Filosofie și Studii Europene
in cadrul Universitatea din Bucureşti (UNIBUC), din Bucuresti, Muntenia
Despre program
Modulul Studii Europene se bucură de o linie de studii specială, ce conţine cursuri de teoria relaţiilor internaţionale, modele ale democraţiei, organizaţii şi politici europene, drept şi drept comunitar. Planul de învăţământ al modulului este individualizat încă din anul I şi combină armonios latura formativă, specifică filosofiei, cu transmiterea unor cunoştinţe tehnice referitoare la instituţiile şi proiectele europene, astfel încât absolvenţii să facă faţă cu succes unor medii profesionale internaţionale, diverse cultural şi lingvistic. Prin înfiinţarea modulului de Studii Europene, Facultatea de Filosofie continuă să contribuie la efortul fundamental de înţelegere şi conştientizare a complexităţii pe care o presupune apartenenţa României (a culturii, politicilor sale publice şi a instituţiilor sale) la comunitatea statelor UE.
Științe Umaniste
Filosofie
Filosofie
Licență
Romana
Acreditat
3 ani
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
- Filosofia istoriei
- Originile filosofiei europene
- Introducere în filosofie
- Introducere în etică
- Teoria argumentării
- Filosofie greacă
- Introducere în estetică
- Istoria ideilor politice
- Ideea europeană în Evul Mediu
- Limba străină (franceză
- engleză
- germană)
- Educaţie fizică (facultativ)
- Modernitate şi europenitate
- Filosofia dreptului
- Teorii etice
- Teoria generală a dreptului
- Filosofia limbajului
- Filosofie politică și socială
- Filosofie modernă
- Modele ale democraţiei
- Limba străină (franceză
- engleză
- germană)
- Practică de specialitate
- Educaţie fizică
- Teoria relaţiilor internaţionale
- Instituții politice și sociale
- Etică aplicată
- Globalizare si politica internationala
- Libertate și mentalități
- Drept constituțional comparat
- Culturi europene și mentalități politice
- Antropologie politică
- Practică de specialitate
Intra in familia Educativa
--- lei
--- lei
---
---
---
---
---
---
Alte programe din domeniul
Științe Umaniste, în Bucuresti
- Limbi moderne aplicateFacultatea de Ştiinţe Sociale
- Germană (începători)Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine
- Limba şi literatura română – O limbă şi literatură modernăFacultatea de Litere
- Limba şi literatura română – O limbă şi literatură modernă (engleză, franceză, japoneză)Facultatea de Ştiinţe Exacte şi Inginereşti
- Anglo-American Intercultural Studies (limba engleză)Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine
- Studii Est-AsiaticeFacultatea de Limbi şi Literaturi Străine
- Limba şi literatura germană – Limba şi literatura modernă B (franceză, rusă, chineză, turcă)Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine
- Limbă şi literatură modernă – Limba şi literatura coreeană (B)Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine
- Arhivistică contemporanăFacultatea de Arhivistică
Facultatea de Filosofie
Misiunea Facultăţii de Filozofie, decisă de conducerea Provinciei Sf. Iosif a Fraţilor Minori Conventuali din România şi a Senatului Institutului Teologic Romano-Catolic Franciscan din Roman din data de 20.03.2009, are ca scop imediat un ajutor în înţelegerea mai profundă a studiului teologiei pentru tinerii care se pregătesc în vederea accederii la Sacramentul preoţiei, iar ca scop mai îndepărtat formarea unor conştiinţe capabile de reflecţie profund filozofică şi spirit critic faţă de provocările gândirii societăţii româneşti, europene şi universale.
Obiectivele acestui program de studiu au în vedere formarea filozofică, teologică şi pastorală a studenţilor care se simt chemaţi să devină cetăţeni cu o largă capacitate de gândire, un orizont amplu de înţelegere a lumii în care trăiesc cât şi preoţi romano-catolici şi persoane consacrate.
Programul de studiu aduce cu sine o creştere substanţială şi calitativă a învăţământul filozofic şi teologic din România prin programa analitică, numărul studenţilor adecvat studiilor de filozofie şi teologie şi profesorii specializaţi în aceste domenii.
Absolvenţii au capacitatea de a conştientiza problemele şi provocările cu care se confruntă comunităţile civile şi creştine şi, în acelaşi timp, conştientizează şi necesitatea unei vieţi individuale autentice.
Informatii despre Universitatea din Bucureşti (UNIBUC)
Universitatea din Bucureşti este una din cele mai importante instituţii de învăţământ superior și de cercetare din România. Misiunea Universităţii din Bucureşti este de a oferi tinerilor români o formare de nivel european în domeniile ştiinţelor exacte, științelor naturii, științelor sociale şi umane, de a produce idei noi şi de a reevalua stadiul actual al cunoştinţelor în toate aceste domenii. Astfel, instituţia noastră se afirmă ca o universitate de cercetare avansată şi de predare, aflată pe prima poziție în ierarhizarea universităților, realizată de către Ministerul Educației în 2011.
Universitatea din Bucureşti este o instituţie publică finanţată din venituri proprii. În 2011, circa 80% din veniturile sale proveneau în ultimă instanţă de la bugetul de stat, parte dintre ele fiind obţinute prin competiţie.
În cei aproape 150 de ani de existenţă, Universitatea din Bucureşti şi-a dobândit un solid prestigiu naţional şi internaţional. Mulţi dintre profesorii şi absolvenţii Universităţii s-au afirmat ca personalităţi de seamă, ca profesori şi cercetători in mari universităţi ale lumii, membri ai Academiei Române şi ai unor academii din alte ţări, scriitori, politicieni (parlamentari, miniştri, prim-miniştri, preşedinţi), diplomaţi, înalţi prelaţi etc.
Diplomele Universităţii din Bucureşti constituie o garanţie a unui înalt nivel de pregătire şi creativitate ştiinţifice, compatibil cu cele mai înalte exigenţe de competitivitate, prezente în câmpul cunoaşterii şi culturii contemporane.
Universitatea noastră este chemată la începutul secolului al XXI-lea să răspundă în mod specific provocărilor care se ridică zi de zi în faţa cunoaşterii şi acţiunii umane, având drept principale sarcini generale creșterea și avansarea cunoașterii, educarea studentelor și a studenților printr-un proces pedagogic modern, centrat pe studenți și pe rezultatele învățării și angajarea socială prin discutarea și evaluarea agendei publice și propunerea unor soluții problemelor societății românești actuale.