Despre program

Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara are misiunea: De a forma specialişti, care să se poată integra rapid într-un mediu concurenţial, printr-o mare capacitate de adaptare la competiţie, schimbare şi inovaţie didactică; De cercetare ştiinţifică în domeniul dezvoltării rurale, la nivelul performanţelor contemporane, prin realizarea de proiecte ştiinţifice de mare interes şi înscrierea universităţii în circuitul internaţional de valori; De consultanţă prin intermediul extensiei universitare.

Domeniu de licenta/master
Ingineria produselor alimentare
Tip program
Master
Limba de predare
Romana
Statut acreditare
Acreditat
Perioada de studii
2 ani
Forma de invatamant
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
  • Conceptul sistemic privind alimentul
  • Chimia alimentului: autenticitatea alimentelor
  • Contaminarea alimentelor şi implicaţiile nutriţionale
  • Modificări nutriţionale în timpul procesării şi conservării alimentelor
  • Gastronomie nutriţională şi crononutriţie
  • Nutritia pe categorii speciale de consumatori
  • Tehnici avansate de procesare alimentară
  • Tehnici experimentale
  • Elemente privind fiziologia umană
  • Strategii europene referitoare la aliment şi securitatea alimentară
  • Calitatea nutritională și senzorială a alimentului
  • Proiectarea utilajelor specifice noilor tehnologii de procesare a materiilor prime agroalimentare
  • Proiectarea unui novoaliment
  • Alimente ecologice
  • Tehnici experimentale
  • Etică și integritate academică
  • Practică
  • Lucrare de disertaţie: cercetare
  • elaborare (program individualizat)

Intra in familia Educativa

În România, un absolvent are de ales între peste 5.000 de programe de licență și de master de la 520 de facultăți din 100 de universități.
Taxă studii/an
--- lei
Taxă de înscriere
--- lei
Număr total de locuri
---
Candidați per loc
---
Locuri buget
---
Locuri taxă
---
Ultima medie (buget)
---
Ultima medie (taxă)
---
Alte programe din domeniul
Științe Agricole, în Timisoara

Facultatea de Inginerie Alimentară

Facultatea de Inginerie Alimentară s-a înfiinţat în 2002 pe structura Colegiului Universitar Tehnic, continuând tradiţia învăţământului cu profil alimentar care funcţionează în Universitatea “Ştefan cel Mare” Suceava din 1977. În prezent facultatea funcţionează cu 11 programe de studii adaptate la cerinţele pieţii forţei de muncă şi racordate la principiile şi normele valabile în domeniul producţiei şi controlului alimentelor.

Strada Universității, Nr. 13, Suceava

Informatii despre Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I Al României” din Timişoara

Universitate de referință în partea de vest a României, USAMVBT oferă o varietate de specializări academice agronomice în cadrul a 6 facultăți: Facultatea de Agricultură, Facultatea de Horticultură și Silvicultură, Facultatea de Management Agricol, Facultatea de Medicină Veterinară, Facultatea de Tehnologia Produselor Agroalimentare, Facultatea de Zootehnie și Biotehnologii. 

Universitatea se mândrește cu un modern campus universitar, care a fost conceput ca un complex de clădiri – spații de învățământ, laboratoare pentru cercetare ştiinţifică, spaţii şi terenuri pentru activitatea de microproducţie şi producţie agroalimentară, localuri sociale: cămine, cantină, suprafeţe pentru activităţi sportive şi recreative. Studenții au la dispoziție spații modernizate recent, amfiteatre, laboratoare, săli de curs și seminar. Practica studenților din universitate se desfășoară la Stațiunea didactică, în Clinicile veterinare, la Stațiunea tinerilor naturaliști, precum și la firme de profil. Structura spațiilor de învățământ însumează 15.630 m² suprafață utilă și 25.370 m² suprafață desfășurată. USAMVBT oferă studenților un număr de 1.630 locuri în 5 cămine studențești. Camerele, amenajate cu mobilier modern, oferă conectare gratuită la Internet. Cantina studențească, cu un număr de 450 locuri si o suprafață de 1.589 m², este considerată una dintre cele mai moderne si frumoase din țară.

Universitatea şi-a lărgit continuu aria de colaborare cu unităţi de cercetare şi învăţământ din ţară şi mai ales din străinătate, având la această dată relaţii cu universităţi din peste 15 ţări.

Statut Universitate
public
Acreditare Universitate
acreditat
Grad de încredere
ridicat
Informații de acreditare și contact pentru Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I Al României” din Timişoara
FII LA CURENT
Introdu adresa ta de mail ca să primești cele mai noi știri despre facultăți și universități. Nu trimitem spam.
Abonare email footer