Finanțe și bănci
in cadrul Universitatea din Oradea, din Oradea, CrisanaMaramures
Despre program
Misiunea programului de studiu Finanţe şi bănci este de a forma prin activităţi de învăţământ şi de cercetare ştiinţifică, adecvate specificului actual al mediului de afaceri, a unei categorii de specialişti în domeniul Financiar. Scopul fundamental al acestui program de studiu, centrat pe student, este acela de a forma specialişti în domeniu. Prin metode didactice şi de cercetare ştiinţifică se urmăreşte aplicarea unei curricule academice şi a unor programe analitice care permit specializarea complexă în domeniul financiar-bancar, oferind absolvenţilor conceptele, metodele, instrumentele şi mecanismele necesare pentru realizarea în condiţii de performanţă a funcţiunii financiare a companiilor, instituţiilor administraţiei fiscale, instituţiilor de credit şi societăţilor de grup.
Acest program de studiu îşi propune să dezvolte cunoştinţe, practici specifice şi competenţe necesare specialiştilor din domeniul financiar-bancar în organizarea şi conducerea finanţelor moderne. Misiunea programului este aceea de a forma specialişti cu înalte competenţe în diversele aspecte ale finanţelor, permiţându-le să dobândească atât cunoştinţe fundamentale, cât şi competenţe tehnice. Funcţiile finanţistului se multiplică într-o organizaţie în condiţiile complexificării mediului de afaceri şi ale exigenţelor dezvoltării durabile, cuprinzând detectarea oportunităţilor, analiza riscului, furnizarea de informaţii pentru luarea deciziilor, măsurarea şi gestionarea performanţei, optimizarea contabilă şi fiscală.
Curricula universitară oferită de această specializare răspunde cerinţelor contemporane ale învăţământului universitar, fiind aliniată la standardele internaţionale după care se pregătesc specialişti în domeniul finanţe, oferind posibilitatea ca absolvenţii să poată intra direct pe piaţa muncii sau să-şi continue studiile prin programele de masterat şi doctorat. Formarea la nivel de licenţă (ciclul I) se bazează pe planul de învăţământ care îmbină disciplinele fundamentale din domeniul ştiinţelor economice cu cele de specialitate, care asigură dezvoltarea de competenţe şi aptitudini specifice domeniului finanţe.
În concluzie, misiunea programului de licenţă pe domeniul Finanţe este aceea de a răspunde, în primul rând, nevoilor specifice de educaţie şi de formare profesională de bază în domeniul finanţe conform cerinţelor pieţei muncii. Acest program este orientat şi îndeplineşte acest scop doar în măsura în care satisface nevoile la un standard de calitate care permite atât individului cât şi societăţii să devină performanţi într-un mediu globalizat, caracterizat prin competiţie şi dinamism.
Științe Economice
Finanţe
Finanţe şi bănci
Licență
Romana
Acreditat
3 ani
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
- Microeconomie
- Bazele contabilității
- Statistică economică
- Informatică economică
- Matematici financiare și actuale
- Monedă și credit
- Limbă străină pentru afaceri
- Educație fizică
- Macroeconomie
- Management
- Marketing
- Drept
- Doctrine economice contemporane
- Finanțe
- Finanțe publice
- Finanțele firmei
- Economie europeană
- Contabilitate financiară
- Asigurări și reasigurări
- Limba străină pentru afaceri
- Gestiunea financiară a firmei
- Buget și trezorerie publică
- Economie mondială
- Tranzacții internaționale
- Practică
- Discipline opționale (Finanțe corporative
- Gestiunea capitalului de lucru
- Audit intern
- Finanțe corporative
- Educație fizică)
- Discipline facultative (Limba străină pentru afaceri - altă limbă
- Multimedia)
- Contabilitate și gestiune
- Analiză economico-financiară
- Gestiunea financiară a instituțiilor publice
- Gestiune bancară
- Piețe de capital
- Operațiunile instituțiilor de credit
- Investițiile întreprinderii
- Fiscalitate
- Control financiar
- Elaborarea lucrării de licență
- Discipline opționale (Evaluarea firmei
- Audit financiar
- Controlling
- Managementul portofoliului de active financiare)
- Discipline facultative (Comunicare în afaceri în limbă străină)
Intra in familia Educativa
--- lei
--- lei
---
---
---
---
---
---
Alte programe din domeniul
Științe Economice, în Oradea
- ManagementFacultatea de Ştiinţe Economice
- Contabilitate și informatică de gestiune IDFacultatea de Ştiinţe Economice
- Afaceri internaţionale (ID)Facultatea de Ştiinţe Economice
- Management în sistemul de învățământFacultatea de Ştiinţe Economice
- Contabilitate şi informatică de gestiuneFacultatea de Ştiinţe Economice
- Contabilitate, auditul și gestiunea afacerilorFacultatea de Ştiinţe Economice
- Management IDFacultatea de Ştiinţe Economice
- Administrarea afacerilor (în limba engleză) / Business AdministrationFacultatea de Ştiinţe Economice
- MarketingFacultatea de Ştiinţe Economice
Facultatea de Ştiinţe Economice
Facultatea de Ştiințe Economice reprezintă o structură didactico-științifică și administrativă a Universității „1 Decembrie 1918” Albă Iulia, având rolul de a coordona procesul de învățământ și cercetare la specializări din cadrul aceluiași profil sau profile conexe. În cadrul facultății își desfășoară activitatea, ca unitate de bază a facultății, cu caracter eminamente didactico-științific, Departamentul de științe Economice și Gestiunea Afacerilor. Facultatea de științe Economice este una dintre cele mai tinere facultăți din cadrul Universității “1 Decembrie 1918” Albă Iulia, funcționând sub această titulatură începând cu anul 2014.
