Biologie
in cadrul Universitatea din Bucureşti (UNIBUC), din Bucuresti, Muntenia
Despre program
În contextul actual al dezvoltării ştiinţelor vieţii, biologia ca domeniu de investigaţii reprezintă o dimensiune de necontestat, investigaţiile au aspect descriptiv, dar mai ales la nivel subcelular și molecular. Misiunea specializării Biologie este determinată de cerinţele actuale ale societăţii impuse de numeroasele şi necesarele implicaţii ale biologiei în societatea contemporană şi în cea viitoare. Ea constă în specializarea absolvenţilor în cunoaşterea organismelor din punct de vedere structural-funcţional, al diversităţii lor, a relaţiilor dintre organism şi mediu. Specializarea Biologie îşi propune formarea de specialişti în domeniu: cadre didactice pentru învăţământul preuniversitar şi universitar, biologi pentru laboratoarele de profil (laboratoare clinice, laboratoarele de control ale calităţii produselor de origine animală şi vegetală, biolog în orice tip de firmă sau instituţie care au nevoie de studii în domeniul Biologiei), dar şi pentru laboratoarele de cercetare în biologia teoretică şi aplicativă. De asemenea, programul Biologie îşi propune să confere viitorilor absolvenţi competenţe şi abilităţi profesionale adecvate, facilitând totodată o bună inserţie a acestora pe piaţa muncii din România şi Uniunea Europeană.
Științe ale Naturii
Biologie
Biologie
Licență
Romana
Acreditat
3 ani
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
- Biologie vegetală
- Biologie animală
- Citologie animală și vegetală
- Anatomia și igiena omului
- Chimie generală
- Biochimie
- Histologie animală și embriologie
- Morfologia și anatomie vegetală
- Sistematica vertebratelor
- Introducere în bioinformatică
- Practică de biologie
- Limbi străine
- Discipline facultative (Educație fizică)
- Ecologie generală
- Fiziologie vegetală generală
- Fiziologie animală generală
- Genetică
- Biologie celulară
- Anatomie comparată
- Evoluționism
- Botanică sistematică
- Microbiologie generală
- Biofizică
- Genetică
- Metabolism
- Practică de biologie
- Discipline facultative (Limbi străine
- Educație fizică)
- Pachet opțional I (Biologia dezvoltării animale
- Imunobiologie
- Genetică umană
- Biologie medicală
- Genetică microorganismelor
- Fiziologia sistemului nervos
- Activitate de cercetare pentru elaborarea lucrării de licență
- Microbiologie aplicată
- Genetică ecologică
- Inginerie genetică
- Genomică
- Fiziologa nutriției și dezvoltării plantelor
- Comunicare intercelulară)
- Pachet opțional II (Biologia dezvoltării plantelor
- Imunobiologie
- Entomologie
- Etologie
- Micologie
- Genetica plantelor
- Activitate de cercetare pentru elaborarea lucrării de licență
- Antropologie
- Fiziopatologie și explorări funcționale
- Fitocenologie
- Ornitologie
- Fitopatologie
- Biologia vertebratelor superioare)
Intra in familia Educativa
--- lei
--- lei
---
---
---
---
---
---
Alte programe din domeniul
Științe ale Naturii, în Bucuresti
- Planificare teritorialăFacultatea de Geografie
- Poluarea chimică a mediuluiFacultatea de Chimie
- Geografia turismului (la Drobeta-Turnu Severin)Facultatea de Geografie
- Ecologie şi protecţia mediului (IFR)Facultatea de Ecologie şi Protecţia Mediului
- Geobiologie aplicată în conservarea patrimoniului natural şi culturalFacultatea de Geologie şi Geofizică
- Managementul resurselor și activităților turisticeFacultatea de Geografie
- Applied biochemistry and molecular biologyFacultatea de Biologie
- Turism rural şi calitatea mediului înconjurătorFacultatea de Geografia Turismului din Sibiu
- Geografia mediuluiFacultatea de Geografie
Facultatea de Biologie
Facultatea a fost înfiinţată în 1864, odată cu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, ca o secţie a Facultăţii de Ştiinţele Naturii. În timp, a căpătat denumiri diferite (Facultatea de Ştiinţe Naturale – Geografie, Facultatea de Biologie – Geografie – Geologie). Facultatea formează viitoarele cadre didactice din învăţămînul universitar şi pre-universitar, precum şi specialişti care pot desfăşura activităţi în: întreprinderi care folosesc biotehnologii (fabrici de antibiotice, fabrici de industrializare a laptelui, a produselor alcoolice, vinuri, bere etc.), în spitale sau în domenii ecologice şi de protecţie a mediului.
Studenţii şi cadrele didactice au la dispoziţie o importantă bază materială pentru cercetare şi practică, prin accesul la staţiunile de cercetare ale facultăţii de la Agigea (Marea Neagră) şi Potoci (Bicaz), prin Grădina Botanică, Muzeul de Istorie Naturală (primul din Ţările Române) şi un Herbarium foarte bogat în specii de plante.
În cadrul facultăţii se efectuează cercetări moderne fundamentale şi aplicative în domenii ca: biodiversitate, biotehnologii moderne, ecologie şi protecţia mediului, combaterea integrată şi biologică a dăunătorilor, genetică, biochimie, biofizică, biologie celulară, anatomie, citologie, histologie, fiziologie vegetală şi animală etc. Biblioteca de Biologie se află în corpul B al Universităţii, la etajul I, sala B-459, B-dul Carol I, nr. 20A.
Informatii despre Universitatea din Bucureşti (UNIBUC)
Universitatea din Bucureşti este una din cele mai importante instituţii de învăţământ superior și de cercetare din România. Misiunea Universităţii din Bucureşti este de a oferi tinerilor români o formare de nivel european în domeniile ştiinţelor exacte, științelor naturii, științelor sociale şi umane, de a produce idei noi şi de a reevalua stadiul actual al cunoştinţelor în toate aceste domenii. Astfel, instituţia noastră se afirmă ca o universitate de cercetare avansată şi de predare, aflată pe prima poziție în ierarhizarea universităților, realizată de către Ministerul Educației în 2011.
Universitatea din Bucureşti este o instituţie publică finanţată din venituri proprii. În 2011, circa 80% din veniturile sale proveneau în ultimă instanţă de la bugetul de stat, parte dintre ele fiind obţinute prin competiţie.
În cei aproape 150 de ani de existenţă, Universitatea din Bucureşti şi-a dobândit un solid prestigiu naţional şi internaţional. Mulţi dintre profesorii şi absolvenţii Universităţii s-au afirmat ca personalităţi de seamă, ca profesori şi cercetători in mari universităţi ale lumii, membri ai Academiei Române şi ai unor academii din alte ţări, scriitori, politicieni (parlamentari, miniştri, prim-miniştri, preşedinţi), diplomaţi, înalţi prelaţi etc.
Diplomele Universităţii din Bucureşti constituie o garanţie a unui înalt nivel de pregătire şi creativitate ştiinţifice, compatibil cu cele mai înalte exigenţe de competitivitate, prezente în câmpul cunoaşterii şi culturii contemporane.
Universitatea noastră este chemată la începutul secolului al XXI-lea să răspundă în mod specific provocărilor care se ridică zi de zi în faţa cunoaşterii şi acţiunii umane, având drept principale sarcini generale creșterea și avansarea cunoașterii, educarea studentelor și a studenților printr-un proces pedagogic modern, centrat pe studenți și pe rezultatele învățării și angajarea socială prin discutarea și evaluarea agendei publice și propunerea unor soluții problemelor societății românești actuale.