colecții și biblioteci digitale
- Limbaje de indexare
- Sisteme şi structuri bibliografice
- Cercetare de marketing
- Elaborarea disertaţiei
- Structuri instituţionale ale memoriei culturale
- Cercetarea ştiinţifică
Intra in familia Educativa
--- lei
--- lei
---
---
---
---
---
---
Alte programe din domeniul
Științe Politice și Comunicare, în Bucuresti
- Relaţii internaţionale şi studii europeneDepartamentul Relații Internaționale și Studii Europene
- Administrarea și dezvoltarea resurselor umaneFacultatea de Administraţie şi Afaceri
- JurnalismFacultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării
- Guvernare și societateFacultatea de Ştiinţe Politice
- Administraţie PublicăFacultatea de Ştiințe Juridice
- Relaţii internaţionale şi studii europene (în limba engleză)Departamentul Relații Internaționale și Studii Europene
- Pedagogia învăţământului primar şi preşcolarFacultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei
- Managementul administrației publiceFacultatea de Ştiințe Juridice
- Comunicare şi Afaceri Europene (în limba engleză)Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice
Facultatea de Litere
Facultatea de Litere a Universității din Pitești are obiective clare, realizabile și cuantificabile în acord cu politicile educaționale cu caracter național și european: Formarea, calificarea și specializarea studenților, masteranzilor și doctoranzilor proprii astfel încât să fie adaptați exigențelor științei și societății contemporane. Ridicarea nivelului calificărilor științifice prin afirmarea performanțelor științifice ale membrilor comunității academice în cadrul comunității științifice transnaționale și în cadrul cooperării internaționale. Promovarea spiritului de liber examen, a gândirii critice, achiziționarea, înnoirea și perfecționarea cunoștințelor; Participarea științei și culturii românești la dezvoltarea științei și culturii universale; Afirmarea identității culturii naționale și participarea la procesul de integrare europeană. Oferirea de servicii sociale și culturale membrilor comunității academice, dar și celor din afară ei, prin difuzarea valorilor culturale, științifice, prin realizarea echilibrului necesar între cultură umanistă și cea științifică etc.Informatii despre Universitatea din Bucureşti (UNIBUC)
Universitatea din Bucureşti este una din cele mai importante instituţii de învăţământ superior și de cercetare din România. Misiunea Universităţii din Bucureşti este de a oferi tinerilor români o formare de nivel european în domeniile ştiinţelor exacte, științelor naturii, științelor sociale şi umane, de a produce idei noi şi de a reevalua stadiul actual al cunoştinţelor în toate aceste domenii. Astfel, instituţia noastră se afirmă ca o universitate de cercetare avansată şi de predare, aflată pe prima poziție în ierarhizarea universităților, realizată de către Ministerul Educației în 2011.
Universitatea din Bucureşti este o instituţie publică finanţată din venituri proprii. În 2011, circa 80% din veniturile sale proveneau în ultimă instanţă de la bugetul de stat, parte dintre ele fiind obţinute prin competiţie.
În cei aproape 150 de ani de existenţă, Universitatea din Bucureşti şi-a dobândit un solid prestigiu naţional şi internaţional. Mulţi dintre profesorii şi absolvenţii Universităţii s-au afirmat ca personalităţi de seamă, ca profesori şi cercetători in mari universităţi ale lumii, membri ai Academiei Române şi ai unor academii din alte ţări, scriitori, politicieni (parlamentari, miniştri, prim-miniştri, preşedinţi), diplomaţi, înalţi prelaţi etc.
Diplomele Universităţii din Bucureşti constituie o garanţie a unui înalt nivel de pregătire şi creativitate ştiinţifice, compatibil cu cele mai înalte exigenţe de competitivitate, prezente în câmpul cunoaşterii şi culturii contemporane.
Universitatea noastră este chemată la începutul secolului al XXI-lea să răspundă în mod specific provocărilor care se ridică zi de zi în faţa cunoaşterii şi acţiunii umane, având drept principale sarcini generale creșterea și avansarea cunoașterii, educarea studentelor și a studenților printr-un proces pedagogic modern, centrat pe studenți și pe rezultatele învățării și angajarea socială prin discutarea și evaluarea agendei publice și propunerea unor soluții problemelor societății românești actuale.