Informatii despre Universitatea din Oradea
Misiunea Universităţii din Oradea este crearea unei experienţe educaţionale transformatoare pentru studenţi axată pe cunoştinţe disciplinare profunde. Îşi propune ca prin programele sale de studii să descopere, să conserve şi să disemineze cunoaşterea şi, în egală măsură, să ofere un mediu propice schimbului liber de idei, în ceea ce priveşte creativitatea, cercetarea şi spiritul antreprenorial.
Universitatea din Oradea prin cadrele didactice care se implică în activitatea de educare şi cercetare şi studenţii săi este angajată în procesul de consolidare a comunităţii. Îşi propune să influenţeze societatea într-un mod revoluţionar, atât la nivel regional, dar şi naţional, prin parteneriate între cadre didactice, studenţi şi mediul socio – economic local și național.
Valorile cele mai importante care susţin Universitatea din Oradea ca instituţie sunt: susţinerea excelenţei în predare, cercetare şi implicare publică, recunoaşterea şi promovarea creativităţii şi inovaţiei, abordarea unei game largi de subiecte la nivel academic, îmbunătăţirea relaţiilor cu societatea, încurajarea spiritului antreprenorial, înlesnirea accesului la educaţie, încurajarea dezvoltării profesionale pentru întregul personal şi pentru studenţi.
Sistemul de educaţie al Universităţii din Oradea este menit să pună capăt decalajului dintre teorie şi practică prin intermediul cadrelor didactice care contribuie la pregătirea studenţilor, nu doar prin experienţa academică avansată, ci și abilitățile care provin din practica curentă a profesiilor lor.
În cadrul celor 15 facultăţi care acoperă o gamă foarte largă de domenii, UO derulează programe de studii universitare de licenţă, master şi doctorat, în sistem Bologna. Oferim un număr de 112 programe de licenţă, 83 programe de master și 12 domenii de doctorat acreditate sau autorizate provizoriu conform metodologiei ARACIS.
Majoritatea programelor destinate studiilor universitare de licenţă şi master sunt organizate la forma cu frecvenţă dar avem şi 7 programe de studii universitare de licenţă care au învăţământ la distanţă şi unul cu frecvenţă redusă.
Universitatea din Oradea are și o componentă internațională, studenții noștri beneficiind de mobilități de studiu și de practică în străinătate prin intermediul programelor Erasmus+, burse oferite de Guvernul României, CEEPUS, DAAD, burse oferite de guvernele altor state sau instituții din străinătate, etc. Aceste programe îţi asigură studii fără taxe, echivalarea notelor la întoarcere şi o alocaţie lunară care te ajută puţin cu cheltuielile de acolo. În prezent, instituția noastră are peste 300 de parteneri, cu precădere prin programul Erasmus+, încercând astfel să asigure o paletă cât mai largă de oferte de mobilitate pentru studiu sau stagii practice.
Activităţile didactice şi de cercetare dispun de o bază materială corespunzătoare, în continuă extindere şi modernizare. UO are o bază materială solidă, acumulată în timp, care se constituie din spaţii de învăţământ în clădiri structurate astfel:
- Aula Magna cu 300 locuri;
- Două Aule cu câte 200 locuri;
- 100 Amfiteatre şi săli de curs;
- 71 Săli de seminarii;
- 343 Laboratoare;
- 1 hala microproducţie;
- Biblioteca Universităţii.
Universitatea mai dispune de o Bază sportivă compusă din: 7 săli de sport şi 13 terenuri de sport. De asemenea, universitatea deţine un un sistem informatic consolidat, în dezvoltare, care asigură accesul la Internet şi transmiterea internă a informaţiilor (Intranet), patru baze didactice şi de cercetare adaptate pe domenii de studiu (www.uoradea.ro/ resurse materiale).
Campusul universitar este unul dintre cele mai adecvate din România, în conformitate cu practicile europene. Studenţii au acces la Spaţii de cazare în 4 cămine studenţeşti şi acces la 7 Clinici Universitare.