Studii literare românești
in cadrul Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca (UBB), din Cluj-Napoca, Transilvania
Despre program
Facultatea clujeană de Litere are una dintre cele mai complexe structuri şi mai diversificate oferte dintre facultăţile filologice din România. Originile ei se întorc în timp până la Colegiul iezuit întemeiat la Cluj în secolul al XVI-lea, care avea în componenţă studii de umanioare; Universitatea maghiară Franz Iosef, întemeiată în 1872, oferea studii maghiare şi germane; una din cele patru facultăţi ale Universităţii Regele Ferdinand, create în 1919, a fost Facultatea de Litere şi Filosofie; după război, în cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, ea a funcţionat sub numele de Facultate de filologie, pentru ca după 1989 să îl reia pe cel de Litere.
În componenţa Facultăţii noastre intră aşadar departamente având o tradiţie consolidată (română, maghiară, franceză, engleză, germană, limbi clasice), departamente cu oferte unice în ţară (etnologie maghiară, norvegiană, finlandeză), departamente cu rol de pionierat care au impus specializări noi în România (limbi moderne aplicate, literatură universală şi comparată) şi departamente tinere şi dinamice urmărind diversificarea ofertelor de limbi şi literaturi (italiană, spaniolă, rusă, ucraineană, japoneză, chineză, coreană, precum şi portugheză, poloneză, suedeză şi olandeză).
Științe Umaniste
Filologie
Limba şi literatura română
Master
Romana
Acreditat
2 ani
IF - cu frecvență
Intra in familia Educativa
--- lei
--- lei
---
---
---
---
---
---
Alte programe din domeniul
Științe Umaniste, în Cluj-Napoca
- Turism culturalFacultatea de Istorie şi Filosofie
- Limba și literatura francezăFacultatea de Litere
- Istoria imaginilor – istoria ideilorFacultatea de Litere
- Limba și literatura rusăFacultatea de Litere
- Turism cultural (în limba maghiară)Facultatea de Istorie şi Filosofie
- Studii de lingvistică şi literatură maghiarăFacultatea de Litere
- Limbă şi literatură maghiară/ Limbă şi literatură română/ Limbă şi literatură modernă (engleză, germană, franceză, rusă, italiană, spaniolă, ucraineană, norvegiană, finlandeză, japoneză, chineză, coreeană) – Literatura universală şi comparată (în limba maghiară)Facultatea de Litere
- Studii literare româneștiFacultatea de Litere
- Etnologie (în limba maghiară)Facultatea de Litere
Facultatea de Litere
Facultatea de Litere a Universității din Pitești are obiective clare, realizabile și cuantificabile în acord cu politicile educaționale cu caracter național și european: Formarea, calificarea și specializarea studenților, masteranzilor și doctoranzilor proprii astfel încât să fie adaptați exigențelor științei și societății contemporane. Ridicarea nivelului calificărilor științifice prin afirmarea performanțelor științifice ale membrilor comunității academice în cadrul comunității științifice transnaționale și în cadrul cooperării internaționale. Promovarea spiritului de liber examen, a gândirii critice, achiziționarea, înnoirea și perfecționarea cunoștințelor; Participarea științei și culturii românești la dezvoltarea științei și culturii universale; Afirmarea identității culturii naționale și participarea la procesul de integrare europeană. Oferirea de servicii sociale și culturale membrilor comunității academice, dar și celor din afară ei, prin difuzarea valorilor culturale, științifice, prin realizarea echilibrului necesar între cultură umanistă și cea științifică etc.Informatii despre Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca (UBB)
Universitatea „Babeș-Bolyai” (UBB) situată in Cluj-Napoca, este una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior de stat din România, continuatoarea tradiției Universității din Cluj, înființată în anul 1872. Universitatea poartă din anul 1959 numele bacteriologului român Victor Babeș și pe cel al matematicianului maghiar János Bolyai.
Din punctul de vedere al numărului de studenți (peste 43.000 ), precum și al diversității specialităților oferite (105), este una dintre cele mai importante universități din România. În 2011, Universitatea „Babeș-Bolyai” a fost clasificată în prima categorie din România, cea a universităților de cercetare avansată și educație.
Universitatea „Babeș-Bolyai” se remarcă, de asemenea, prin caracterul său multicultural. Astfel, dintre cele 21 de facultăți ale universității, 19 oferă programe de studii în limba română, 17 în limba maghiară, 10 în limba germană și 2 în limba engleză. În două dintre facultăți (Teologie Reformată si Teologie Romano-Catolică), programele de studii se desfășoară exclusiv în limba maghiară. Dintre specializările oferite, 98 sunt în limba română, 52 în limba maghiară, 14 în limba germană și 4 în limba engleză. Aceeași structură multiculturală se regăsește și în cadrul programelor postuniversitare sau în cadrul studiilor de scurtă durată realizate în cele 18 colegii universitare din Transilvania ce aparțin de UBB.