Filosofia aplicată şi management cultural
in cadrul Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi (UAIC), din Iasi, Moldova
Despre program
Un master profesional de succes acest FAMC! Licenţiaţi din varii domenii se înscriu an de an pentru a-l urma. Absolvenţi de Arte, Teologie, Litere, Psihologie, Asistenţă Socială, inclusiv Politehnică, nu mai vorbim de cei de la Filosofie, ne onorează cu prezenţa lor.
Asemenea studenţilor de la licenţă, masteranzii pot beneficia de stagii de studiu şi practică în străinătate prin programul Erasmus şi alte programe universitare.
Absolvenţii cursurilor masteratului de FAMC pot deveni sau îşi pot consolida poziţia în domeniul învăţământului liceal sau universitar, în consultanţă/expertiză/consiliere în instituţii de cultură şi administraţie publică, în cercetare (institute ale universităţii, Academiei, alte institute de cercetare), departamente de creaţie, presă scrisă/vorbită etc.
Şi pentru ca lucrul să fie bine făcut până la capăt, nu mai lipseşte decât înscriere la Şcoala Doctorală a Facultăţii de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice.
Științe Umaniste
Filosofie
Filosofie
Master
Romana
Acreditat
2 ani
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
- Ratiune si credinta
- Antropologie artistica
- Filosofia creaţiei
- Managementul instituţiilor culturale
- Diplomaţie culturala
- Hermeneutica radicala
- Etica profesională
- Fenomenologie aplicata si filosofie practica
- Managementul resurselor umane în instituţii culturale
- Managementul proiectelor culturale
- Cercetari hermeneutice actuale
- Hermeneutica simbolismului religios
- Metafizică creştină
- Spiritualitatea Răsăritului creştin
- Erezie si cenzură în Evul Mediu
- Psihanaliza artei
- Critica de artă
- Fenomenologia artei
- Imagine si traditie
Intra in familia Educativa
--- lei
--- lei
---
---
---
---
---
---
Alte programe din domeniul
Științe Umaniste, în Iasi
- ArheologieFacultatea de Istorie
- Traducere şi interpretareFacultatea de Litere
- Traducere şi interpretare (dublă specializare: franceză (A) și engleză sau germană)Facultatea de Litere
- Limba şi literatura engleză (A) – Limba şi literatura modernă/ Română/ Literatură universală şi comparată*Facultatea de Litere
- Didactica limbii franceze ca limbă străină și educație interculturalăFacultatea de Litere
- ArhivisticăFacultatea de Istorie
- Studii americaneFacultatea de Litere
- Instituții şi ideologii ale puterii în EuropaFacultatea de Istorie
- Literatura română şi hermeneutică literarăFacultatea de Litere
Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social – Politice
Facultatea de Filosofie a fost creată în 1856 şi a reprezentat punctul de plecare al fondării Universităţii din Iaşi de la 1 octombrie 1860, alături de Facultăţile de Teologie şi de Drept. Printre personalităţile marcante care au predat la Facultatea de Filosofie s-au numărat: Titu Maiorescu, Vasile Conta, Simion Bărnuţiu, Dimitrie Gusti, Ştefan Zeletin, Ion Petrovici, Mihai Ralea, Petre Andrei, Alexandru Claudian, Ştefan Bărsănescu, Vasile Pavelcu, Petre Botezatu, Ernest Stere.
În anul 1990, Facultatea de Filosofie s-a constituit ca facultate autonomă în cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Facultatea de Filosofie editează anual Analele Ştiinţifice ale Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, cu două secţiuni: cea de Filosofie şi cea de Sociologie – Politologie. Începând cu anul 1999, apare şi revista-cadru a Facultăţii, Hermeneia, editată în colaborare cu Facultatea de Teologie Ortodoxă şi Facultatea de Litere. În ultimii ani, în cadrul Facultăţii de Filosofie, au apărut patru noi reviste ştiinţifice: „Argumentum”, „Cultura”, „Caiete sociologice”, „Revista de cercetare şi intervenţie socială”.
Dintre instituţiile europene partenere menţionăm următoarele: Centrul Internaţional de Cercetare şi Studii Interdisciplinare din Paris, Facultatea „Jean Monnet” a Universităţii Paris- Sud Orsay, Universitatea de Ştiinţe Sociale Toulouse I, Universitatea de Ştiinţe Tehnologice Lille I, Universitatea Liberă din Bruxelles, Universitatea „Seraphicum” din Roma, Universitatea din Konstanz, Institutul de Ştiinţe Sociale din La Haye, Universitatea „Central England” din Birmingham.
Biblioteca de Filosofie se găseşte lângă Casa de Cultură a Studenţilor, Str. Lăpuşneanu, nr. 11, 700750, Iaşi, Telefon: 0232 20 1155.
Informatii despre Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi (UAIC)
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi este cea mai veche instituţie de învăţământ superior din România continuând, din anul 1860, o tradiţie a excelenţei şi inovaţiei în educaţie şi cercetare. Cu peste 24.000 de studenţi şi aproximativ 800 de cadre didactice, universitatea se bucură de un important prestigiu la nivel naţional şi internaţional, având colaborări cu 286 de universităţi din străinătate.
Odată cu adoptarea procesului Bologna, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” a devenit prima instituţie de învăţământ superior din România centrată pe student. Printr-o bogată ofertă de studii complementare, de la toate facultăţile, universitatea le oferă studenţilor libertatea de a-şi croi propriul traseu academic prin dobândirea de cunoştinţe în domenii la alegere. Cercetarea se desfăşoară la nivel de top, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” deţinând poziţia fruntaşă într-un clasament naţional al cercetării realizat pe baza standardelor internaţionale în anul 2007.
Colectivele de cadre didactice din universitate sunt implicate în peste 442 de proiecte naţionale şi internaţionale, prin intermediul a 24 de centre de cercetare şi de excelenţă, ale căror rezultate sunt prezentate în numeroase articole publicate în reviste de prestigiu.
Prin iniţiative unice de stimulare a performanţelor în cercetare, de încurajare a unui model didactic interactiv şi creativ şi de atragere a celor mai valoroşi tineri în viaţa academică, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” se angajează să vizeze excelenţa în orice activitate.