Filosofie
in cadrul Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi (UAIC), din Iasi, Moldova
Despre program
Specializarea Filosofie de la Iași este cea mai veche din țară. Facultatea de Filosofie a fost înfiinţată în 1855, în conformitate cu principiile stabilite prin Legea din 1851, privind organizarea învăţământului public din Moldova. Alături de facultăţile de Teologie şi Drept, Facultatea de Filosofie a constituit nucleul în jurul căruia s-a fondat Universitatea din Iaşi, la 1 octombrie 1860, în timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza.
Programul de licență oferă o inițiere în istoria filosofiei și filosofia sistematică, cel de masterat aprofundează probleme de Filosofie aplicată și management cultural, iar școala doctorală oferă posibilitatea unei specializări de înalt nivel. La evaluarea națională a domeniilor de studiu, filosofia ieșeană a primit calificativ maxim (A).
În cadrul departamentului funcționează Centrul de Hermeneutica, Fenomenologie si Filosofie practică. Periodic se organizează evenimente (colocvii, conferințe, prelegeri publice) la care au acces și studenții.
Științe Umaniste
Filosofie
Filosofie
Licență
Romana
Acreditat
3 ani
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
- Introducere in filosofie
- Logică
- Terminologie filosofică
- Introducere în științe politice
- Limbi moderne I
- Tehnologie în informatică şi comunicare
- Filosofie antică
- Ontologie
- Cultură și filosofie bizantină
- Limbi moderne II
- Practica de specialitate I
- Filosofie medievală
- Gnoseologie
- Estetică
- Filosofia minții
- Logic formalizată
- Limbi moderne III
- Filosofie modernă
- Retorică
- Hermeneutică
- Epistemologie
- Limbi moderne IV
- Practică de specialitate II
- Metafizica
- Filosofia clasică germană
- Etică
- Fenomenologie
- Antropologie filosofică
- Discipline opționale (1 din 4)
- Hermeneutica formelor simboliceHermeneutica formelor simbolice / Semiotica / Logica filosofica / Consiliere filosofică
- Filosofie contemporană
- Axiologie
- Filosofia limbajului
- Istoria și filosofia religiei
- Filosofie românească
- Disciplice opționale (1 din 4)
- Filosofia culturii / Filosofie analitică / Filosofie orientală / Redactarea textelor științifice
- Examen de Licență
Intra in familia Educativa
--- lei
--- lei
---
---
---
---
---
---
Alte programe din domeniul
Științe Umaniste, în Iasi
- Limba şi literatura franceză (A) – Limba şi literatura modernă/ Română/Literatură universală şi comparată *Facultatea de Litere
- Limba şi literatura română – O limbă şi literatură modernă (engleză, franceză, germană, rusă, italiană, spaniolă)Facultatea de Litere
- Relaţii, instituţii şi organizaţii internaţionaleFacultatea de Istorie
- Filologie clasică (Limba latină A – Limba greacă veche B)Facultatea de Litere
- Studii americaneFacultatea de Litere
- ArheologieFacultatea de Istorie
- Limba şi literatura română – Literatură universală şi comparatăFacultatea de Litere
- Instituții şi ideologii ale puterii în EuropaFacultatea de Istorie
- O limbă şi literatură modernă A (engleză, franceză, germană, rusă, italiană, spaniolă) – Limba şi literatura românăFacultatea de Litere
Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social – Politice
Facultatea de Filosofie a fost creată în 1856 şi a reprezentat punctul de plecare al fondării Universităţii din Iaşi de la 1 octombrie 1860, alături de Facultăţile de Teologie şi de Drept. Printre personalităţile marcante care au predat la Facultatea de Filosofie s-au numărat: Titu Maiorescu, Vasile Conta, Simion Bărnuţiu, Dimitrie Gusti, Ştefan Zeletin, Ion Petrovici, Mihai Ralea, Petre Andrei, Alexandru Claudian, Ştefan Bărsănescu, Vasile Pavelcu, Petre Botezatu, Ernest Stere.
În anul 1990, Facultatea de Filosofie s-a constituit ca facultate autonomă în cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Facultatea de Filosofie editează anual Analele Ştiinţifice ale Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, cu două secţiuni: cea de Filosofie şi cea de Sociologie – Politologie. Începând cu anul 1999, apare şi revista-cadru a Facultăţii, Hermeneia, editată în colaborare cu Facultatea de Teologie Ortodoxă şi Facultatea de Litere. În ultimii ani, în cadrul Facultăţii de Filosofie, au apărut patru noi reviste ştiinţifice: „Argumentum”, „Cultura”, „Caiete sociologice”, „Revista de cercetare şi intervenţie socială”.
Dintre instituţiile europene partenere menţionăm următoarele: Centrul Internaţional de Cercetare şi Studii Interdisciplinare din Paris, Facultatea „Jean Monnet” a Universităţii Paris- Sud Orsay, Universitatea de Ştiinţe Sociale Toulouse I, Universitatea de Ştiinţe Tehnologice Lille I, Universitatea Liberă din Bruxelles, Universitatea „Seraphicum” din Roma, Universitatea din Konstanz, Institutul de Ştiinţe Sociale din La Haye, Universitatea „Central England” din Birmingham.
Biblioteca de Filosofie se găseşte lângă Casa de Cultură a Studenţilor, Str. Lăpuşneanu, nr. 11, 700750, Iaşi, Telefon: 0232 20 1155.
Informatii despre Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi (UAIC)
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi este cea mai veche instituţie de învăţământ superior din România continuând, din anul 1860, o tradiţie a excelenţei şi inovaţiei în educaţie şi cercetare. Cu peste 24.000 de studenţi şi aproximativ 800 de cadre didactice, universitatea se bucură de un important prestigiu la nivel naţional şi internaţional, având colaborări cu 286 de universităţi din străinătate.
Odată cu adoptarea procesului Bologna, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” a devenit prima instituţie de învăţământ superior din România centrată pe student. Printr-o bogată ofertă de studii complementare, de la toate facultăţile, universitatea le oferă studenţilor libertatea de a-şi croi propriul traseu academic prin dobândirea de cunoştinţe în domenii la alegere. Cercetarea se desfăşoară la nivel de top, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” deţinând poziţia fruntaşă într-un clasament naţional al cercetării realizat pe baza standardelor internaţionale în anul 2007.
Colectivele de cadre didactice din universitate sunt implicate în peste 442 de proiecte naţionale şi internaţionale, prin intermediul a 24 de centre de cercetare şi de excelenţă, ale căror rezultate sunt prezentate în numeroase articole publicate în reviste de prestigiu.
Prin iniţiative unice de stimulare a performanţelor în cercetare, de încurajare a unui model didactic interactiv şi creativ şi de atragere a celor mai valoroşi tineri în viaţa academică, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” se angajează să vizeze excelenţa în orice activitate.