Cultură şi civilizaţie europeană
Despre program
Masteratul Cultură şi civilizaţie europeană a fost înfiinţat la Facultatea de Litere din Oradea în anul 2003, din necesitatea unui program intercultural şi interdisciplinar care să se adreseze nu numai absolvenţilor de la Litere, ci şi absolvenţilor de la alte specializări, oferindu-le o paletă variată de cunoştinţe.
Spre deosebire de alte programe de acest gen, care reflectă doar ipostaze izolate ale unor culturi europene, programul nostru se distinge prin tematica interdisciplinară, abordarea comparativă a fenomenelor studiate şi axarea pe o problematică de extremă actualitate în context naţional şi european: cunoaşterea şi înţelegerea altor modele culturale europene. În urmă cu doi ani aceste studii de masterat au fost reacreditate în structura nouă impusă de programul Bologna.
Prin cursurile pe care le oferă, precum şi prin orientarea sa interdisciplinară. masteratul se adresează celor care vor să-şi aprofundeze cultura de formaţie umanistă, prin însuşirea unor competenţe complementare studiilor de licenţă si dezvoltarea capacităţilor individuale de cercetare ştiinţifică.
Misiunea programului constă în cunoaşterea Europei contemporane, a rădăcinilor istorice şi a prezentului ei, precum şi a multiculturalismului care o caracterizează. În acelaşi timp specializarea îşi propune şi reflexia critică şi nuanţată, liberă de stereotipii şi clişee, a ceea ce a însemnat şi înseamnă ideea europeană.
Depăşirea graniţelor culturale este văzută de cele mai multe ori ca un risc sau ca o provocare ce facilitează dobândirea unor capacităţi creative şi inovative. Faptul că absolvenţii noştri ajung să aibă o bună cunoaştere a realităţilor europene le asigură posibilităţi mai largi de angajare, nu doar în spaţiul românesc, ci şi în spaţiul Uniunii Europene.
Științe Umaniste
Filologie
Limbă şi literatură
Master
Romana
Acreditat
2 ani
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
- Antropologie și literatură
- Cultură și civilizație românească sec XIX
- Cultură și civilizație britanică I
- Mituri și simboluri ale Europei centrale
- Antichitatatea Greco latină - fundamente ale culturii europene
- Cultură și civilizație românească sec. XX
- Cultură și civilizație britanică II
- Cultură și civilizație italiană
- Multiculturalismul European
- Cultură și civilizație franceză I
- Cultură și civilizațe germană I
- Istoria ideilor în cultură și literatură
- Identități minoritare în literatură
- Cultură și civilizație franceză II
- Cultură și civilizație germană II
- Cultură și civilizație spaniolă
Intra in familia Educativa
--- lei
--- lei
---
---
---
---
---
---
Alte programe din domeniul
Științe Umaniste, în Oradea
- Limba şi literatura franceză – O limbă şi literatură modernă (engleză, germană)/Limba şi literatura românăFacultatea de Litere
- Limba şi literatura englezăFacultatea de Ştiinţe Socio – Umane
- Limba şi literatura română – O limbă şi literatură modernă (engleză, franceză, germană)Facultatea de Litere
- Limba şi literatura română – Limba şi literatura englezăFacultatea de Teologie
- Filosofie și artă în spațiul publicFacultatea de Litere şi Arte
- Limba şi literatura engleză – Limba şi literatura românăFacultatea de Ştiinţe Socio – Umane
- Limba şi literatura engleză – O limbă şi literatură modernă (franceză, germană, rusă)/Limba şi literatura românăFacultatea de Litere
- Limba şi literatura germanăFacultatea de Ştiinţe Socio – Umane
- Limba şi literatura germană – Limba şi literatura maghiarăFacultatea de Ştiinţe Socio – Umane
Facultatea de Litere
Facultatea de Litere a Universității din Pitești are obiective clare, realizabile și cuantificabile în acord cu politicile educaționale cu caracter național și european: Formarea, calificarea și specializarea studenților, masteranzilor și doctoranzilor proprii astfel încât să fie adaptați exigențelor științei și societății contemporane. Ridicarea nivelului calificărilor științifice prin afirmarea performanțelor științifice ale membrilor comunității academice în cadrul comunității științifice transnaționale și în cadrul cooperării internaționale. Promovarea spiritului de liber examen, a gândirii critice, achiziționarea, înnoirea și perfecționarea cunoștințelor; Participarea științei și culturii românești la dezvoltarea științei și culturii universale; Afirmarea identității culturii naționale și participarea la procesul de integrare europeană. Oferirea de servicii sociale și culturale membrilor comunității academice, dar și celor din afară ei, prin difuzarea valorilor culturale, științifice, prin realizarea echilibrului necesar între cultură umanistă și cea științifică etc.Informatii despre Universitatea din Oradea
Misiunea Universităţii din Oradea este crearea unei experienţe educaţionale transformatoare pentru studenţi axată pe cunoştinţe disciplinare profunde. Îşi propune ca prin programele sale de studii să descopere, să conserve şi să disemineze cunoaşterea şi, în egală măsură, să ofere un mediu propice schimbului liber de idei, în ceea ce priveşte creativitatea, cercetarea şi spiritul antreprenorial.
