Finanţe şi Bănci
Program al Finanţe şi Bănci,
in cadrul Academia de Studii Economice din Bucureşti (ASE), din Bucuresti, Muntenia
in cadrul Academia de Studii Economice din Bucureşti (ASE), din Bucuresti, Muntenia
Despre program
Facultatea Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori şi-a conturat bine locul în cadrul învăţământului universitar economic, fiind recunoscută atât în plan naţional, cât şi internaţional. Adoptarea prevederilor Convenţiei de la Bologna a adus modificări curriculare şi la nivelul Facultăţii Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori care să asigure viitorilor finanţişti o pregătire de bază în cadrul acestui domeniu vast al finanţelor publice şi a celor corporative, al asigurărilor, al instituţiilor de credit şi al pieţelor de capital.
Domeniu
Științe Economice
Domeniu de licenta/master
Finanţe
Specializare
Finanţe şi bănci
Tip program
Licență
Limba de predare
Romana
Statut acreditare
Acreditat
Perioada de studii
3 ani
Forma de invatamant
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
- Matematică
- Microeconomie
- Introducere în contabilitate
- Managementul general al firmei
- Dreptul afacerilor
- Geopolitică
- Limbi străine
- Matematici aplicate în finanțe
- Finanțe publice
- Monedă
- Macroeconomie
- Marketing
- Statistică
- Limbi străine
- Buget și trezorerie publică
- Instituții de credit
- Baze de date financiar-bancar
- Econometrie
- Contabilitate financiară
- Fiscalitate
- Proiecte economice
- Etică și integritate academică
- Produuse și servicii bancare
- Modelarea decizie financiare-monetare
- Piețe de capital
- Etică în afaceri
- Gestiunea finanaciară a întreprinderii
- Mediul internațional de afaceri
- Contabilitate de gestiune
- Politici financiare publice
- Investiții directe și finanțarea lor
- Inginerie financiară
- Protecție socială și pensii private
- Relații monetar- financiare internaționale
- Contabilitate bancară
- Negocierea și tehnica operațiunilor de comerț exterior
- Economie europeană
Intra in familia Educativa
În România, un absolvent are de ales între peste 5.000 de programe de licență și de master de la 520 de facultăți din 100 de universități.
Taxă studii/an
--- lei
Taxă de înscriere
--- lei
Număr total de locuri
---
Candidați per loc
---
Locuri buget
---
Locuri taxă
---
Ultima medie (buget)
---
Ultima medie (taxă)
---
Alte programe din domeniul
Științe Economice, în Bucuresti
- Sisteme informatice pentru managementul resurselor și proceselor economice
- Managementul calităţiiFacultatea de Business şi Turism
- Contabilitate şi informatică de gestiuneFacultatea de Ştiinţe Economice
- Economie agroalimentară şi a mediului (ID)Facultatea de Economie Agroalimentară şi a Mediului
- Administrarea şi negocierea afacerilorFacultatea de Management Turistic şi Comercial
- MarketingFacultatea de Management-Marketing
- MA in Management and Digital Innovation (SNSPA) plus MSc in Management of Business, Innovation and Technology (University of Sheffield)Facultatea de Management
- Finanţe şi bănciFacultatea de Ştiințe Juridice
- Management financiar bancar şi bursierFacultatea de Ştiinţe Economice