Institutul Teologic Penticostal
Institutul Teologic Penticostal din municipiul Bucureşti (ITPB) este instituţia oficială prin care Cultul Creştin Penticostal – Biserica Lui Dumnezeu Apostolică din România îşi pregăteşte personalul clerical.
Biserica Penticostală din România a fost întotdeauna animată de dorinţa de a organiza învăţământ preuniversitar şi universitar, destinat să pregătească personal ecleziastic propriu şi specialişti în teologie penticostală. După cum se ştie însă, timp de aproape cincizeci de ani, regimul totalitar a îngrădit şi a umbrit viaţa religioasă din România.
În aceste condiţii, prima formă de învăţământ penticostal, apărută imediat după cel de-al doilea război mondial, prin strădania unor conducători şi personalităţi ale Bisericii Penticostale, a îmbrăcat forma unor cursuri biblice centralizate, la nivel naţional sau regional. Organizarea acestor cursuri s-a impus din nevoia de a lămuri şi a clarifica probleme fundamentale de doctrină și practică a cultului penticostal.