Despre program

Misiunea de bază a Facultăţii de Agricultură este aceea de formare a specialiştilor pentru unul din cele mai complexe domenii ale economiei naţionale. Aceştia vor avea o bogată pregătire teoretică şi practică, fiind capabili să gestioneze problemele tot mai complexe din agricultura românească. De asemenea, prin cunoştinţele dobândite vor putea exercita funcţii de management şi marketing, exploatare a utilajelor specifice, protecţia plantelor etc. Toate acestea în conformitate cu noile legi specifice din agricultură, cu dinamica fondului funciar, cu noile cerinţe europene.

Totodată, viitorii absolvenţi ai facultaţii sunt instruiţi pentru activitatea de cercetare, pedagogie şi metodică pentru a deveni cadre didactice în învăţământul preuniversitar şi universitar.

Domeniu de licenta/master
Biologie
Specializare
Biologie
Tip program
Licență
Limba de predare
Romana
Statut acreditare
Acreditat
Perioada de studii
3 ani
Forma de invatamant
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
  • Morfologie şi anatomie vegetală
  • Sistematica criptogamelor
  • Sistematica fanerogamelor
  • Citologie vegetală şi animală
  • Histologie animală
  • Chimie generală
  • Biochimie
  • Biofizică
  • Conservarea naturii
  • Practică
  • Educaţie fizică
  • Discipline opționale (Combaterea integrată a buruienilor
  • Conservarea şi utilizarea germoplasmei
  • Managementul mediului
  • Politici de protecţie a mediului
  • Limbă străină (se va alege o disciplină: engleză
  • franceză
  • germană
  • spaniolă),Tehnici de învăţare eficientă
  • Tehnici de comunicare eficientă)
  • Discipline facultative (A doua limbă străină
  • Filozofia ştiinţei
  • Psihologia educaţiei
  • Pedagogie I)
  • Fiziologie vegetală generală
  • Fiziologia animală generală
  • Genetică generală
  • Anatomie comparată
  • Evoluţionism
  • Microbiologie generală
  • Sistematica nevertebratelor
  • Sistematica vertebratelor
  • Biologie celulară
  • Practică
  • Educaţie fizică
  • Discipline opționale (Paleobiologie
  • Biologia dezvoltării
  • Limbi străine (se va alege o disciplină: engleză
  • franceză
  • germană
  • spaniolă)
  • Discipline facultative (Pedagogie II
  • Didactica specialităţii)
  • Genetică umană
  • Entomologie
  • Fitopatologie
  • Ameliorarea plantelor
  • Ecologie generală
  • Etologie
  • Hidrobiologie
  • Practică
  • Discipline opționale (Producerea de samânţă şi material saditor
  • Colectarea şi conservarea materialului didactic
  • Parazitologie generală
  • Micologie
  • Combaterea integrată a agentilor fitopatogeni
  • Variabilitatea şi studiul germoplasmei)
  • Discipline facultative (Susţinerea proiectului de diplomă
  • Instruire asistată de calculator
  • Managementul clasei de elevi
  • Practică pedagogică în învăţământul preuniversitar obligatoriu
  • Examen de absolvire: nivelul 1)

Intra in familia Educativa

În România, un absolvent are de ales între peste 5.000 de programe de licență și de master de la 520 de facultăți din 100 de universități.
Taxă studii/an
--- lei
Taxă de înscriere
--- lei
Număr total de locuri
---
Candidați per loc
---
Locuri buget
---
Locuri taxă
---
Ultima medie (buget)
---
Ultima medie (taxă)
---
Alte programe din domeniul
Științe ale Naturii, în Iasi

Facultatea de Agricultură

Facultatea de Agricultură a fost înfiinţată în anul 1912. Este cea mai veche şi prestigioasă instituţie romanească de învăţământ universitar agricol. A acordat prima diplomă de inginer agronom din România. Misiunea de bază a facultăţii este aceea de formare a specialiştilor pentru unul din cele mai complexe domenii ale economiei naţionale. Aceştia vor avea o bogată pregătire teoretică şi practică, fiind capabili să gestioneze problemele tot mai complexe din agricultura românească. De asemenea, prin cunoştinţele dobândite vor putea exercita funcţii de management şi marketing, exploatare a utilajelor specifice, protecţia plantelor etc. Toate acestea în conformitate cu noile legi specifice din agricultură, cu dinamica fondului funciar, cu noile cerinţe europene. Totodată, viitorii absolvenţi ai facultaţii sunt instruiţi pentru activitatea de cercetare, pedagogie şi metodică pentru a deveni cadre didactice în învăţământul preuniversitar şi universitar. O altă misiune a facultăţii este şi aceea de pregătire continuă a absolvenţilor prin masterat, doctorat sau alte specializări postuniversitare. Realizarea misiunii se bazează pe îndeplinirea următoarelor obiective: - asigurarea numărului de studenţi corespunzător bazei tehnico - materiale şi nivelului de absorbţie al pieţei cu forţă de muncă; - dezvoltarea şi modernizarea bazei tehnico - materiale pentru învăţământ şi cercetare; - creşterea calităţii procesului de învăţământ şi a cercetării ştiinţifice, prin asigurarea spaţiilor de învăţământ, laboratoare de cercetare, ateliere de proiectare, câmpuri şi loturi experimentale, mijloace de informatizare, biblioteci, cât şi generalizarea sistemului concurenţial privind licitarea unor programe de cercetare pe plan local, naţional şi internaţional; - conservarea, dezvoltarea, aplicarea şi răspândirea creaţiei ştiinţifice în domeniul agricol, inginerie alimentara, stiinte economice, biologie; - specializarea postuniversitară a absolvenţilor prin masterat şi doctorat; - perfecţionarea activităţii didactico-metodice a absolventilor nostri care vor deveni cadre didactice în gimnazii şi licee agroindustriale, licee de cultură generală, universităţi; - actualizarea instruirii absolventilor din zona de influenţă a Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Iaşi, prin cursuri de specializare; - acordarea de consultanţă agenţilor economici în domeniul producţiei agricole şi a celei colaterale; - ameliorarea continuă a activităţilor şi performanţelor prin valorificarea experienţei universităţilor şi centrelor de cercetare de referinţă din ţară şi străinătate în domeniul producţiei agricole.
Aleea Mihail Sadoveanu nr. 3

Informatii despre Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară "Ion Ionescu de la Brad" din Iaşi

Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară "Ion Ionescu de la Brad" este o instituţie specializată în învăţământul superior agronomic şi medical veterinar, cu anvergură la nivel naţional şi european, având ca misiune fundamentală formarea de ingineri specializaţi în agricultură, montanologie, horticultură, inginerie şi management, ingineria produselor alimentare, inginerie mediului, zootehnie, licenţiaţi în biologie şi doctori medici veterinari.

Statut Universitate
public
Acreditare Universitate
acreditat
Grad de încredere
ridicat
Informații de acreditare și contact pentru Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară "Ion Ionescu de la Brad" din Iaşi
FII LA CURENT
Introdu adresa ta de mail ca să primești cele mai noi știri despre facultăți și universități. Nu trimitem spam.
Abonare email footer