Arhivistică contemporană
in cadrul Academia de Poliție "Alexandru Ioan Cuza" din Bucureşti, din Bucuresti, Muntenia
Despre program
Facultatea de Arhivistică funcționează în cadrul Academiei de Poliție "Alexandru Ioan Cuza" începând cu anul 1992, ca una dintre cele trei facultăți existente încă de la înființarea acestei instituții de învățământ superior din România.
Potrivit art. 32 din Legea Arhivelor Naționale 16/1996, republicată, Facultatea de Arhivistică este abilitată să asigure pregătirea de specialitate a viitorilor profesioniști din Arhivele Naționale și din instituțiile creatoare și deținătoare de documente de arhivă.
Începuturile pregătirii în acest domeniu datează încă din secolul al XIX-lea, dobândind recunoașterea odată cu înființarea Școlii de Arhivistică ce a funcționat în perioada 1924-1950. În cadrul acestei instituții au activat mari personalități ale istoriografiei românești, printer care pot fi amintiți: Constantin Moisil, Aurelian Sacerdoțeanu, Emil Vîrtosu, Damian P. Bogdan, Mihai Berza, Alexandru Elian.
Științe Umaniste
Istorie
Arhivistică
Master
Romana
Acreditat
2 ani
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
- Managementul documentelor
- Drept administrativ
- Fonduri de documente create de instituţiile centrale şi locale ale administraţiei de stat
- Legislaţie şi accesul la informaţia publică
Intra in familia Educativa
--- lei
--- lei
---
---
---
---
---
---
Alte programe din domeniul
Științe Umaniste, în Bucuresti
- Franceză (avansați)Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine
- IstorieFacultatea de Istorie
- Comunicare interculturală și traducere profesionalăFacultatea de Ştiinţe Sociale
- Resurse umaneFacultatea de Ştiinţe Socio-Umane
- Limbă şi literatură română – modernizare şi modernitateFacultatea de Litere
- Studii Culturale BritaniceFacultatea de Limbi şi Literaturi Străine
- Cultura şi Limbajul Organizaţiilor EuropeneFacultatea de Limbi şi Literaturi Străine
- Teoria şi practica imaginiiFacultatea de Litere
- Studii europene şi etica relaţiilor internaţionaleFacultatea de Filosofie
Facultatea de Arhivistică
Facultatea de Arhivistică este o institutie CIVILA de invatamant superior din cadrul Academiei de Politie „Alexandru Ioan Cuza”, care asigura formarea si perfectionarea personalului cu studii superioare pentru Arhivele Nationale. După 1989 s-au creat condiţiile reînfiinţării instituţiei, iar la iniţiativa prof. univ. dr. Ioan Scurtu, care deţinea şi funcţia de Director General al Arhivelor Statului, a luat fiinţă în 1992 Facultatea de Arhivistică în cadrul Academiei de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza”, instituţie destinată în special pregătirii arhiviştilor din sistemul Arhivelor Naţionale ale României, conform prevederilor Legii Arhivelor Naţionale nr. 16/1996.
Informatii despre Academia de Poliție "Alexandru Ioan Cuza" din Bucureşti
Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" este universitate de educaţie şi cercetare ştiinţifică căreia Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (A.R.A.C.I.S.) i-a conferit calificativul Grad de Încredere Ridicat, ca urmare a evaluării instituţionale.