Universitatea din Oradea prin cadrele didactice care se implică în activitatea de educare şi cercetare şi studenţii săi este angajată în procesul de consolidare a comunităţii. Îşi propune să influenţeze societatea într-un mod revoluţionar, atât la nivel regional, dar şi naţional, prin parteneriate între cadre didactice, studenţi şi mediul socio – economic local și național.
Valorile cele mai importante care susţin Universitatea din Oradea ca instituţie sunt: susţinerea excelenţei în predare, cercetare şi implicare publică, recunoaşterea şi promovarea creativităţii şi inovaţiei, abordarea unei game largi de subiecte la nivel academic, îmbunătăţirea relaţiilor cu societatea, încurajarea spiritului antreprenorial, înlesnirea accesului la educaţie, încurajarea dezvoltării profesionale pentru întregul personal şi pentru studenţi.
Sistemul de educaţie al Universităţii din Oradea este menit să pună capăt decalajului dintre teorie şi practică prin intermediul cadrelor didactice care contribuie la pregătirea studenţilor, nu doar prin experienţa academică avansată, ci și abilitățile care provin din practica curentă a profesiilor lor.
În cadrul celor 15 facultăţi care acoperă o gamă foarte largă de domenii, UO derulează programe de studii universitare de licenţă, master şi doctorat, în sistem Bologna. Oferim un număr de 112 programe de licenţă, 83 programe de master și 12 domenii de doctorat acreditate sau autorizate provizoriu conform metodologiei ARACIS.
Majoritatea programelor destinate studiilor universitare de licenţă şi master sunt organizate la forma cu frecvenţă dar avem şi 7 programe de studii universitare de licenţă care au învăţământ la distanţă şi unul cu frecvenţă redusă.
Universitatea din Oradea are și o componentă internațională, studenții noștri beneficiind de mobilități de studiu și de practică în străinătate prin intermediul programelor Erasmus+, burse oferite de Guvernul României, CEEPUS, DAAD, burse oferite de guvernele altor state sau instituții din străinătate, etc. Aceste programe îţi asigură studii fără taxe, echivalarea notelor la întoarcere şi o alocaţie lunară care te ajută puţin cu cheltuielile de acolo. În prezent, instituția noastră are peste 300 de parteneri, cu precădere prin programul Erasmus+, încercând astfel să asigure o paletă cât mai largă de oferte de mobilitate pentru studiu sau stagii practice.
Activităţile didactice şi de cercetare dispun de o bază materială corespunzătoare, în continuă extindere şi modernizare. UO are o bază materială solidă, acumulată în timp, care se constituie din spaţii de învăţământ în clădiri structurate astfel:
- Aula Magna cu 300 locuri;
- Două Aule cu câte 200 locuri;
- 100 Amfiteatre şi săli de curs;
- 71 Săli de seminarii;
- 343 Laboratoare;
- 1 hala microproducţie;
- Biblioteca Universităţii.
Universitatea mai dispune de o Bază sportivă compusă din: 7 săli de sport şi 13 terenuri de sport. De asemenea, universitatea deţine un un sistem informatic consolidat, în dezvoltare, care asigură accesul la Internet şi transmiterea internă a informaţiilor (Intranet), patru baze didactice şi de cercetare adaptate pe domenii de studiu (www.uoradea.ro/ resurse materiale).
Campusul universitar este unul dintre cele mai adecvate din România, în conformitate cu practicile europene. Studenţii au acces la Spaţii de cazare în 4 cămine studenţeşti şi acces la 7 Clinici Universitare.