Teologie romano-catolică asistență socială
in cadrul Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi (UAIC), din Iasi, Moldova
Despre program
Profesorii din cadrul specializării Romano-Catolică Asistență Socială vă așteaptă cu brațele deschise să colaborați cu drag și să depășiți împreună confuzia prezentă în societate. Aici este locul în care te poți pregăti pentru a îmbunătăți lumea în care trăiești, în care este recomandabil să te gândești la răspunsul tău pentru întrebarea „Ce pot oferi eu societății?”. Dacă ești sigur că vrei să urmezi această cale a desăvârșirii și a dăruirii pentru binele suprem. O parte din disciplinele pe care le vei studia în procesul dezvoltării tale sunt asistenţa socială a familiei şi copilului, teologia dogmatică; vei parcurge marile teme ale Noului Testament, iar în perfecționarea ta vei identifica situaţiile de necesitate în asistenţa socială. Astfel, vei fi unul dintre cei care va înțelege ușor cum se realizează consilierea, cum trebuie să se facă comunicarea cu beneficiarii și cum trebuie să fie realizat un proiect de asistență socială. După urmarea acestei specializări, te poți dedica cu drag activității bisericești sau vei putea desfășura acțiuni sociale în cadrul organizațiilor non-guvernamentale sau ca specialist în asistență socială la primării și alte instituții care angajează asistenți sociali sau în Caritasul Diecezan. Condiţii de înscriere Concurs de dosare: 100% media de la bacalaureat; Criteriu de departajare: media anilor de studii din liceu Pentru olimpici Pot fi înscrişi fără admitere: Laureaţii olimpiadelor şcolare care au obţinut în cel puţin unul din ultimii doi ani de studiu premiile I, II, III la Olimpiada Naţională de Religie. Taxă de înscriere: Nu se percepe. Taxă de şcolarizare pentru anul I, an universitar 2015 – 2016: 1.600 LEI
Teologie
Teologie
Teologie asistenţă socială
Licență
Romana
Acreditat
3 ani
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
- Ştiinţe Biblice: Introducere generală în Sfânta Scriptură
- Teologie dogmatică: Ecleziologie-Cristologie
- Tehnologii informaţionale şi de comunicare
- Ştiinţe Biblice: Mari teme ale Vechiului Testament
- Sistem de asistenţă social
- Fundamentele doctrinei sociale a Bisericii Catolice
- Filozofie
- Istoria Bisericii: Antichitate şi Evul Mediu
- Dezvoltare umană
- Competenţe şi abilităţi practice în teologia creştină
- Limbă străină (franceză
- engleză
- italiană) – la alegere
- Limbă străină (franceză
- engleză
- italiană) – la alegere
- Muzică sacră
- Educaţie fizică
- Istoria filosofiei creştine
- Metodologia lucrărilor ştiinţifice
- Practica de vară
- Muzică sacră
- Sociologie generală
- Metodologia cercetării sociale
- Teologie dogmatică: Sacramentele – Escatologia
- Istoria Bisericii: Perioada modernă şi contemporană
- Teorie şi metodă în asistenţa social
- Bioetică
- Ştiinţe Biblice: Mari teme ale Noului Testament
- Misiunea Bisericii şi Statul
- Drept şi legislaţie în asistenţa socială
- Asistenţă socială aplicată
- Limbă străină (franceză
- engleză
- italiană) – la alegere
- Consiliere în Asistenţa Socială
- Tehnici de intervenţie în asistenţa social
- Practica de vară
- Educaţie fizică
- Politici sociale
- Teologie morală: Actul uman
- conştiinţă
- lege şi păcat
- Drept canonic
- Teologie morală: Etica matrimonial
- Metodologia elaborării proiectelor
- Asistenţa Socială a familiei şi copilului
- Asistenţa socială a persoanelor vârstnice
- Elemente de psihopatologie şi asistenţa socială a bolnavului psihic
- Psihologie social
- Teologie dogmatică: Pneumatologia
- Diagnoza şi soluţionarea problemelor sociale
- Asistenţa socială a persoanelor cu nevoi special
- Antropologie creştină
- Istoria filosofiei medieval
Intra in familia Educativa
--- lei
--- lei
---
---
---
---
---
---
Alte programe din domeniul
Teologie, în Iasi
- Teologie romano-catolică didacticăFacultatea de Teologie Romano – Catolică
- Teologie Romano-Catolică Practică și misionarăFacultatea de Teologie Romano – Catolică
- Comunicare și consiliere psihologică și spirituală (inter-disciplinar cu domeniile Filosofie, Psihologie și Științe ale Educației)Facultatea de Teologie Ortodoxă
- Misiune și slujire pastoralăFacultatea de Teologie Ortodoxă
- Strategii ale carităţii creştineFacultatea de Teologie Romano – Catolică
- Teologie ortodoxă pastoralăFacultatea de Teologie Ortodoxă
- Teoria și practica formării religioaseFacultatea de Teologie Ortodoxă
- Teologie romano-catolică pastoralăFacultatea de Teologie Romano – Catolică
- Familia creștină contemporanăFacultatea de Teologie Ortodoxă
Facultatea de Teologie Romano – Catolică
Biserica catolică din Moldova a ajuns de mult la o fază de maturitate din toate punctele de vedere, iar pe planul învăţămîntului superior se simţea nevoia unei instituţii de învăţămînt care să răspundă la cererile multor tineri catolici de a avea acces la o cultură superioară specific catolică.
De pe băncile acestei facultăţi s-au ridicat deja sute de persoane, dintre care aproximativ o sută cincizeci sunt astăzi învăţători sau profesori de religie în şcolile statale. Actuala facultate reprezintă o maturizare a fostei facultăţi, o prezenţă stabilă juridic şi organizatoric a unei instituţii de învăţămînt universitar statal cu specific religios catolic. Facultatea de Teologie Romano-Catolică se află în colaborare, pentru disciplinele teologice, cu Institutul Teologic Romano-Catolic din Iaşi.
Facultatea îşi asumă misiunea de a răspunde prompt şi competent, valorificînd tradiţia şcolii catolice universale, cea a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” şi a Institutului Teologic Romano-Catolic, pentru a promova deschiderea spre comunitatea academică internaţională.
Informatii despre Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi (UAIC)
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi este cea mai veche instituţie de învăţământ superior din România continuând, din anul 1860, o tradiţie a excelenţei şi inovaţiei în educaţie şi cercetare. Cu peste 24.000 de studenţi şi aproximativ 800 de cadre didactice, universitatea se bucură de un important prestigiu la nivel naţional şi internaţional, având colaborări cu 286 de universităţi din străinătate.
Odată cu adoptarea procesului Bologna, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” a devenit prima instituţie de învăţământ superior din România centrată pe student. Printr-o bogată ofertă de studii complementare, de la toate facultăţile, universitatea le oferă studenţilor libertatea de a-şi croi propriul traseu academic prin dobândirea de cunoştinţe în domenii la alegere. Cercetarea se desfăşoară la nivel de top, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” deţinând poziţia fruntaşă într-un clasament naţional al cercetării realizat pe baza standardelor internaţionale în anul 2007.
Colectivele de cadre didactice din universitate sunt implicate în peste 442 de proiecte naţionale şi internaţionale, prin intermediul a 24 de centre de cercetare şi de excelenţă, ale căror rezultate sunt prezentate în numeroase articole publicate în reviste de prestigiu.
Prin iniţiative unice de stimulare a performanţelor în cercetare, de încurajare a unui model didactic interactiv şi creativ şi de atragere a celor mai valoroşi tineri în viaţa academică, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” se angajează să vizeze excelenţa în orice activitate.